Romanul „Crima din Orient Express” are o nouă ecranizare
Așa cum am promis recent, odată cu publicarea recenziei la romanul Crima din Orient Express de Agatha Christie, revin cu informații despre cea mai recentă versiune cinematografică și nu numai. Informațiile sunt menite să ne pregătească pentru un eveniment interesant, premiera ecranizării. Cu alte cuvinte, începând de mâine, vineri, 24 noiembrie 2017, romanul Crima din Orient Express are oficial o nouă ecranizare pentru cititorii și cinefilii din România.
Adaptări pentru film
Adaptarea din 2017 pentru film a uneia dintre cele mai cunoscute cărți scrise de „Regina Crimei” dovedește încă o dată că romanul Crima din Orient Express s-a bucurat de-a lungul timpului de interes din partea producătorilor de film, rezultând mai multe ecranizări. După ce romanciera și-a arătat nemulțumirea față de ecranizările cărților sale produse în anii 1960, a fost nevoie de foarte mult tact în a o convinge să mai accepte o tentativă, dar și de a oferi o garanție că filmul are încă resurse pentru opera sa. Așa s-a născut prima și poate cea mai bună dintre ecranizările romanului Crima din Orient Express din 1974, arătând atât respect pentru textul cărții, dar și un deosebit simț al calității în materie de film.
În anii 2000 s-a revenit asupra romanului, industria filmului înregistrând până în prezent încă patru producții: filmul pentru televiziune din 2001, episodul din 2010 inclus în serialul TV de succes, Agatha Christie’s Poirot, adaptarea japoneză pentru un film de televiziune în 2015 și ecranizarea pentru marile ecrane lansată internațional în luna noiembrie a acestui an.
Remake vs Ecranizare
Mai întâi o pâlpâire firavă, oscilantă în mintea mea atunci când am citit că se pregătește un remake în 2017 bazat pe romanul Agathei Christie, Crima din Orient Express. S-a înfiripat în cele din urmă un gând care stăruie încă: un remake 2017 vs ecranizarea 1974.
Prima ecranizare a început să ruleze pe marile ecrane, în anul 1974, la patruzeci de ani de la publicarea romanului, iar cea mai recentă (2017) a fost lansată la optzeci și trei de ani de la publicarea romanului și deci la patruzeci și trei de ani de la prima ecranizare.
Prima nedumerire a mea a fost: revenirea asupra subiectului, făcută pare-se după o socoteală matematică, ar trebui să fie și o revenire asupra operei lui Christie? Cel puțin, eu ca cititor, mi-aș dori cumva să se întâmple în ciuda lipsei conștiente de motivație: pentru un roman polițist genial, căruia îi știu totuși prea bine deznodământul dar și punerea în scenă, oare care ar mai fi miza? Nu am vizionat încă filmul, bineînțeles, ci doar ceea ce mi-au putut oferi frânturile din materialele de promovare și ceea ce am citit în recenzii. Într-adevăr subiectul este fără doar și poate atins, dar cartea pare a fi pusă undeva deoparte, făcându-se eforturi pentru o reinterpretare, pentru o viziune dintr-un alt unghi. Poate e doar o impresie culeasă în grabă, superficial și vizionarea integrală a peliculei mă va contrazice.
Dar dacă am dreptate, dacă romanul doar a inspirat această adaptare, atunci considerente pentru decizia regizorului Kenneth Branagh ar fi câteva: altă generație de cinefili, alte gusturi; ocazia unică de a se exprima original și liber oferită de toți acești ani care se interpun între cele două momente, lansarea cărții și lansarea recentei ecranizări, stimulată și de a spune cumva povestea diferit pentru cititori, care știu deja prea bine rezolvarea cazului. Cât despre filmul din 1974, acesta intervine la jumătatea intervalului nu pentru a motiva ci pentru a intimida, sporind miza. Cum să ignori acea bijuterie de film clasic regizat de Sidney Lumet, unul dintre cei mai prolifici regizori ai epocii moderne? Și cum să-ți înfrângi ca spectator impulsul de a face o comparație? Și în cele din urmă cum să obții, ca regizor, aceeași patină distinsă a timpului? Timpul… care în cazul primei adaptări pentru film s-a scurs ca de pe un material impermeabil, o țesătură care nu a reținut umezeala ci doar dâra aurie, protectoare, de epocă.
Oricum voi fi curioasă dacă măcar una dintre ideile desprinse din carte a pătruns și în actualul film, dincolo de suspans și acțiunea în sine și anume că destinul îi poartă până și pe nelegiuiți pe brațe și se scutură de ei, de noi, când ne este lumea mai dragă. Ironia sorții, dacă vreți. Și ironia sorții sau a cărții este reprezentată seducător în filmul din 1974 chiar de trenul Orient Express.
Orient Express, trenul cu blazon, era în acel film clasic un megastar în sine, atât ca mărime cât și ca prezență scenică. Pregătit în culisele gării Istanbul pare a aștepta momentul potrivit când va fi chemat la rampă, pentru a trece din stația sa, în stil mare, direct în legendă. Îi ține isonul muzica lui Richard Rodney Bennett în interpretarea orchestrei de la Royal Opera House – Covent Garden dirijată de Marcus Dods. Deschide mai întâi ochii de sticlă, apoi învăluit într-o baie de aburi și mister, alunecă tacticos, precum o imagine în mișcare a notelor muzicale, pe șinele-portativ ale peliculei, purtând cu el destinul personajelor, ca-ntr-un dans seducător. De altfel tocmai Hercule Poirot ne tălmăcește rolul, dar și semnificația lui în film: „Timp de trei zile acești străini se întâlnesc într-un tren a cărui locomotivă le controlează destinele”, amintindu-ne emanațiile morbide ale detectivului din paginile cărții: „În jurul nostru sunt oameni din toate clasele, de toate naţionalităţile şi vârstele. Timp de trei zile, aceşti oameni, străini unii de alţii, vor sta împreună. […] să presupunem că se întâmplă un accident… […] Atunci, probabil, toţi cei de faţă ar fi legaţi unul de altul… cu trup şi suflet.”
Un film numai din superstaruri
Pe de altă parte, ecranizarea din 2017 pare a se agăța totuși de o idee din trecut care nu știu dacă funcționează la fel de bine în prezent. Nu a cărții, de această dată, ci a filmului din 1974. Și Branagh, precum un selecționer al unei echipe de fotbal dintr-o competiție sportivă internațională, apelează la superstaruri ale cinematografiei actuale, încercând să rămână fidel liniei lui Lumet – o distribuție numai cu superstaruri. Cert este că Sidney Lumet se bucura de admirația pleiadei participante în distribuția filmului său, dar avea și talentul interacțiunii cu marii actori. El povestea cum celebra actriță Ingrid Bergman a insistat cu delicatețe, dar cu fermitate, să o interpreteze pe umila Greta Ohlsson deși Lumet o repartizase inițial în rolul prințesei Dragomiroff. Regizorul cedează în fața actriței, însă abordează numărul personajului într-o manieră aparte, pe care Bergman o susține desăvârșit și se pare că acest raport de forțe a fost negociat în favoarea unui Oscar. A fost de altfel singurul premiu de acest fel pe care prima adaptare pentru Crima din Orient Express l-a câștigat în ciuda mai multor nominalizări: premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, revenind lui Ingrid Bergman.
Hercule Poirot – între mustața ca la carte a lui Branagh și omulețul caraghios al lui Lumet
Nu este la fel de sigur însă că aceeași opțiune pentru celebrități în distribuție îi va garanta actualului film succesul scontat de Branagh. O diferență și la acest capitol între cele două adaptări există totuși. Kenneth Branagh își asumă și rolul de actor, interpretându-l pe Hercule Poirot. Asemănarea fizică cu personajul principal din cărțile lui Christie este dată poate doar de mustața proeminentă care posibil ar fi mulțumit-o pe autoare. Potrivit biografului ei, Gwen Robyns, scriitoarea comentând calitatea filmului din 1974, și-a exprimat în general aprecierea. A fost dezamăgită doar de mustața lui Hercule Poirot („am scris că avea cea mai impresionantă mustață din Anglia… ceea ce nu am văzut în film”). Și da, am remarcat și eu că în sfârșit indicațiile din carte, „un bărbat mărunt, cu nişte mustăţi enorme” sau „Poirot se străduia să nu-şi înmoaie mustăţile în supă”, au fost îndeplinite. Cât despre atitudinea lui Hercule Poirot ei, da, în sfârșit acesta este aerul imperturbabil al detectivului din carte, pe care nu l-am regăsit în niciuna dintre adaptările pe care le-am vizionat până acum. Totuși impresia unui omuleț caraghios, cu un „cap ca un ou”, pe care o lasă Hercule Poirot în carte suspecților, „genul de om pe care nu poţi să-l iei niciodată în serios”, nu am regăsit-o decât puternic subliniată în ecranizarea din 1974. Posibil, un Hercule Poirot ideal va rămâne închis între coperțile cărții.
Abia aștept să vizionez ecranizarea din 2017 pentru romanul Crima din Orient Express, dar, până la proba contrarie, rămân o fană declarată a ecranizării din 1974. Dacă va avea un egal, rămâne de văzut. Un lucru știu sigur, acea adaptare și cartea formează o pereche de neegalat. În recenzia cărții am exprimat câteva obiecții la scrierea Agathei Christie. Ceea ce a reușit adaptarea pentru film din 1974 a fost mai mult decât o punere în scenă, ci o completare. Filmul și cartea formează, în acest caz, un cuplu de nedespărțit.
Privitor la ecranizarea aspirantă la autonomie din 2017, în pregătirea articolului meu, am parcurs mai multe surse de documentare. Două materiale mi-au atras atenția și doresc să le împart cu voi. Veți afla tot ce trebuie să știți, despre distribuția selectă a ecranizării actuale, despre producția tehnică, calitatea vizuală, subiect, dintr-un articol însoțit de un clip la fel de scurt, dar cuprinzător. Pentru curioși, recomand neapărat un al doilea clip, foarte vioi, care tratează câteva curiozități despre cele două producții, văzute în oglindă, despre carte și referințe foarte interesante despre actuala producție.
Iar pe site-ul cinemagia.ro, aveți un material care surprinde esențialul. Îl puteți lectura cu un click aici.
Ca să fac un rezumat, adaptarea din 2017 pentru film a romanului Crima din Orient Express se pare că primește un 10 pentru calitatea tehnică/vizuală, nota 10 pentru capacitatea de reinterpretare a cărții, 5 pentru ideea unui remake (potrivit comentariilor) și un 8 pentru prestația distribuției all-stars. Cât despre suspans, vom da o notă abia după ce vizionăm ecranizarea.
Echipați cu toate aceste informații și ținând cont că parametrii tehnici ai filmului îl fac numai bun de văzut la cinematograf, nu în fața laptop-ului (ce tentant, totuși), cred că vom avea un weekend minunat. Sunt vizați în primul rând cei mai tineri cititori și cinefili. Pentru ei se anunță într-adevăr o experiență pe cinste.
Pe curând! Urmează premiera la Paddington 2 (vă amintiți… ursulețul scriitorului Michael Bond. Dacă nu, citiți recenzia cărților aici). Iată de ce chiar trebuie să ne dăm din nou întâlnire foarte curând.
Post articol – după vizionarea la cinema a ecranizării „Crima din Orient Express”, versiunea 2017
25.11.2017, tocmai am revenit de la cinema. Da, da, da! Notele mele sunt următoare: 10 – calitate tehnică, 10 plus – capacitatea de reinterpretare a textului cărții, 10 pentru ideea unui remake, 10 pentru calitatea distribuției all stars, 10 pentru experiența la cinema.
Așadar raport egal între versiunile 1974 și 2017? Cel puțin pentru mine… da, m-a lecuit de tentația și păcatul comparației. Chiar dacă nu sunt critic de film ci doar un amator, recomandarea mea este următoarea: uitați tot ce se comentează despre ideea oamenilor de film de a mai face o versiune ecranizată pentru romanul Crima din Orient Express. Mergeți la film pentru că acest remake ne convinge, pe toți cititorii și cinefilii, că nu tot a fost spus. Mai sunt posibilități ale cărții, dar și ale filmului. Dacă cea mai veche versiune are farmec, seduce și creează atmosferă, cea mai recentă adaptare ne transmite memorabil mesajul cărții. În frunte cu regizorul Kenneth Branagh, echipa sondează în profunzime textul, cu viziune și multă seriozitate în abordarea conținutului cărții și a personajului Hercule Poirot, a rolului său în seria de cărți ale scriitoarei Agatha Christie, dar mai ales în această carte.
Și cum în sala de cinema m-a surprins să văd alături de mine atât copii de doisprezece, treisprezece ani, foarte tăcuți, cât și cinefili foarte în vârstă, chiar dacă această constatare nu este un argument, desigur, totuși merită să încercați. Așa că am revenit asupra articolului cu tot dragul, nu doar cu bune intenții. Cineva chiar a aplaudat la final.
