Titlul: Hanu Ancuţei
Autor: Mihail Sadoveanu
Editura: Mihail Sadoveanu
An apariţie: 2018
Număr de pagini: 152
Mihail Sadoveanu se manifestă literar în perioada interbelică şi este considerat unul dintre cei mai valoroşi povestitori de pe plaiul mioritic, ca şi Ion Creangă. Opera sa lăsată moştenire neamului românesc şi nu numai a fost clasificată de critica literară în funcţie de trei mari teme: condiţia istorică („Fraţii Jderi”, „Zodia Cancerului sau „Vremea Ducăi-Vodă”, „Nicoară Potcoavă”, „Neamul Şoimăreştilor”), tema naturii („Ţara de dincolo de negură”, „Dumbrava minunată”, „Nada florilor”), condiţia socială („Hanu Ancuţei”, „Baltagul”, „Dureri înăbuşite”, „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”).
În revista „Viaţa românească”, între anii 1924-1925, este publicat fragmentar volumul de povestiri „Hanu Ancuţei”; în anul 1928 apare integral, în volum şi este primit cu aprecieri atât de public cât şi de criticii vremii. În paginile acestei opere este figurată mitologia poporului român, în spirit baladesc şi legendar. Lumea cărţii este poporul român esenţializat până la contopirea cu tipologia general-uman. Clasică prin concepţie şi echilibru, „Hanu Ancuţei” este realizată prin observaţie şi lirică prin sentimentul mâhnirii în faţa vremelniciei omenescului şi prin poezia naturii eterne.
„Hanu Ancuţei” dă startul edificării epopeii naţionale a românilor.
Limbajul întâlnit în opera de faţă conţine un umor latent, efecte comice realizate prin contrastul dintre o situaţie banală şi un limbaj protocolar.
Povestirea „Cealaltă Ancuţă” este a cincea din cele nouă care intră în alcătuirea volumului de faţă.
Ancuţa cealaltă este fireşte mama Ancuţei celei tinere. Portretul acesteia se deduce din cel al urmaşei: muiere frumoasă, cu ochii negri, sprâncenată, veselă, vrednică, sprintenă, vicleană şi ispititoare.
Povestea relatată de meşterul Ienache Coropcaru (negustor ambulant, vinde din ladă) îi are în prim plan pe: Todiriţă Cătană, slujbaşul boierului Bobeică; sora boierului, duduca Varvara, care-i furase inima lui Todiriţă; cealaltă Ancuţă şi Ienache însuşi. Cei doi tineri, Varvara şi Todiriţă, iau decizia de a fugi împreună, dar slujbaşii împreună cu ţiganii boierului îi prind pe drum. De acum, soarta celor doi fugari se schimbă: tânărul este închis în turnul Goliei, în timp ce fata este dusă la mănăstire la Agapia, precum cere legea, ca să-şi plângă acolo greşeala tinereţii. Nu după mult timp, unul din arnăuţii (ostaş mercenar din garda domnitorului; poteraş) care-l bătuse pe răzăşul nebun şi nemernic ce îndrăznise să ruşineze o cinstită casă boierească alerga pe străzile Iaşului, strigând din toţi rărunchii că Todiriţă a evadat. Ienache, întâlnindu-l pe fugar pe seară, la malul Siretului, îl pune în temă cu ultimele evenimente şi anume că oamenii boierului sunt pe urmele lui. Todiriţă, om cu capul pe umeri, îi ia de partea sa pe lelea Ancuţa şi pe meşterul Ienache şi îi învaţă ce să spună şi cum să se comporte în cazul în care oamenii boierului vor poposi la han. Ei îl ajută pe tânăr s-o răpească pe Varvara, lalea Ancuţa înlesnindu-le şi fuga în ţara ungurească.
Blogul găzduieşte încă două recenzii la alte două povestiri: „Negustorul lipscan” şi „Fântâna dintre plopi”.
