În cenușă – Veronica Micle

Titlul: Poeme

Autor: Veronica Micle

Editura: Cartea Românească Educațional

An apariție: 2019

Număr pagini: 106

Numele Veronicăi Micle (1850-1889), mulți dintre noi îl asociază cu al marelui poet Mihai Eminescu, puntea de legătură fiind dragostea celor doi, o dragoste tumultuoasă, un izvor de creație pentru cei doi.

Pentru a depăși pragul acestei asocieri, de a o descoperi pe Veronica Micle, ca poetă, am ales să vă prezint o frumoasă poezie: „În cenușă”.

Veronica Micle a debutat în anul 1872, cu două scrieri în proză, în „Noul curier român”: Rendez-vous și Plimbarea de mai în Iași.  Cea mai mare parte a creațiilor sale lirice au fost publicate în revista „Convorbiri literare”.

A fost, în egală măsură, preocupată de educație, ajutând la înființarea unei școli profesionale de fete, în anul 1869 și la îndrumarea, în Iași, a unor școli de fete.

A oferit ajutor bănesc invalizilor din Războiul de Independență (1877 – 1878), facilitându-le revenirea acasă. A fost în acea perioadă și soră de caritate. Un articol interesant, oferind o înțelegere nuanțată asupra personalității și vieții Veronicăi Micle și asupra iubirii purtate lui Mihai Eminescu, puteți citi în Formula AS. Profilul poetei este schițat într-o observație făcută de Elisabeta Conta, sora filosofului Vasile Conta, citată de publicația mai sus amintită: „un caracter ferm și o inteligență ieșită din comun”.

 În cenușă

În cenușă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Și-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ți-am dat ție,
Dar iubirea-n ea neștearsă
A rămas pentru vecie. 

(„Convorbiri literare”, 1883)

Dacă în sensul propriu cenușa se definește ca fiind „reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp”, în opera de față este folosită cu sens conotativ, desemnând frântura de dragoste care nu va muri niciodată, păstrând veșnic focul iubirii.

Sufletul unei femei este ca un cuib alcătuit din mai multe iubiri: iubirea de mamă, iubirea de soție, iubirea de fiică iar flacăra acestora nu poate fi stinsă niciodată. Însă iubirea pentru sufletul său pereche este cea care dă sens vieții poetei și acesta este mesajul care străbate din această poezie.

Dacă ne trimitem gândul și la volumul Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit, Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle (Editura Polirom, 2000), putem afirma că între cei doi îndrăgostiți, principalul mod de comunicare a iubirii rămâne cuvântul, opera, versul. În ambele cazuri iubirea le dă aripi spre tărâmul imaginației acolo unde visul devine realitate, unde totul este posibil, chiar și gesturile extreme. În cazul Veronicăi, a însemnat decizia de a-și pune capăt zilelor la puțin timp după moartea lui Eminescu. Dacă pe pământ nu a fost loc pentru cuplul Eminescu-Micle, măcar dincolo de lumea noastră iubirea dintre cei doi va învinge nedreptatea pământenească, iar moartea îi va recompensa aducându-i împreună.

Ultima strofă a poeziei „În Cenuşă” mă duce cu gândul la iertare, la focul purificator al dragostei; orice ai îndura de la persoana iubită, ești adesea tentat să uiți de dragul iubirii veșnic vie: Și de patimă e arsă/ Inima ce ți-am dat ție,/Dar iubirea-n ea neștearsă/A rămas pentru vecie.

Limbajul poetic al Veronicăi Micle este unul mult mai simplu, mai nezugrăvit în comparație cu cel eminescian, deși rămâne foarte expresiv, trădând un suflet sensibil. Eminescu a afirmat despre volumul de versuri apărut în 1887 al iubitei sale: Cartea ei e veșnic nouă pentru mine… Ce frumoase versuri întâlnești în cărticica asta. Citește-le și o să vezi câtă dreptate am!. Vă recomand cu încredere poeziile Veronicăi Micle (eu le-am găsit pe versuri-si-creatii.ro sau pe un blog intitulat Veronica Micle). Veți descoperi dragoste, zbucium sufletesc, tristețe, sentimente profunde, toate exprimând un destin tragic.