Titlul: Fetița din scrisoare
Autorul: Emily Gunnis
Editura: Litera
An apariție: 2019
Număr de pagini: 400
Fascinată de opera Fetița pierdută, am decis că scriitoarea Emily Gunnis merită un loc de cinste în lista scriitorilor mei preferați, alături de Paulo Coelho, Tess Gerritsen, Roald Dahl, Mihail Drumeș și alții. Fără a mai sta pe gânduri, am dat fuga la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina, în căutarea altor opere semnate de Emily Gunnis, fostă angajată a BBC ca scenaristă de filme de televiziune. Așa am ajuns să-mi dau întâlnire cu Fetița din scrisoare. Hai să-i descoperim secretele împreună!
Samantha Harper (Sam), în vârstă de douăzeci și cinci de ani, mamă a unei copile pe nume Emma, lucrează ca reporter. De curând s-a mutat în casa lui Buni, singurul ei sprijin după ce mama și bunicul au murit. Printre vechiturile lui Buni, Sam descoperă o scrisoare care data din 12 septembrie 1956 și al cărei conținut a pus-o pe gânduri pe eroină. Expeditorul, o femeie pe nume Ivy, îl ruga pe destinatar să o ia de soție după ce aflase că rămăsese însărcinată cu el. În caz contrar, sărmana urma să ajungă la Sf. Margaret, singurul adăpost pentru tinerele însărcinate și necăsătorite după ce erau alungate de acasă. În fața acestei dezvăluiri, Sam decide să investigheze subiectul prin prisma meseriei de reporter.
Scenele care descriu adăpostul pentru mame și copii, Sf. Margaret, sunt sfâșietoare. Deși aici lucrau măicuțe, care ar fi trebuit să aibă frică de Dumnezeu și milă pentru cei neajutorați, acesteau erau întruchiparea diavolului. Niciuna dintre angajate nu avea pentru tinerele cazate în incinta adăpostului o vorbă bună. Bietele tinere, însărcinate sau proaspăt devenite mame, munceau întreaga zi pentru asigurarea traiului. Erau supuse torturilor, lucrau la spălătorie ori manevrau utilaje grele până când intrau în travaliu. Când sorocul suna, bietele tinere nu primeau niciun ajutor de la nimeni, fiind nevoite să îndure chinurile facerii singure, într-o infirmerie înecată în beznă. Imediat ce nășteau, le erau luați copiii și dați spre adopție, iar ele erau obligate să semneze că renunțau la orice drept de a-i mai căuta vreodată.
Din scrisorile lui Ivy, aflăm că șirul suferințelor nu se oprea aici. Mamele erau silite să curețe infirmeria după fiecare naștere, să stea în genunchi și să lustruiască podelele de pete de sânge ori să spele așternuturile pătate. Pentru cazarea ce le era oferită prenatal și postnatal, tinerele erau obligate să petreacă în această închisoare trei ani după ce deveneau mame. Deși Sf. Margaret dispunea și de o creșă, căci adesea se auzeu plânsete de copil, nicio mamă nu avea acces în acea încăpere. Bebelușii erau hrăniți cu lapte praf, fără a primi pic de lapte matern, până când erau adoptați. La câteva zile după naștere, proaspetele mame erau scoase din nou la muncă, urmând aceleași sarcini grele, în ciuda faptului că nu erau refăcute complet. Cea mai aprigă lege nescrisă a căminului era tăcerea. Tinerele nu aveau voie să discute între ele, și cu atât mai puțin să pună întrebări măicuțelor. Zilele lor se împărțeau între slujbe, mese sărace și multă muncă. Nimeni nu avea milă pentru aceste tinere.
Ancheta a condus-o pe Sam la Sf. Margaret, clădire care mai avea doar câteva zile până la demolare. De cum a intrat în sobra instituție, protagonista a și fost cuprinsă de o mulțime de stări diferite, la gândul că între acei pereți zeci de tinere cu burțile la gură fuseseră chinuite de măicuțele care ar fi trebuit să le îngrijească. Următorul pas al investigației a fost găsirea măicuțelor care se mai aflau încă în viață, prin diferite azile de bătrâni, și să stea cu acestea de vorbă. Un alt obiectiv important al anchetei era Kitty Cannon, o vedetă TV.
Toți cei care au avut și cea mai mică implicație în barbaria la care erau supuse tinerele au murit în chinuri. De exemplu, părintele Benjamin a dispărut în noaptea de Revelion a anului 1999, dar rămășițele sale au fost descoperite pe data de 30 septembrie 2016 într-un canal de la Sf. Margaret.
Sam dă dovadă de multă ambiție și curaj, având trăsăturile unui detectiv bine instruit. Deși este tânără, nimic nu îi stă în cale atunci când își propune ceva, caută, întreabă, colindă numai ca adevărul să iasă la lumină. Este capabilă chiar să își pună în pericol slujba atunci când decide să aloce mai mult timp anchetei sale în defavoarea subiectelor impuse de șefii săi. Și chiar reușește. De la o simplă scrisoare găsită în locuința bunicii, ajunge să facă lumină într-un trecut plin de tristețe, sclavie, nepuțință și durere.
În opera de față descoperim un trecut întunecat și dureros, în care tinere disperate acceptau durerea și frica ca pe ceva firesc. Printre atâtea minți și suflete chinuite și ținute în beznă, apare și o minte mai luminată, și un suflet care încearcă să schimbe ceva, în persoana lui Ivy, însă, din păcate, aceasta nu găsește sprijin la cei din afara căminului, pentru a o ajuta și a o salva din ghiarele infernului. Cu toate acestea, scrisorile ei vor arăta peste zeci de ani adevărata față a măicuțelor și vor scoate la lumină adevărul, suferințele și sclavia pe care tinerele care pătrundeau în acest cămin le îndurau. Nesuportând o viață desprinsă din iad, Ivy își pune capăt zilelor, un act de curaj. Ar mai fi multe de spus, însă orice descriere aș alege, ea nu poate egala paginile cărții. Lectura lor întrece orice imaginație și așteptare! V-o recomand din tot sufletul!