Titlul: Basme
Autor: Fraţii Grimm
Editura: Herra
Număr pagini: 288
O poveste hazlie, un titlu ironic
Povestea „Hans cel mintos” de Fraţii Grimm se prezintă sub forma unui dialog, fiind uşor de citit. Este o poveste hazlie datorită boacănelor pe care le face eroul, un băiat nătâng, cu mintea scurtă. De aici putem deduce că autorii nu au avut decât o intenție ironică atunci când au ales să-și laude personajul în titlu, prezentându-l drept mintos, adică „care are multă minte”.
Vizite irosite; daruri bine intenționate, dar prost folosite
Hans, eroul istorisirii de azi, a făcut un obicei din a merge în vizită la Gretel. Însă băiatul mergea în vizită cu mâna goală, aşteptând ca gazda să-l răsplătească cu ceva. Odată gazda i-a oferit un ac, pe care Hans l-a aruncat în carul cu fân. Întrebându-l mama sa ce a primit de la Gretel, acesta i-a răspuns că un ac pe care l-a pus în fân. Văzând femeia cât de scurtă minte are băiatul, i-a spus că acul trebuia înfipt în mânecă pentru a nu-l pierde.
La o altă vizită făcută lui Gretel, Hans a primit un cuţit. Dar ce să vezi, Hans a înfipt cuţitul în mânecă plecând spre casă. Ca de obicei, mama sa l-a întrebat dacă i-a dus ceva gazdei, însă Hans a afirmat că nu, dar în schimb a primit un cuţit. Auzindu-şi fiul unde a pus darul primit, femeia i-a mărturisit că a făcut o mare prostie, căci cuţitul trebuia pus în buzunar.
Vizitele la Gretel erau regulate și, de fiecare dată, Hans se alegea cu ceva, fără a oferi în schimb nimic. Într-o altă zi, băiatul a primit un ieduţ, pe care l-a legat bine de cele patru picioare şi cu chiu cu vai a reuşit să-l bage în buzunar. Dar, ce să vezi, când a ajuns acasă, sărmanul animal a fost scos din buzunar fără suflare.
După fiecare boacănă şi sfat primit de la mama sa, băiatul afirma: Nu-i nimic, altă dată o să fac mai bine.
După păţania cu iedul, Hans i-a mai făcut o vizită lui Gretel de la care a primit o bucată de slănină. Acesta a legat slănina cu o bucată de sfoară, iar mirosul acesteia a atras ca un magnet câinii, care au mâncat-o de îndată. Când a ajuns acasă, băiatul nu mai ţinea în mână decât sfoara fără pic de slănină. Noua boacănă a băiatului a ajuns şi la urechile mamei sale, care l-a sfătuit că slănina trebuia ţinută pe cap şi nu pe jos, legată cu sfoară.
În altă zi, Hans a primit de la Gretel un viţeluş. Prostănac din fire, Hans a luat animalul dând să-l ridice pe cap, însă viţelul, speriat s-a zbătut julindu-i toată faţa băiatului.
Decât mireasa unui nătâng, mai bine lipsă!
Ultimul dar primit de Hans din partea lui Gretel este şi cel mai valoros, căci aceasta decise să meargă chiar ea cu băiatul, dar ce să vezi, flăcăul o leagă pe copilă cu o frânghie şi o mână din urmă până acasă. După care a dus-o în grajd şi a priponit-o zdravăn de iesle.
Şi de această dată mama băiatului a fost curioasă să ştie pe unde i-a umblat feciorul şi ce a primit de la Gretel. Când femeia a aflat că băiatul său a legat-o pe biata copilă în grajd s-a cutremurat, îndemnându-l să-i facă ochi dulci copilei. Oare ce a înţeles acesta prin metafora ochi dulci? Nu o să vă vină să credeţi una ca asta! Nebunul a scos ochii tuturor viţeilor şi oilor după care i-a aruncat în obraz fetei. Dacă văzu Gretel neghiobia flăcăului, se mânie grozav şi, smulgându-se din frânghie, o luă la fugă ca zvârlită din puşcă. Şi nu mai vru nici în ruptul capului să-i fie mireasă unui asemenea nătâng.
Povestea de astăzi scoate în evidență latura mai puţin izbutită a omului şi anume prostia. Hans încearcă să ţină cont de sfaturile mamei sale, însă nu ştie în ce context și în ce fel să le pună în aplicare. Dacă legatul cu sfoară ar fi fost potrivit pentru deplasarea unui viţel, același sfat părintesc nu trebuia aplicat și în cazul fetei. Nu o singură dată acesta o dă în bară, ci de mai multe ori, semn că nu are capacitatea de a învăţa din greşeli, insistând să-și dea în continuare cu stângul în dreptul.
