Titlul: Fata în rochie vărgată
Autorul: Ellie Midwood
Editura: Litera
An apariție: 2023
Număr pagini: 352
Romanul Fata în rochie vărgată de Ellie Midwood, autoarea bestsellerului Violonista de la Auschwitz, debutează în sala de judecată, acolo unde Franz Dahler este acuzat de crime de război. Inculpatul s-a prezentat cu Helena, soția care avea menirea de a-și susține soțul, dar și femeia care putea povesti prin câte a trecut în lagărul de concentrare Auschwitz.
Pe 21 martie 1942, Helena își pieptănase părul cu migală. În doar douăzeci și patru de ore, avea să fie trimisă în camera de gazare, la moarte sigură.
Aniversarea unuia dintre gardieni vine însă ca o binecuvântare pentru câteva tinere condamnate la moarte. Fetele, printre care și eroina cărții, au fost alese pentru a însufleți petrecerea. Și cum un asemenea eveniment impunea o ținută pe măsură, fetele au primit rochii și pantofi.
Cum era de așteptat, Helena a cântat, iar glasul ei l-a fermecat pe sărbătorit, pe Franz Dahler, care a cerut să fie scoasă de pe lista morții. Și astfel, tânăra a fost salvată și trimisă să muncească în Kanada.
Aici, Helenei i s-a permis să-și păstreze părul intact și avea voie să poarte o rochie vărgată și batic pe cap.
De la prilejul întâlnirii și până la o declarație de dragoste a fost numai un pas. Dahler, comandantul serviciului care tria obiectele morților, i-a înmânat Helenei un bilet pe care scria: „M-am îndrăgostit de tine”. Furioasă și mâhnită pentru faptul că lagărul nu putea fi locul potrivit pentru dragoste, destinatara biletului a rupt fițuica, aruncând-o în latrină.
La jumătatea lunii aprilie, deși, peste noapte, gradele coborau adesea sub zero, administrația lagărului a decis să renunțe la sobe. Singurele surse de căldură din blocuri erau puținele resurse de energie trupească și de îmbrăcăminte pe care le mai aveau deținutele.
Helena dă dovadă de mult curaj și de ambiție în momentul în care refuză să-i facă manichiura lui Dahler. Refuzul îi putea aduce moartea și era conștientă de acest lucru, însă, cu ultimele puteri, a găsit tăria de a refuza și chiar de a-i întoarce spatele bărbatului, părăsind biroul acestuia. Comportamentul tinerei denotă demnitate, putere, neînfricare și chiar încredere în propriul instinct, calități ce o vor ajuta să înfrunte viața grea din lagăr și să spere că într-o bună zi coșmarul va lua sfârșit.
În vara lui 1942, Helena și alte tinere au fost mutate în lagărul Birkenau. În noul loc, deținutele au avut voie să sorteze haine, astfel că pantaloni, cămăși, chiar și lenjerie intimă au intrat în garderoba femeilor mutate din Kanada în Birkenau.
Deținutele erau obligate să facă treburi mizere și înfricoșătoare, de exemplu, să spele părul decedatelor. Odinioară podoabe capilare, firele de păr trebuiau sortate și dezinfectate din coșuri mari, pline până la refuz.
Chiar dacă avea o slăbiciune pentru Helena, comandantul nu a iertat-o pe tânără de tratamentul cu biciușca. Pe de altă parte, același gardian i-a salvat sora tinerei din camera de gazare.
Pentru a doua oară, Helena trebuia să înfrunte moartea. S-a îmbolnăvit, având o bronșită urâtă. La infirmeria lagărului nu putea merge, deoarece umbla zvonul că medicii de acolo îi „tratau” pe pacienți cu câte o injecție cu formol. În această situație, ce avea de făcut pentru a rămâne în viață și pentru a se vindeca? Cine o va ajuta și cum?
Dacă de bronșită a scăpat cu viață, tifosul părea să facă condamnarea la camera de gazare a fi iminentă.
Când gura lui Franz a sărutat-o pe a Helenei, iar mâinile bărbatului au atins-o, tânăra nu a simțit frică, rușine sau teamă, ci dimpotrivă, totul i se părea firesc, de parcă i-ar fi aparținut acelui bărbat trup și suflet. În acele clipe de plăcere, cei doi amorezi au uitat de toți și de toate, de lagăr și de morți, trăind iubirea la intensitate maximă, de parcă numai acel sentiment pur îi mai putea ține în viață.
Cei doi eroi au supraviețuit nenorocirii și s-au căsătorit în decembrie 1945.
Opera de față este una de ficțiune, însă își are sursa de inspirație într-o poveste reală.
