Titlul: Povești, amintiri, povestiri (conține Inul și cămeșa)
Autor: Ion Creeangă
Editura: Minerva
An apariție: 2019
Număr de pagini: 350
Povestirea Inul şi cămeşa (1871) a fost publicată de Ion Creangă în manualul de citire Învățătorul copiilor, în care sunt inserate și alte două povestiri: Acul și barosul, Prostia omenească.
Povestea ne prezintă modul în care, dintr-o plantă, se poate face o haină frumoasă. Această operă poate fi numită și „jurnalul unei buruieni”.
De multe ori m-am întrebat „cine am fost odată?”. Nici până în ziua de azi nu am găsit un răspuns corect, dar sunt încrezătoare, nu mă dau bătută şi, în contiunare, caut răspunsul mult dorit; dar până atunci, haideţi să aflăm, mai întâi, destinul cămăşii, cămeşă dragă, ce erai odată?
Cămaşa, fără a sta prea mult pe gânduri, răspunde la această întrebare senin: Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii, fără a lua în calcul altă posibilitate, posibilitatea de a fi fost o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră. Pentru a o lămuri mai bine pe sărmana cămaşă, inul îi povesteşte întreaga tehnologie a prelucrării plantei până la stadiul de fuior, din fuior te-au făcut caier, te-au pus în furcă şi au început a toarce, prefăcându-te în tort sau aţă.
…dar poate nu ştii că oamenii mai fac pânză şi din sora noastră cânepa, şi din fratele nostru bumbacul, ba şi din înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânză.
Cu toate astea, soarta unei astfel de plante nu se rezumă la atâta lucru, ea continuă, fiind multifolositoare: Din cămeşă sau rufă, peste câtva timp ai să te faci tearfă, din care se face scamă pentru bolnavii din spitale şi pentru soldaţii răniţi în bătălie. Apoi te caută, ca iarba de leac, să facă la fabrică din tine hârtie.
Deşi este greu de crezut, toate lucrurile nu sunt ceea ce se văd, ci altăceva au fost odată, altăceva sunt acum şi altăceva au să fie.
După părerea mea, creatorul a vrut să exprime, prin această povestire, munca şi chinul pe care un ţăran îl îndură până a obţine produsul dorit, adică o cămaşă albă şi frumoasă. Doar el, ţăranul, ştie cel mai bine să-şi aprecieze munca, în timp ce, nouă, celor de la oraş, asemenea cămăşii din povestea noastră, cu greu ne vine a crede adevărul, darmite să-l mai și apreciem.
