Titlul: Elixirul vieţii
Autor: Kenneth Oppel
Editura: Leda
An apariţie: 2012
Număr pagini: 400
„Elixirul vieţii” reprezintă prima carte a seriei „Ucenicia lui Viktor Frankenstein” de Kenneth Oppel.
În urma unui dans ameţitor, Elisabeth, verişoara gemenilor Konrad şi Viktor, şi-a pierdut echilibrul, căzând peste un raft cu cărţi din bibliotecă. Deşi, ani de-a rândul cei trei copii exploraseră numeroasele etaje, camere, săli de bal, grajduri şi orice loc din castel ce ar fi ascuns un locuşor secret, aceştia nu ajunseseră în bibliotecă, locul în care acum micuţii au dat peste o deschizătură îngustă ascunsă de raftul deranjat de căderea fetei. Împinşi de curiozitate, tinerii au pornit cu sfeşnicul în mână să dezlege secretele ascunse de misteriosul tunel, şi astfel au dat peste Biblioteca Întunecată.
O boală ciudată caracterizată prin ameţeli, dureri de cap şi o lungă perioadă de timp petrecută la pat, l-a lovit din senin pe Konrad. Starea băiatului a îngrijorat tot castelul, de la părinţi, fraţi, până la servitori, cu toţii sperau să se facă bine copilul. Deşi doctori buni l-au consultat, niciunul nu a găsit vreun leac pentru această boală şi de asemenea pentru punerea pe picioare a băiatului.
Viktor, Henri şi Elisabeth şi-au luat inimile în dinţi şi au decis să caute un leac vindecător în Biblioteca Întunecată, fără ştirea părinţilor. În urma căutărilor, tinerii au decis că legendarul elixir al vieţii (de aici şi titlul volumului de faţă) este singura soluţie ce-l poate ridica pe fratele respectiv verişorul lor, din patul acela blestemat.
Tinerii au dat peste o carte ce era scrisă cu ajutorul Alfabetului Magilor, carte în care-şi puseseră toată speranţa vindecării lui Konrad şi pe care i-au dus-o lui Polidori pentru traducere. Un prim ingredient al leacului vindecător era licheanul (Usnea lunaria), plantă ce creştea doar în vârful celor mai înalţi copaci.
În paralel cu cercetările copiilor, părinţii bolnavului au apelat şi la vestitul doctor Murnau.
Elisabeth, Viktor şi Henri dau dovadă de mult curaj, dar şi de multă iubire pentru cel bolnav, deoarece pe timp de noapte pornesc singuri spre pădure în căutarea licheanului. De parcă noaptea în pădure nu ar fi fost de ajuns, ploaia şi fulgerele s-au pornit, îngreunându-le tinerilor misiunea. Viktor înainte de a pleca în această aventură, a preparat un amestec ce le oferea vedere de lup, ajutându-i astfel să se descurce mai uşor pe timpul nopţii, însă nu pentru mult timp.
Minunea minunilor s-a întâmplat; Konrad s-a ridicat din pat datorită tratamentului doctorului Murnau. Gândul că boala s-ar putea întoarce iar, îi determină pe puşti, de data aceasta şi cu ajutorul celui bolnav, să continue căutările ingredientelor pentru Elixirul vieţii.
Al doilea ingredient al reţetei Elixirului era o gnathostomata. Creatura pe care trebuie s-o găsiţi este cea mai bătrână din neamul său. Este o creatură acvatică. Coelacantul.
Viktor s-a îndrăgostit de Elisabeth, însă fata, la rândul ei, îl iubea pe Konrad. Şi mai mult decât atât, acesta, Konrad, îi purta fetei câteva sentimente pure, mai mult decât o iubire pentru o verişoară. Pare un triunghi amoros între trei tineri, gemenii şi verişoara lor îndepărtată.
Din nou Konrad a căzut la pat şi odată cu el şi vreo trei servitoare s-au îmbolnăvit. Aceste schimbări neaşteptate au dus la o măsură drastică: Elisabeth, Viktor şi cei doi fraţi mai mici ai gemenilor, Wilhelm şi Ernest, au fost duşi în casa din Geneva departe de molima din palat.
Deşi au existat momente în care ceilalţi tineri doreau să renunţe la planul creării elixirului, Viktor a fost singurul care nu a dat nici un pas în spate, dorindu-şi din toată inima să facă orice îi stă în putinţă pentru găsirea celor trei ingrediente magice şi amestecarea lor în speranţa reuşitei.
Ultimul ingredient este măduvă proaspătă dintr-un os de la o persoană în viaţă şi apropiată celui ce va lua elixirul.
Pentru acest ultim preparat, Viktor şi-a oferit două degete de la mână. Gestul băiatului dă dovadă de mult curaj, dar şi de o iubire pură şi adevărată pentru fratele său geamăn. Dacă privim dintr-o altă perspectivă opusă, putem afirma chiar că gestul lui Viktor este doar pentru a atrage atenţia lui Elisabeth, s-o determine să-l iubească, să fie mai presus decât fratele său bolnav în materie de curaj.
Elixirul a fost preparat, însă, odată cu obţinerea lui, planurile lui Polidori s-au schimbat, bărbatul îl vrea doar pentru el. Această schimbare a adus la iscarea unei bătăi pe viaţă şi pe moarte, între cei trei tineri, Viktor, Elisabeth şi Henri, pe de-o parte şi Polidori de cealaltă parte. Miza jocului era recipientul cu elixirul vieţii, o miză uriaşă pentru fiecare.
Un personaj fermecător al operei de faţă este Krake, râsul lui Polidori. Animalul este înzestrat cu o inteligenţă peste limita normalului animalic şi cu un mare devotament pentru stăpânul său. Scena care mie mi-a plăcut enorm, avându-i ca protagonişti pe Krake dar şi pe copii, este cea de pe vas; între cele două tabere s-a iscat o luptă, iar în clipa în care râsul s-a simţit încolţit, acesta a înghiţit sticluţa cu elixirul vieţii, jucând astfel ultima carte, carte ce la costat viaţa.
Pentru opera lui Oppel cuvintele sunt de prisos, căci nu cred să existe vreun cuvânt care s-o caracterizeze în totalitate; este incitantă, melodramatică, neliniştitoare, fantastică, ispititoare pentru cititorii dornici de aventură, la care se adaugă cantităţi egale de ştiinţă, ficţiune şi horror, într-un cuvânt o carte de nota zece plus.
