Lumea basmelor, la superlativ
E.T.A. Hoffmann (1776-1822), scriitor reprezentativ pentru romantismul german (Romantism = mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea) a trăit contrariind și stârnind furia contemporanilor influenți și a influențat posteritatea dimensionând lumea basmelor întru slava absolută a actului artistic.
Ceea ce părea a fi acțiune experimentală în epoca sa pe teritoriul teatrului, muzicii și desenului s-a dovedit viziune artistică incontestabilă pe tărâmul poveștilor. Ceea ce lovea ca un hohot de râs în masca feroce a optuzității guvernanților din vremea sa va avea ecou în lumea artistică a veacului următor și răsunet în inimile copiilor din toate timpurile. Iată deci riposta și pariul cu timpul câștigate de perseverența și geniul lui Hoffmann pe tărâmul artei.
Pseudonimul artistic E.T.A. Hoffmann
Odată cu prima poveste Cavalerul Gluck (Ritter Gluck) publicată în anul 1809, în Allgemeine musikalische Zeitung, scriitorul a folosit pseudonimul artistic E.T.A. Hoffmann și așa a rămas cunoscut. Doar primele două dintre literele care formează acronimul E.T.A. se regăsesc în numele real. Cu alte cuvinte scriitorul a înlocuit cel de-al treilea prenume al său, Wilhelm, cu Amadeus, motivând că inițiativa sa a fost un omagiu adus faimosului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart (1756–1791).
Tradiție de familie și dragoste pentru artă
Prozatorul E.T.A. Hoffmann a primit la naștere — 24 ianuarie 1776 — un nume, Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann, și tradiția juridică a familiei — atât pe linie paternă cât și pe linie maternă înaintașii săi au fost profesioniști ai științelor juridice. S-a născut și a crescut în orașul Königsberg din Prusia, odinioară administrat de germani. În prezent orașul este denumit Kaliningrad, fiind centrul administrativ al unei provincii a Federației Ruse cu ieșire la Marea Baltică situate între Polonia și Lituania. În orașul natal, la Universitatea din Königsberg, tânărul Hoffmann audia în anul 1792 prelegeri ținute de filozoful Immanuel Kant. Statuia lui Immanuel Kant distrusă în 1945 și refăcută în 1992 este așezată în fața Universității în prezent denumită Universitatea „Immanuel Kant”.
În paralel cu studiile și examenele care îi erau necesare pentru calificarea juridică, în paralel cu prima sa slujbă, de secretar al unchiului său Johann Ludwig Doerffer, Hoffmann se manifestă în plan artistic prin mai multe încercări de a-și afirma talentele și preocupările constante pentru muzică, desen, teatru, reușind în cele din urmă să se facă remarcat mai ales ca scriitor. A fost de altfel și un reputat critic și teoretician muzical, compozitor și caricaturist.
Activitatea artistică
El este autorul operei Undine al cărei libret de Friedrich de la Motte Fouqué este bazat pe o poveste scrisă chiar de Hoffmann. Premiera a avut loc la Königliches Schauspielhaus, în Berlin pe 3 august 1816, fiind cel mai mare succes muzical al său și cea mai mare contribuție adusă de el la dezvoltarea în Germania a operei romantice.
Recenziile sale muzicale au fost apreciate de multe publicații, lucrând o vreme și pentru ziarul de profil din Leipzig Allgemeine musikalische Zeitung. În afara slujbelor juridice a fost de-a lungul vieții implicat și apreciat în domeniul teatrului și cel al muzicii, ocupând pentru scurt timp, în diferite etape dificile din viața sa, posturi de director de teatru, director muzical, dramaturg, responsabil de recuzită și decor. Tot în aceste etape dificile începe să scrie și să publice poveștile care l-au făcut celebru.
Hoffman a considerat însă că cea mai efervescentă perioadă din punct de vedere cultural, dar și cea mai fericită din viața sa s-a petrecut între anii 1800 și 1806, când a locuit în provinciile prusace din Polonia. Mediul literar, lecturile, prieteniile și cercurile culturale frecventate s-au dovedit fecunde în anii următori, când s-a reîntors la Berlin. Se și căsătorește în 26 iulie 1802 cu o poloneză, Maria Thekla Michalina Rorer-Trozynska. Din păcate războaiele napoleoniene (1803-1815) au creat multă suferință și dezordine în viața sa și a familiei sale.
Critic cu autoritățile
De două ori spiritul său critic s-a manifestat ofensator la adresa autorităților. Mai întâi prin caricaturile sale din tinerețe – presupunem un act de teribilism — pe vremea când locuia în Posen (Poznań) din regiunea Marelui Ducat Poznań. Atunci a fost relocat forțat în altă regiune și în alt oraș polonez, Płock.
Mult mai dramatice au fost acțiunile întreprinse de scriitor spre sfârșitul vieții, după revenirea, din 1814, în serviciul statului prusac. În procesul Turnvater Jahn inculpatul era o figură excentrică a vremii, Friedrich Ludwig Jahn, instructor de gimnastică și nationalist. Pentru cel supranumit „părintele gimnasticii” controlul politic al autorităților din timpul regelui Frederick William III al Prusiei nu era decât un motiv de răzvrătire, dar odată cu acel proces, E.T.A. Hoffmann a intrat, la rândul lui, în atenția autorităților conduse de Comisarul Karl Albert von Kamptz. De altfel programul prin care mii de oameni erau judecați pentru opiniile lor politice i-au pus lui E.T.A. Hoffmann conștiința profesională la grea încercare. În aceste condiții Hoffmann îl caricaturizează pe comisar în povestea sa Meșterul Purece (Meister Floh). Este trimis în judecată pentru denigrarea funcționarilor de stat, pentru lezmaiestate și încălcare a regulilor de confidențialitate. Grav bolnav își construiește pledoaria și se alege doar cu o mustrare regală având în vedere starea precară a sănătății. Povestea Meșterul Purece este publicată în cele din urmă într-o formă cenzurată din care pasajele critice au fost eliminate.
Povești de poveste
Hoffmann a publicat până la moartea sa, în 25 iunie 1822, mai multe povești și povestiri dintre care cele mai cunoscute sunt: Piticuț — zis și Cinabru, Spărgătorul de nuci și Regele Șoarece, Elixirele diavolului, Urciorul de aur și Domnișoara de Scudery.
De remarcat este că poveștile sale au inspirat creații muzicale celebre din secolul XIX: baletul Coppélia (1870) de Léo Delibes, opera Povestirile lui Hoffmann (1881) de Jacques Offenbach, baletul Spărgătorul de nuci (1892) de Pyotr Ilyich Tchaikovsky. Una dintre compozițiile preferate ale lui Robert Schumann se intitulează Kreisleriana, Op. 16 (1839). Titlul acestei compoziții pentru pian i-a fost inspirat compozitorului german de unul dintre personajele excentrice din poveștile lui E.T.A. Hoffmann și anume dirijorul Johannes Kreisler.
Operele literare ale scriitorului german continuă să însuflețească imaginația altor artiști. Pe blog puteți afla mai mult citind recenziile la Spărgătorul de nuci și Regele Șoarece de E.T.A. Hoffmann și Povestea Spărgătorului de Nuci de Alexandre Dumas, tatăl, care a constituit baza libretului pentru baletul Spărgătorul de nuci.
