Titlul: Elevul Dima dintr-a şaptea
Autor: Mihail Drumeş
Editura: Grupul Editorial Art
An apariţie: 2021
Număr de pagini: 616
În anul 1946 vede lumina tiparului romanul „Elevul Dima dintr-a şaptea”, la Editura Bucur Ciobanul, editură la care Mihail Drumeş devine în anul 1939 proprietar. La această editură va publica, alături de propriile romane, numeroase titluri de literatură pentru copii – unele scrise chiar de el, sub pseudonime. Principalele romane ale lui Mihail Drumeş au fost traduse în franceză, germană, spaniolă, slovacă, bulgară, turcă, fiind publicate în câteva ţări din Europa şi din America Latină.
Opera de faţă debutează cu plecarea tânărului Grigore Dima la şcoală, la Liceul „Mihai Bravu” din Craiova, o şcoală obişnuită cu frecvenţă zilnică. Noua experienţă îi surâde, deoarece până acum elevul a urmat exclusiv cursuri particulare, la Londra, Geneva şi chiar la Paris sau la Bucureşti.
Tânărul elev va sta în gazdă la Dona Bianca, alături de alţi trei băieţi Nicu, Gigi şi Magotu, dar şi de fata proprietarei, Charlotte (Lotte).
Dima a primit o scrisoare în plic roz, de la Lidia. Din conţinutul scrisorii, reieşea o întâlnire la cofetărie. Băiatul, tare dornic a fost şi chiar s-a pregătit pe măsură, căci şi-a pus cea mai bună uniformă, cea de sărbătoare. Însă, planurile acestuia au fost încurcate de Lotte, care se pare că a citit scrisoarea şi se arătă geloasă pe Lidia. Dacă o partidă de şah nu-l poate ţine pe Dima departe de cealaltă fată, Lotte recurge la un gest teribil şi anume îl încuie pe băiat în cameră. Fără vreo şansă de scăpare, Dima vrând, nevrând pierde întâlnirea cu Lidia, spre groaza sa.
Gândul de a face o excursie pe Dunăre ia proporţii mari, transformându-se radical, într-un plan de expediţie. Un simplu bilet găsit într-un tablou vechi din casa gazdei îi dă aripi lui Dima şi-l îndeamnă să viseze că-ntr-o zi va ajunge pe insula fără nume, în mijlocul căreia se afla o adevărată comoară. În conturarea acestui măreţ plan se înscriu şi alţi colegi de clasă ori de şcoală; cu toţii visează la marea expediţie şi de asemenea la marea îmbogăţire.
Eroii lui Drumeş sunt adolescenţi visători, inteligenţi, curajoşi, dar şi plini de farmec căci aceştia nu stau cu mâinile în sân şi continuă să lucreze la planul lor. Chiar înfiinţează Asociaţia Română pentru Expediţia Transoceanică, amenajează un loc de întâlniri şi-şi creează propriile insigne pentru membrii organizaţiei.
Această expediţie a devenit un ideal, un ţel, pe care băieţii vor să-l atingă cu orice preţ. Iar ca toate să meargă ca la carte, aceştia s-au gândit că au nevoie de ofiţeri, medici, ingineri, constructori etc, meserii spre care se vor îndrepta membrii expediţiei după terminarea liceului. Astfel, planul lor necesită oameni specializaţi şi o sumă frumuşică de bani pentru pornire.
Dima reprezintă pivotul în jurul căruia se învârte şi de care ascultă o mie de băieţi; pentru asta îl admir enorm pe personajul principal căci a ştiut cum să pună problema, cum să vorbească astfel încât să câştige simpatia colegilor, trecând peste bariera că e nou în şcoală şi trebuie să fie timid ori retras. Jocul copilăresc pare a avea şi o tentă pedagogică căci Dima le impune „subalternilor” săi să nu-şi neglijeze şcoala căci altfel cel ce va rămâne corigent sau repetent va părăsi grupul. Acestea fiind zise, Dima se angajează ca toţi colegii săi de proiect să fie buni la toate, dar în special la carte.
Ziua de 18 mai 1914 este o zi memorabilă din mai multe puncte de vedere: piesa „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale a fost pusă în scenă de Magotu şi de trupa lui; această demonstraţie a fost încununată cu succes însă, după soare pe strada lui Dima vin şi norii grei căci Basu o jigneşte pe Lotte şi astfel cei doi băieţi se iau la bătaie. Din această încăierare stradală, eroul nostru ajunge la spital, căci o rană la umăr îl pune pe gânduri. Şi tot în această zi mare, Dima îi fură Lottei o sărutare, cucerind-o definitiv.
Mâna destinului le dă undă verde lui Dima şi frumoasei Lotte căci înainte de a cumpăra un loz, aceştia îşi fac planuri conform cărora câştigul le-ar fi servi în pregătirea nunţii lor. Surpriza, surprizelor vine la final, când află că biletul este câştigător şi le aduce o mică avere, deci, se pot căsători căci au cu ce.
Nu-mi pot imagina prin ce stări sufleteşti a trecut Dima în clipele în care îi povestea iubirea sa imaginară alături de cântăreaţa Alina Barbu chiar persoanei în cauză fără s-o cunoască. Cu cât foc, dor şi iubire contura tânărul povestea lor de iubire spre surprinderea Alinei.
Dacă pentru toţi copiii şi tinerii vacanţa mare aduce linişte, joacă şi multe alte activităţi paralele cu învăţătura, pentru eroii lui Drumeş, vacanţa mare nu mai există căci tinerii continuă să muncească pe rupte: Magotu cu echipa lui de teatru dau reprezentaţii în oraşele Olteniei; stăruinţele lor nu sunt zadarnice căci au strâns o grămadă de bani, în timp ce ceilalţi găsesc un nume viitorului stat, Grigorida (derivat de la iniţiatorul acestui proiect Grigore Dima), aleg şi guvernul în frunte cu căpetenia Dima.
În anul şcolar următor, Dima va locui la Internatul „Profesor Pleşea”, departe de Dona Bianca şi de fata mofturoasă a acesteia, cu care era oricum în certuri.
O dragoste neîmpărtăşită, secretă, poate conduce la moartea unui tânăr fără experienţă de viaţă; aşa este şi cazul lui Cătălin Şoimaru care recurge la un gest teribil, şi anume să-şi pună capăt zilelor imediat după ce află că Lucreţia Borgia, femeia pe care tânărul o iubea în tăcere, avea un amant. I-am admirat pe foştii colegi şi prieteni ai decedatului că au acceptat să-i stea alături, să-i ţină de urât în prima noapte în cimitir. Deşi gândul de a petrece o noapte întreagă printre morminte pare înfricoşător, prietenia dintre băieţi a înfruntat orice spaimă, dovedindu-se mai puternică decât orice.
O mică „revoltă” împotriva profesorului de istorie Attila are urmări tragice căci Dima este alungat din Leagăn, urmând să stea din nou la Dona Bianca, până-şi va găsi un alt cămin mai bun. Relele se ţin scai de eroul nostru, pricina fiind evenimentul neplăcut de la ora de istorie la care se adaugă doi pumni aplicaţi lui Pălreaţă. Aceste acte de comportament rebel şi turbulent îi aduc eliminarea din şcoală până la finalul anului, cu dreptul de a se prezenta la examene ca pregătit în particular. Dima primeşte o pedeapsă mult prea mare care-i înfurie pe prietenii săi şi în acelaşi timp susţinători, iar aceştia vor cu orice preţ să înceapă greva pentru dreptatea lui Grigore Dima.
Arpetiştii încep o a doua revoluţie pe străzile Craiovei, în frunte cu fanfara care dă o notă tragică evenimentului. Mii de suflete, la care se adaugă şi marşul fetelor îl susţin pe Dima şi vor dreptate şi iertare.
Revolta tinerilor se pare că-i o sabie cu două tăişuri căci gestul elevilor este aspru pedepsit: unii fac vizite la secţia de poliţie, dau declaraţii, iar Dima este eliminat din toate şcolile de stat. Deci, va rămâne mereu „elevul Dima dintr-a şaptea”.
Dacă eroul nostru nu şi-a găsit dreptatea la el acasă, acesta a luat hotărârea să meargă mai departe şi să-şi caute dreptatea la Bucureşti. Acest pas este unul important şi de care atârnă viaţa sa, căci Dima ia în calcul să se sinucidă dacă nu poate să-şi găsească adevărul şi dreptatea la Bucureşti.
Ca o iubită protectoare şi fidelă, Lotte vine şi ea în capitală ca să-şi susţină alesul, iar la nevoie să-şi jertfească viaţa o dată cu a iubitului său. Dar până la marea decizie, cei doi porumbei se logodesc, devenind uniţi trup şi suflet în faţa durerii, a suferinţei dar şi a dragostei.
Capitolul în care este prezentată construcţia mausoleului pentru cei doi tineri mi s-a părut cea mai rece şi tristă secvenţă a romanului. Nu pot concepe ca doi tineri în pragul tinereţii să ia în calcul aceste ipoteze macabre şi anume propria moarte şi pregătirea locului de veci.
Curajul lui Dima de a sta cu „moartea” (cu două flacoane de somnalin) în buzunar până la momentul oportun, mi se pare ieşit din comun, la fel ca şi iubirea lor, a lui Dima şi a Lottei. Cei doi tineri vor să moară împreună, să fie şi pe lumea cealaltă tot iubit şi iubită. Aceştia dau dovadă de o iubire supremă ce nu are limite şi cu atât mai puţin nu poate fi împiedicată de nimic niciodată.
Ultima parte a romanului de faţă, intitulată „După cincisprezece ani” aduce echilibrul în vieţile eroilor căci fiecare acum stăpâneşte o meserie bună şi o nouă viaţă; fostul elev Dima locuieşte în Anglia unde şi-a terminat studiile, devenind inginer într-o uzină. După tentativa de sinucidere, tatăl său i-a ascuns mult timp că Lotte trăieşte şi numai acum, după moartea părintelui său, Grig află adevărul, un adevăr greu care l-a despărţit de fata iubită.
Timpul a transformat-o pe Lotte în mamă, mamă a trei copii, îndepărtând-o pentru totdeauna de inocenţa şi fragilitatea copilăriei. Cincisprezece ani au trecut, luând cu ei totul, chiar şi imaginea Craiovei sau a Bucureştiului de altădată. Numai amintirile îşi mai păstrează farmecul, sunt vii, dar ce folos?
Elevul Grigore Dima poate fi un erou dar şi un exemplu pentru orice tânăr căci dă dovadă de multă ambiţie, curaj dar şi de o minte iscusită şi ageră. În acest personaj memorabil putem găsi cu toţii o fărâmă din adolescenţa noastră, a fiecăruia. Nu pot trece cu vederea nici iubirea dintre Grig şi frumoasa Lotte, o iubire adevărată, copilărească ce va domni mereu peste literatura română.
Încă o dată Mihail Drumeş m-a uimit într-un mod plăcut. Dacă marele poet Nichita Stănescu a citit şi recitit acest roman de şapte ori, noi ceilalţi suntem datori să-l citim măcar o dată, iar dacă ne-a plăcut, să-l citim până la epuizare căci merită. Bravo, Dima eşti eroul meu!
