Titlul: Eu sunt Maia
Autor: Maia Morgenstern
Editura: Litera
An apariție: 2022
Număr de pagini: 384
Marea actriță a teatrului românesc, Maia Morgenstern, își deschide sufletul pentru cititori în opera Eu sunt Maia. Amintiri din copilărie sau trăiri din perioada pandemiei de COVID19 se aștern în paginile cărții. Prima însemnare din jurnalul a fost făcută în data de 29 februarie 2020 și a cuprins un singur rând, patru cuvinte: „Mircea Rusu. Prietenul meu”. Șirul însemnărilor continuă până aproape de prezent și anume până în ultima zi a lunii martie a anului în curs. În mare parte, însemnările artistei parcurg cea mai grea perioadă trăită de noi toți și anume pandemia de COVID-19, când s-au petrecut o mulțime de schimbări. Ședințele de la teatru, din acea perioadă, se purtau la distanță, intermediate de diferite mijloace de comunicare moderne. Chiar și repetițiile pentru diferite spectacole se efectuau cu masca pe față. În această epocă grea, mulți colegi ai Maiei au ajuns în somaj tehnic, îngreunându-și și mai mult viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, o parte din actori au continuat să muncească din onestitate și cinste, pentru a nu li se reproșa că iau salarii de pomană și au învățat să se adapteze vremurilor
Deși este un nume important în teatrului românesc, acolo unde este lege nu-i tocmeală. Distinsa doamnă își aduce aminte de vara lui 2020, atunci când un agent de la Poliția Circulației din București a amendat-o și i-a ridicat talonul mașinii pe care o conducea, ca urmare a constatării că ITP-ul autoturismului era expirat.
Nu le poți avea pe toate și cu atât mai puțin să fii bun pe toate planurile. Naratoarea recunoaște că an de an pune varză la murat, însă „Se cam fleșcăiește. Sau e prea sărată.” Pentru a suplini foile de varză necesare la prepararea sarmalelor de sărbători, actrița cumpără varză acră din piață, de la aceeași femeie de ani de zile. Folosește mijloacele de transport în comun, și chiar merge zilnic pe jos, făcând în jur de 6 000 de pași.
Amintirile din copilărie ne reîntorc în timpurile când Maia Morgenstern era o fetiță de la bloc, cu cheia de gât. Nu a avut televizor în casă până la vârsta de 18 ani. În schimb i se permitea să scrie și să coloreze pereții. Mergea la teatru, Operă, Ateneu, și chiar la concerte cu familia. Are peste 40 de ani de teatru și film, dar până să ajungă aici a picat examenul de la facultatea IATC la vârsta de 18 ani. Un an mai târziu a intrat prima la Facultatea de Teatru, chiar dacă erau doar patru locuri libere și 500 de candidați.
În iernile copilăriei Maiei, aceasta purta mănuși cu un singur deget, croșetate chiar de mama ei. An de an, mama confecționa câte trei perechi, din lână, deoarece copilul mereu pierdea câte o mănușă.
În clasa a XII-a, protagonista a decis că vrea cercei, ceea ce a dus la străpungerea urechilor:
„Toată clasa a douăsprezecea am umblat cu ațișoare roșii în urechile pe care mi le străpunsesem cu acul trecut prin flacăra lumânării. Spre sterilizare.
Am făcut infecție.
Și sprâncenele mi le-am smuls. Să fie subțirele. Că așa se purta. M-a durut.
Acum îmi pare rău.”
Cu un strop de tristețe, actrița recunoaște că la școală nu a luat niciun premiu, niciodată, nici măcar mențiune.
Tatăl actriței a fost un supraviețuitor al Holocaustului, eveniment despre care naratoarea va vorbi în mai multe însemnări din cartea de față. Interesant este că tatăl Maiei se ruga mereu pentru pace și a fost vegetarian mai bine de 50 de ani.
În jurnalul actriței întâlnim urări pe care aceasta le transmite cunoscuților sau prietenilor cu ocazia aniversărilor acestora.
Chiar dacă au trecut zeci de ani, Maia mai păstrează și acum dragostea pentru cărți și obiceiul de a citi câte trei cărți în același timp. Regula acestui citit este ca operele să fie de factură diferită.
Volumul se încheie cu o galerie fotografică, în care sunt prezentate diverse personaje pe care Maia Morgenstern le-a interpretat, dându-le viață spre încântarea spectatorilor. Cu bune, cu rele, cu adevăruri crunte și realități dureroase, România are o Maia Morgenstern cu care se poate mândri oricând. Avem Maia noastră! Să ne trăiască!
