Titlul: Gemenele de la Auschwitz
Autor: Affinity Konar
Editura: Litera
An apariție: 2020
Număr de pagini: 400
În toamna anului 1944, în lagărul de la Auschwitz, au ajuns gemenele Perla și Stașa, împreună cu mama și bunicul lor. Fetele care urmau să împlinească 13 ani semănau ca două picături de apă, dar se deosebeau prin comportament:
Perla purta o clamă albastră în păr. Eu, una roșie. Perla vorbea calm. Eu aveam un stil repezit, întrerupt pe alocuri și presărat cu pauze. Perla era palidă ca o gălușcă. Eu aveam bujori și tenul pătat ca un cal pag. Perla era feminină. Eu îmi doream să fiu întru totul ca Perla, dar, oricât m-aș fi căznit, tot ca mine eram.
Unchiul
Gemenele au fost preluate de doctorul Josef Mengele care le-a încurajat să i se adreseze cu Unchiul Doctor.
Stașa își amintește de căruța plină cu cadavre pe care a zărit-o imediat în lagăr. Inocența copilului din ea a îndemnat-o să-i cânte unui trup cu o mână întinsă, crezând că vorbele îl puteau readuce la viață, însă a fost în zadar.
Gemenii, tripleții și cvintupleții făceau parte din Menajeria lui Mengele. Toți aceștia erau privilegiați, primind mai multă mâncare, nu li se tăia părul, erau lăsați să-și păstreze hainele, deci puteau rămâne cu mici amintiri din viața de dincolo de lagăr. Dar privilegiile nu veneau pe degeaba. Copiii erau folosiți pentru diferite experimente medicale în laboratorul Unchiului.
Laboratorul Unchiului
În zilele de marți, joi și sâmbătă stăteau acolo câte opt ore. Laboratorul era plin de doctori, asistenți, fotografi, tehnicieni, radiologi și pictori, toți pregătiți să ilustreze particularitățile minorilor speciali. Din trupul micuților erau extrase probe ce urmau a fi atent analizate de specialiști.
Stașa a fost supusă unui chin greu de imaginat. Unchiul îi dăduse o gaură în timpan care a lăsat-o fără auz în urechea stângă.
Perla s-a apropiat de Piotr, preferatul lui Mengele. Pe acest tânăr, protagonista l-a sărutat și chiar i-a mărturisit că-l iubește deși nu simțea cu adevărat acest lucru. Mărturisirea venea din teama tinerei că poate nu va mai avea când și cui rosti aceste cuvinte magice înainte de a muri. Gestul adolescentei denotă disperare, dar și capacitatea de a realiza primejdia în care se află. La Auschwitz orice minut era incert, dar orice zi trăită era o luptă câștigată în fața morții.
Cruzime
Apoi Perla a dispărut ca din senin, lăsând în urma sa multă suferință. Geamăna sa a început să refuze să mănânce și chiar s-a izolat într-un butoi pe lemnul căruia nota tot felul de mesaje pentru sora sa.
Era mai hotărâtă ca niciodată să-i vină de hac doctorului Mengele. Visa cu ochii deschiși cum îl va omorî pe acesta cu ajutorul unui cuțit și va pune capăt suferinței de la Auschwitz.
Cruzimea doctorului nu avea limite, iar într-o clipă Mengele i-a turnat câteva picături într-un ochi gemenei încă în viață, luându-i vederea pe loc. Bărbatul și-a motivat gestul ca fiind unul al neuitării, adică nu vrea să fie uitat de pacienta sa cu una, cu două.
Harul manipulării cu care doctorul era înzestrat a determinat-o pe Stașa să creadă că este nemuritoare datorită injecțiilor pe care bărbatul i le administra. Această nemurire devenise chiar o povară pentru biata fată de care se simțea vinovată față de Perla.
Supraviețuire
După ce Auschwitz-ul a fost eliberat de către Armata Roșie, Stașa și Feliks au pornit împreună spre lumea largă, dând piept cu realitatea din afara lagărului.
Perla nu murise și visa să aibă două cârje cu care să se deplaseze singură, fără să mai fie povară pentru ceilalți, în situația în care nu se mai putea deplasa după izolarea și chinurile suferite.
Libertatea le-a adus doar speranța unei zile mai bune, însă supraviețuirea continua să fie o luptă. Supraviețuitorii se îmbrăcau cu haine jerpelite, găsite în drum și cu încălțări desperecheate. Pentru ei nimic nu mai avea valoare sau importanță, iar confortul nici nu exista în mintea acestora.
Chiar dacă nu vor mai fi copii sau prizonieri sau locuitorii Menajeriei, cu toții vor fi urmăriți de ochii diabolici ai lui Mengele.
Cartea prin ochii mei
Finalul operei de față ridică puțin calitatea cărții prin emoția revederii cu tatăl fetelor pe care-l credeau mort. Un alt plus îl aduce nașterea unui copil la care Stașa a asistat. În rest, opera este foarte slabă pentru subiectul pe care-l abordează. Atunci când întâlnesc o astfel de carte, lectura devine foarte obositoare, iar dorința de a da peste un pasaj suculent îmi fură toată atenția. Autoarea a dat frâu liber imaginației, dar nu a reușit să transmită, să redea pe deplin gravitatea situației din lagăr. S-a trecut cu ușurință peste pasaje importante, peste întâmplări pe care eu una le-aș fi vrut mai mult detaliate, ca de exemplu parcursul Perlei de când a fost furată de lângă sora sa, ce s-a întâmplat cu aceasta, ce intenționa să facă Mengele cu aceasta și multe altele. Aceasta a dispărut, iar subiectul a fost încheiat. În fine… poate sunt prea pretențioasă și cer prea multe, fapt pentru care te invit, dragul meu prieten, să lecturezi acest roman și să tragi propriile concluzii!
