A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Titlul poeziei este o metaforă. Eul liric îşi exprimă teama pentru o iubire pe cale de destrămare. Toamna aduce o schimbare majoră nu în rândul naturii ci în sufletul creatorului, o stare de tristețe și deznădejde cauzată de pierderea iubirii care a trecut odată cu trecerea timpului.
Opera „Emoţie de toamnă” face parte din volumul „O viziune a sentimentelor”.
La prima vedere, versurile sunt alcătuite din cuvinte simple: toamna, umbră, copac, aripi, frunze, etc. La o analiză mai atentă, se poate observa că ele nu sunt folosite cu sensul lor obişnuit. Îmbinarea de cuvinte la care apelează poetul, dă viaţă unor imagini artistice inedite, ce zugrăvesc opera în originalitate şi în sensuri care trebuie căutate dincolo de aparenţe.
Prima strofă debutează cu o constatare: A venit toamna. Aceasta este de fapt o metaforă sugestivă pentru starea de tristeţe a eului liric. Toamna, în sensul său propriu sugerează venirea ploilor, a vremii reci şi pălirea luminii solare, iar în sens figurat transmite răcirea sentimentelor care conduce la distanţarea celor două suflete îndrăgostite, stingerea focului iubirii. Fiindu-i teamă de suferinţa iminentă, poetul imploră, printr-un imperativ acoperă-mi inima cu ceva, să-i fie protejat sufletul, cel puţin cu iluzia iubirii. Prin metaforele umbra unui copac, poetul își dorește protecție din partea iubitei sau mai bine cu umbra ta. Sufletul frânt al eului liric exprimă teama izvorâtă din pricina că nu-şi va mai vedea iubita Mă tem că n-am să te mai văd. Epitetul aripi ascuţite accentuează intensitatea durerii.
Îndrăgostitul este supus unei dureroase stări de incertitudine provocate de o eventuală relaţie a iubitei cu un alt suflet, simbolizată prin metafora ochi străin. Pelinul (o plantă cu gust amarui) accentuează amărăciunea acceptării unei alte relaţii, a unei iubiri sub semnul întrebării.
Ultima strofă este alcătuită din patru versuri şi sugerează ideea că iubirea nu dispare ci eventual este transpusă într-un alt plan, cel al creaţiei, al unei lumi imaginare, deoarece îndrăgostitul este în stare să transforme tot ce îl înconjoară. Pietrele devin martore mute ale sentimentelor interioare, tăcerea subliniază lipsa comunicării. Înecarea cuvintelor în mare marchează găsirea unei alte modalităţi de exprimare a sentimentelor, diferite de cea cunoscută până acum.
Creaţia „Emoţie de toamnă” ca şi celelalte poezii semnate de Nichita Stănescu se remarcă prin originalitate, prin mantia metaforică în care sunt îmbrăcate versurile, prin lirism şi sinceritate, caracteristici specifice întregului volum „O viziune a sentimentelor”.
