Titlul: Legende sau basmele românilor (conține Fata de împărat și fiul văduvei)
Autor: Petre Ispirescu
Colecție: Cartier Popular
Ediția a V-a, Cartonată
Editura: CARTIER
An apariție: 2016
Număr pagini: 628
A fost odată un împărat ce avea o fată şi un băiat, însă feciorul său a pierdut lupta cu viaţa, stingându-se. La înmormântarea acestuia sora sa a cerut să participe şi dânsa, căci tatăl său o păzea atât de mult încât nici soarele nu-i văzuse feţişoara, nici vântul nu-i bătuse părişorul.
Tot în acel ţinut, trăia o văduvă ce avea un fecior frumos, smerit şi sfiincios; toţi fiii de boieri îi puseseră gând rău, căci îi întrecea pe toţi la boi şi la stat.
De la moartea fratelui său, fata nu se mai simţea bine deloc, iar în cele din urmă burta i-a crescut, deci fata era însărcinată, deşi tânăra nu avea pe nimeni la suflet cu prihană.
Pentru a spăla ruşinea fetei sale, împăratul a adunat Sfatul împărăţiei pentru a decide soarta tinerei. În urma consiliului, unii au zis s-o ardă de vie, alţii să-i fie scoşi ochii şi să fie gonită în pustietate unde fiarele sălbatice s-o mănânce, în timp ce alţii au considerat că pedeapsa cu înecul, adică să i se lege o piatră de gât şi să fie aruncată în Dunăre ar fi pedeapsa ideală.
Din om cinstit şi curat, fiul văduvei s-a ales cu o pedeapsă capitală; acesta împreună cu fata împăratului au fost băgaţi într-un boloboc şi daţi pe Dunăre. Trei zile şi trei nopţi, butoiul a alunecat pe apă fără a se opri.
În cea de-a patra zi, butoiul lovindu-se de un buştean s-a spart şi astfel cei doi tineri au scăpat cu viaţă, mulţumindu-i lui Dumnezeu.
Ajunşi din nou pe uscat, cei doi au luat-o pe o cărare ce ducea într-o poieniţă. În această poieniţă se aflau nişte case frumoase; aici toate lucrurile erau cu gust.
Timpul a trecut şi fata de împărat a adus pe lume un băiat frumos foc.
Într-o zi, împăratul a plecat la vânătoare şi s-a rătăcit în pădure. Cutreierând zona fără a ieşi la margine, acesta a dat peste poieniţa cu case frumoase.
Împăratul şi sluga sa au fost primiţi cu braţele deschise în locuinţa în care toate lucrurile vorbeau, fapt ce i-a scos din minţi pe musafiri.
Împăratul a fost invitat în casa cea mare, unde au luat masa. Masa s-a pus singură, tacâmurile şi celelalte obiecte s-au aşezat singure la locul lor ceea ce i-a uimit pe musafiri. Aici, împăratul a fost acuzat că a furat o linguriţă şi a cerut să fie căutat, însă obiectul cu pricina a fost găsit în cizma împăratului.
Ruşinându-se, împăratul s-a rugat la Dumnezeu să facă o minune, să arate gazdelor adevărul că dânsul nu a furat linguriţa: – Arată-ţi doamne, minunea ta! Nu ştiu la sufletul meu de nici un furt. N-am băgat eu lingura în cizmă.
Răspunsul gazdei nu a întârziat să apară: – Cum nu ştii dumneata – zise şi gazda – despre lingură, asemenea nu ştiu nici eu până în ziua de azi cu cine am făcut copilaşul acesta. Acest răspuns i-a unit pe cei doi, s-au recunoscut, s-au îmbrăţişat şi chiar s-au iertat unul pe celălalt. O greşeală poate schimba radical viaţa cuiva; fata i-a mulţumit tatălui său că a pus-o în butoi cu fiul văduvei, omul pe care-l iubeşte şi căruia i-a devenit soţie credincioasă.
Adevărul a ieşit la lumină, iar cu toţii s-au întors la scaunul împărăţiei, unde au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.
În final, vă îndemn la citit căci lumea basmelor întotdeauna ne va da poftă de viaţă şi dorinţa de a schimba ceva în vieţile noastre şi nu numai, în speranţa unui trai mai bun.
