Titlul: Frații de la Auschwitz
Autor: Malka Adler
Editura: Rao
An apariție: 2021
Număr de pagini: 424
Multe s-au scris și se vor mai scrie despre lagărul de concentrare Auschwitz. Drumul spre lagăr începea într-un vagon de vite; aici, se dădea și primul test al puterii, căci nu toți cei care urcau în prima stație ajungeau vii la destinație.
Doi frați
În această carte închinată memoriei victimelor Holocaustului, Dov și Yitzhak sunt eroii care impresionează prin curaj și devotament. Cei doi frați aveau origini evreiești și locuiau, înainte de a fi deportați, în satul Turii Remeti din Munții Carpați, în apropierea orașului Perecin.
De la Aushwitz, cei doi prizonieri au fost transferați în mai multe lagăre, înainte de a se revedea din nou la Buchenwald și de a-și promite unul celuilalt că nu se vor mai despărți niciodată.
Între disperare și supraviețuire
Disperarea și dorința de a trăi cu orice preț sunt expuse în secvența în care Yitzhak și un alt prizonier au fiert rădăcini de varză în urină. Ambii băieți și-au dat pantalonii jos, au urinat apoi au pus rădăcinile la fiert, mâncând fără niciun regret, căci viața nu avea nicio regulă în acele condiții, fiind o luptă continuă.
Pe lângă crematorii, gropi comune și magazii, o altă metodă de eliminare pregătită de naziști era epuizarea prin mărșăluire. Încolonați, prizonierii colindau kilometri întregi până la epuizare. Cei care cădeau din picioare primeau câte un glonț. În cazul în care micul proiectil nu le atingea vreun organ vital, deci nu era letal, erau lăsați pe drum, răniți, pradă câinilor, animalelor sălbatice, muștelor, viermilor și furnicilor. Drumeții primeau pâine o dată la 2-3 zile, iar apa și-o procurau singuri din zăpadă ori din apa de ploaie.
Mai puternică decât orice plan de exterminare
De multe ori Dov a fost la un pas să cedeze și să abandoneze marșul, însă fratele său a fost acolo ca să-i dea impulsul necesar pentru a continua lupta pentru supraviețuire.
Yitzhak era mai isteț și reușea să mai facă rost de pâine ori de vreun alt aliment pe care-l împărțea cu Dov. În cazul lor, dragostea frățească nu are limite sau îngrădire. Însă, episodul în care un fiu se bate cu tatăl său pentru o coajă de pâine este înspăimântător și ne înfățișează o altă variantă născută din acea realitate brutală. Băiatul nu ține cont de respect sau de omenie atunci când îi fură părintelui său singura bucată de pâine și în același timp singura sursă de energie. Legea junglei dictează, iar cel mai puternic are ultimul cuvânt.
Yitzhak a fost mai puternic decât Hitler și decât metodele lui de exterminare; băiatul a supraviețuit războiului și terorii prin care trecuse, ajungând să se bucure de libertate după terminarea conflictului mondial.
Pe Dov, fratele său l-a regăsit în subsolul spitalului în care era internat, însă Dov era într-o stare foarte gravă: nu vorbea și nu-l recunoștea pe Yitzhak; doar o minune îi putea readuce lui Dov judecata și puterea de a redeveni om.
După război
Războiul se terminase în lume, însă acesta mai continua să domnească în sufletele foștilor deținuți. De exemplu, Yitzhak refuza să facă duș ca urmare a traumelor din lagărele de concentrare, acolo unde dușul, de cele mai multe ori, aducea moartea prin gazare.
După trei luni și jumătate în care a zăcut pe patul spitalului, fiind vegheat de fratele său, Dov a rostit, ca pentru prima dată, câteva cuvinte. Recăpătarea capacității de a vorbi a însemnat un adevărat miracol pentru echipa medicală care s-a ocupat de bolnav.
Din spital, frații au ajuns la mănăstire, apoi la casa părintească, în care acum locuia un fermier cu familia sa. Din satul natal drumul protagoniștilor a continuat spre Israel.
Pe vasul care urma să-i ducă în Israel, Dov s-a îndrăgostit de Betty. Pasiunea lor nu a lăsat în urmă mai mult decât un strop de regret și altul de dor. Destinul îl va lega de altcineva, dar vă las pe voi să lecturați și să descoperiți ce se va întâmpla cu cei doi frați până la finalul cărții.
Prin ochii mei. Despre un final inoportun
Sarah, sora celor doi băieți intervine în povestea acestora, transmițând cititorilor propria sa experiență din lagăr. Consider povestea lui Sarah „de umplutură”, la fel cum sunt și ultimele o sută de pagini din volumul de față. Chiar nu înțeleg de ce un scriitor vrea cu orice preț să umple cât mai multe pagini, fără a transmite mare lucru. Povestea fraților după eliberare se putea relata în câteva pagini, fără a scrie mult și fără rost, plictisind cititorul, cum a fost cazul meu. Însă aceasta este doar o părere, nu o luați de bună! Cel mai indicat este să citiți chiar voi cartea și să vă conturați propriile idei! Lectură plăcută, tuturor!
