Titlul „Dreptul de a iubi” al volumului de faţă, un buchet de versuri adolescentine semnat de tânăra Ioana Andreea Dogeanu, mă duce cu gândul la drepturile oricărui om; cu statut de drept deplin, bucurându-se de libertate totală în suflet, fără obligaţii implicite, este acela de a iubi. De aceea sentimentul ce nu poate fi reglementat de vreo instituţie sau vreo lege, poate fi considerat un lucru riscant. Acesta poate aduce şi suferinţă ori tristeţe care în cele din urmă atrag un alt drept, cel de a alege, între a rămâne alături de persoana iubită sau de a rupe legătura, a alege despărţirea ce poate fi întotdeauna, în cazul unei persoane îndrăgostite foarte dureroasă, deşi necesară.
În „Templum Amoris”, poezia ce deschide volumul de faţă, visul este singura cale a eului liric de a Pătrunde pe uşa pe care mi-ai lăsat-o deschisă, uşă ce face posibilă pătrunderea în casa şoaptelor sufletului iubit. Faptul că înăuntru este linişte poate reprezenta locul ideal în care creatoarea se simte în siguranţă, se simte protejată, în largul său fără alte zgomote care să-i tulbure starea de visare, o stare ce o face fericită. Pentru a pătrunde în acest tărâm feeric şi atât de dorit, creatoarea are nevoie de o pregătire specială: Să-mi spăl ochii care se vor deschide înăuntru, Să-mi pun pe buze balsam de flori, Să adun în mâini zboruri de fluturi, Să-mi înfăşor tălpile în frăgezimea florilor tomnatice.
Expresia borangic subţire asociată cu imaginea lunii este regăsită în două poeme diferite: „Un ultim gând” şi „Am chemat”. Din punctul meu de vedere repetiţia aceleaşi figuri de stil nu este tocmai o alegere inspirată. Un scriitor încearcă mereu să vină cu ceva nou, să dea viaţă unor metafore unice, splendide, conturându-şi astfel un nume şi un public ales.
Deşi nu a reuşit să-şi descrie în cuvinte iubitul, creatoarea ştie cel mai bine să-l poarte în gând: N-am reuşit să te descriu în cuvinte/ Nici femeile nu au reuşit să te cânte,/ Dar eu te port în gândul meu fierbinte („Inefabilul”) ceea ce dovedeşte o imensă dorinţă de a-l avea aproape şi de a-l iubi, o forţă specială, creând o legătură pe măsură între eul liric şi persoana iubită.
Opera „Cu ce drept?” scoate în evidenţă frustrarea şi suferinţa sufletului creatoarei ca urmare a comportamentul iubitului. Prezenţa întrebărilor retorice din poezia de faţă scot în evidenţă marea de suferinţă a eului liric deoarece persoana iubită a îndrăznit să-i ia sufletul şi să i-l arunce în mii de zări, lăsând în urmă doar durere.
Sufletul tinerei Dogeanu se confruntă cu o mare „Frământare” ce nu o lasă să vadă lumea, iubirea, iertarea, credinţa, cuvântul prin ochii realităţii, ai adevărului, ci doar prin ochii negrii ai amăgirii, ai suferinţei, ai jurământului şi prin dor în lipsa persoanei iubite.
Creatoarea se simte nevoită să-i aducă la cunoştinţă efectele benefice pe care prezenţa iubitului le aduce în viaţa sa. „De n-ai ştiut, să ştii…” este mesajul clar transmis iubitului, un mesaj ce ascunde un dram de suferinţă şi de reproş: „… numai sub privirea ta,/ Iubirea mea/ Poate cuprinde Universul.” („Când…”).
Seara reprezintă pentru tânăra poetă momentul prielnic, special în care visarea prinde aripi, învăluind-o pe aceasta şi oferindu-i materia primă, inspiraţia de care are nevoie pentru a-şi aşterne gândurile, sentimentele sincere, sau trăirile pe hârtie.
Toate dezamăgirile au condus-o pe creatoare să ia marea decizie, de a pune punct şi de a spune …Adio!/ Un adio lung şi diafan. Titlul „Să spunem adio” denotă o decizie comună, care este luată în conturarea unei vieţi fără suferinţă şi lacrimi.
Fenomenele naturii precum vântul sau fulgii de nea devin prietenii de încredere ai creatoarei, ce o ajută să trimită iubitului îmbrăţişări ori să-l urmeze la orice pas pentru a-i asigura siguranţa: Azi am trimis vântul… să te îmbrăţişeze,/ Să-ţi fure fiecare zâmbet, să te urmeze. („Grijă”).
Imaginea persoanei iubite îi aduce creatoarei „Insomnii” tulburându-i atât zilele cât şi nopţile. Doar zâmbetul şi glasul lui, al băiatului, i-ar putea readuce liniştea sufletească şi somnul mult dorit, aşteptat şi benefic.
Singură cu tristeţea şi visarea aproape, creatoarei îi este dor de perioada în care forma un cuplu cu cel ce i-a rămas în suflet, de jumătatea sa: Îmi e dor, subjugat/ De tine mereu,/ Cântec minunat,/ Îmi e dor… dorul meu. („Mi-e dor”).
Culoarea „albastru” regăsită în poemele „Absolutul” şi „Sentiment pirpiriu” simbolizează liniştea sufletească, libertatea dar şi starea de bine ce pune stăpânirea pe sufletul tânăr al creatoarei atunci când îl poartă în gând pe el, iubitul căruia îi închină cu sensibilitate şi dragoste sinceră majoritatea poeziilor din volum.
Dragostea pentru persoana iubită a determinat-o pe tânăra poetă să fie grijulie să-şi protejeze jumătatea, să nu cunoască suferinţa: Eu vreau să împart cu tine numai curcubeul/Şi lacrimile care-l nasc să nu le vezi./Durerea care-a spart sămânţa sub pământ,/ Tu să n-o auzi…/Eu vreau să-mpart cu tine numai zborul,/ Să nu ştii zbaterea ce m-a purtat pe vânt!. („Generozitate egoistă”).
Poezia „Distanţa” se aseamănă într-o oarecare măsură cu compoziţia „Lume, lume” de Adrian Păunescu. Aceste elemente comune pot reprezenta faptul că tânăra Ioana Dogeanu are o cultură poetică deosebită, a citit mult şi ceea ce i-a atras atenţia, a determinat-o să se inspire, să creeze în acelaşi stil ca marii poeţi ai neamului românesc.
Substantive precum: „pian”, „porumbel”, „Duh”, la care se adaugă nuanţa cromatică „alb” întâlnite în poemul „Ai fost” conturează un tărâm magic în care liniştea şi puritatea sunt întâlnite la orice pas, un tărâm întâlnit doar lângă persoana iubită.
Dorinţa arzătoare de a forma un cuplu bazat pe iubire, o determină pe tânăra creatoare să creadă şi chiar să afirme: Dar eu sunt noi. Sentimentele şi dorinţa nu sunt împărtăşite de jumătatea sa, care rămâne pe poziţie: Tu eşti doar tu („Eul meu”).
Iubirea este magie căci transformă: cupru – aur, amar – dulce, durerea-n leac, Pe sclav îl face rege. Această lege nescrisă este valabilă în rândul cuplurilor care se iubesc, care se respectă, dar nu şi în cazul iubirii tinerei creatoare: Din unu facem doi,/Dar aceia nu suntem noi. („Iubirea”).
Volumul de poezii „Dreptul de a iubi” al tinerei Ioana Andreea Dogeanu se conturează ca un strigăt către persoana iubită, un strigăt fără ecou căci el a plecat şi nu mai dă semne că s-ar uita în spate. Poemele oglindesc sufletul tinerei Ioana, un suflet pur, sincer ce este lovit de iubire, lăsându-i o mare suferinţă şi tristeţe. Aceste sentimente negre au determinat-o şi au împins-o să scrie şi să dea viaţă volumului de faţă. L-am citit cu plăcere, fiind o lectură uşoară şi fierbinte, ca de vară, şi-i doresc Ioanei Dogeanu multă inspiraţie, aşteptându-i cu nerăbdare romanul despre care mi-a dezvăluit câte ceva. Lectură plăcută şi vouă şi pe curând…
Gânduri la început de drum literar
M-am născut pe 25.02.1996 în Slatina. Am copilărit la Potcoava alături de bunica. Studiile liceale le-am urmat la Colegiul National „Radu Greceanu” din Slatina. Am terminat un profil de filologie-bilingv-engleză. De-a lungul celor patru ani de liceu am avut posibilitatea să studiez literatura română, dar şi universală, iar asta pot spune că m-a ajutat enorm, reuşind să acumulez nu doar o gamă largă de cunoştinţe generale din domeniul literaturii, dar mai ales să îmi conturez o perspectivă de ansamblu, să fiu capabilă să compar anumite stiluri şi să le corelez cu epoca din care fac parte.
Am decis să merg la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNPSA- Bucureşti, unde studiez în prezent. De ce? Din dorinţa de a înţelege mai bine ce se întâmplă în societate şi de ce nu să pot să schimb ceva la un moment dat. Îmi place să mă implic cu spirit civic şi am învăţat că dacă vreau să văd o schimbare în societate, trebuie să încep eu să fac eforturi în acest sens. Niciodată nu vom reuşi dacă tot timpul aşteptăm ca cei din exterior să acţioneze.
Poezia pentru mine… aşa cum spuneam şi în partea de început a cărţii mele „Dreptul de a iubi” este „întruparea unei emoţii”.
Doar prin poezie îmi pot materializa sentimentele şi trăirile, doar aşa sinceritatea este fără bariere şi poate fi expusă şi celorlalţi… în versuri… pe hârtie.
Fiecare dintre noi avem o poezie proprie. Unele poezii rămân nespuse o viaţă-ntreagă, altele… îşi găsesc un loc pe undeva. Eu le-am găsit locul în acest volum şi am decis totodată să le împart cu ceilalţi. Nu ştiu cât a contat pentru public, dar ştiu că pentru sufletul meu a fost o alinare.
Îmi place să fac lucruri care îmi aduc o mulţumire sufletească, iar acest volum m-a hrănit spiritual şi sper că şi pe ceilalţi., sunt gândurile la început de drum literar mărturisite de tânăra poetă Ioana Andreea Dogeanu cititorilor blogului Cărţile Tinerilor.
Sentiment pirpiriu
Boboci de dor aşteaptă
Să se desfacă în mine,
O taină stă ascunsă
Îmbujorând obrajii,
Te-ascult din roua dimineţilor,
Şi glasul tău şopteşte:
„Mi-e dor de tot ce eşti, iubita mea…
Mi-e dor de liliacul înflorit în mai,
Foşnind uşor în sufletele noastre,
Pe când iubirea se plimba,
Pe sub arcadele albastre…”
