Titlul: Eleganța ariciului
Autor: Muriel Barbery
Editura: Nemira
An apariție: 2020
Număr de pagini: 368
Renée are 54 de ani și este portăreasă la nr. 7, rue de Grenelle, o frumoasă casă boierească, împărțită în opt apartamente de lux. Femeia este văduvă, dolofană, scundă, săracă, discretă și trăiește singură cu pisica sa, un motan mare și leneș.
În această clădire de oameni bogați locuiește la etajul cinci, Paloma, o copilă de 12 ani, mezina familiei Josse. Tânăra se trage dintr-o familie bună — tatăl deputat și mama, doctor în litere. Deși este încă la începutul vieții, tânăra a decis ca, în ziua în care va împlini 13 ani, pe 16 iunie, să se sinucidă și să incendieze locuința familiei sale.
Renée s-a lăsat de școală pe când avea 12 ani, dar s-a apucat de muncă, acasă și la câmp, alături de familia sa. La 17 ani s-a căsătorit cu bărbatul care i-a asigurat liniște, susținere, tandrețe și seriozitate. În ciuda aparențelor, bătrâna iubește să citească, mult și de calitate: de la lucrări de istorie, filosofie, economie politică, sociologie, psihologie pedagogică, psihanaliză și, bineînțeles, literatură. Este o femeie foarte inteligentă, însă îi place să facă pe proasta și să nu atragă atenția celor din jurul său.
Toate pisicile portăresei au purtat nume celebre din literatură: Motanul meu, Léon, poartă acest nume din motive de Tolstoi. Cel dinaintea lui se numea Dongo, din motive de Fabrice del. Pe prima mea pisică o chema Karenina din motive de Anna, dar n-o strigam decât Karé, de teamă să nu fiu demascată.
Și cei bogați din blocul păzit de naratoare sunt datori cu o moarte, la fel ca și cei săraci. Domnul Arthens a murit după ce inima l-a lăsat. Văduva Anna Arthens vrea să vândă apartamentul. Înstrăinarea unei locuințe în clădirea bogaților nu s-a realizat niciodată în ultimii 27 de ani.
Kakuro Ozu, noul locatar, împreună cu tânăra de la etajul cinci, care vrea să moară, au mirosit că portăreasa Michel Renée ascunde ceva; bătrâna este asemenea unui arici care pe dinafară este plin de țepi, fiind o adevărată fortăreață, dar care pe dinăuntru dispune de rafinament și eleganță, înșelându-i astfel pe cei din jur.
Cu o rochie elegantă și cu o coafură pe măsură, portăreasa se pregătește pentru cina programată în compania domnului Ozu. Bărbatul, după ce i-a dăruit o carte, a invitat-o pe portăreasă să ia masa împreună, pentru a se cunoaște mai bine, dar mai ales pentru a dezbate un subiect comun și anume lectura.
Doamna Renée întruchipează tipologia omului comun care își depășește condiția precară. Deși se trage dintr-o familie de țărani modești, știe să nu aibă pretenții de la soartă, dar nu se abține de la a avea calități, cunoștințe și gusturi. A știut să lupte pentru visul cunoașterii, fără a fi îngrădită de meseria de portăreasă. Principala sursă de informare și documentare a femeii este biblioteca; de acolo împrumută cu mare plăcere cărți, dar și filme.
Dacă până nu demult ghereta portăresei era vizitată din când în când doar de prietena sa Manuela, lucrurile s-au schimbat, iar ușa mai era deschisă și de alte două persoane, de Paloma și de Ozu.
Cu bijuterii și haine elegante, la brațul lui Ozu, Renée nu a fost recunoscută de femeile din blocul în care a muncit de când se știe. De ce? Pentru că ierarhia societății le-a împiedicat pe distinsele doamne să vadă dincolo de femeia comună, dincolo de portăreasă. Pentru ele va fi mereu o biată bătrână, fără școală, din clasa de jos a societății, care nu are nimic de spus,. Uneori însă apar și surprize.
Așa cum era de așteptat, opera de față se încheie cu un deces, dar să vedem al cui este? Nu vă aruncați cu ipotezele până nu lecturați acest roman splendid, filosofic pe alocuri, care vă va cuceri încă de la primele pagini.
