Titlul: Invitație la vals
Autor: Mihail Drumeș
Editura: Grupul Editorial Art
An apariție: 2023
Număr pagini: 344
În anul 1937 vede lumina tiparului romanul „Invitaţie la vals”, la Editura Vremea. Cartea devine un bestseller şi face din Mihail Drumeş un autor de mare succes comercial. Într-un interviu, scriitorul mărturiseşte că s-a inspirat dintr-un fapt real: Subiectul „Invitaţiei la vals” mi l-a furnizat un fapt petrecut în realitate. Pe când eram student, locuiam la o bătrânică proprietăreasă, văduva unui colonel. O chema Alexandra (ea e Alexa în roman, dar… întinerită mult). Toată casa era plină de fotografiile unei fete de o frumuseţe neobişnuită. O chema Virginia şi era fiica proprietăresei. Într-o zi, mi-a destăinuit durerea ei. Virginia (în roman Micaela) se măritase cu un profesor de liceu, dar după un an divorţase pentru a se mărita cu un funcţionar de la Finanţe. Tânărul, de asemenea, se însură cu fiica unui politician şi ajunse deputat. Până aici, toate bune. Virginia însă nu se putea consola după pierderea lui Traian (aşa îl chema pe primul ei bărbat). Îl iubea. El, de asemenea, o iubea, şi, deşi ambii îşi întemeiaseră câte o căsnicie liniştită, deşi Traian avea perspective să ajungă un om de frunte prin calităţile de care dădea dovadă, hotărâră să-şi curme zilele. Nu se ştie nici până azi dacă hotărârea o luaseră printr-o prealabilă înţelegere, pentru că Traian se împuşcă la trei zile după sinuciderea fostei sale soţii, şi niciunul nu lăsase vreun rând scris… Toate gazetele au scris despre această dramă coloane întregi. Proprietăreasa, văzând că mă interesează atâta cazul, îmi povesti o mulţime de amănunte pe care, în parte, le-am utilizat în roman. Dar cel mai semnificativ şi tragic dintre toate faptele relatate era, desigur, acesta: soţul Virginiei, moştenind o însemnată avere, îşi cumpărase, înainte de căsătorie, o casă (chiar casa în care locuia gazda mea), iar după despărţire o dăruise Virginiei. Acest lucru m-a intrigat la culme. Cum, ce fel de om a fost acela care, despărţindu-se de soţia lui îi constituie zestre ca să se mărite cu altul, o casă care însemna toată averea lui? Pe aceste schematice fapte de viaţă, am ridicat schelăria romanului, împlinind lipsurile datelor ce-mi lipseau din propria mea fantezie. (Constantin Coman, „D. Mihail Drumeş, scriitor şi dramaturg”, Rampa, nr. 5754, 18 martie 1937, reprodus în Aurel Sasu şi Mariana Vartic (ed.), Romanul românesc în interviuri, vol. I, partea a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1985, pp. 846-847)
Opera „Invitaţie la vals” este alcătuită din patru părţi menite să prezinte o altă parte din viaţa eroului: prima parte se axează pe cucerirea Micaelei, partea următoare dezvoltă relaţia de iubire a celor doi protagonişti, în timp ce partea a treia accentuează divorţul celor doi. Iar, în final, ultima parte scoate în lumină sinuciderea eroinei.
Romanul de faţă debutează într-o notă sumbră, îmbibată în cărbune şi tristeţe: Totul s-a sfârşit: nu-mi rămâne decât să mă sinucid. Sunt ferm convins că, orice aş face de aici înainte, nu rezolv nimic. Aşa că, neavând încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii. Factorul perturbator care a impus această stare naratorului nu este identificat, însă va fi descoperit la timpul potrivit, de-a lungul lecturii. Până atunci să luam pas cu pas viaţa lui Tudor Petrican.
Acesta era ca un cameleon, ce-şi schimba „viaţa” în funcţie de zi sau de noapte: viaţa mea ordonată şi cuminte de şcolar ţinea toată ziua; cum se lăsa noaptea, începea cealaltă viaţă, hoinară şi aventuroasă. A fost un mare cuceritor căci a pus pe jar inimile multor doamne şi domnişoare (văduva de 35 de ani, Dolly, Am avut legături cu sora gazdei, divorţată de bărbatu-său, cu o vecină, nevasta unui avocat.)
După terminarea liceului, înscrierea la Facultatea de Drept a fost următorul pas, deşi tatăl naratorului ar fi vrut să-l vadă la Medicina veterinară.
În mansarda în care naratorul îşi ducea traiul de zi cu zi, au mai venit două fete, ocupând singura cameră goală, Micaela şi sora sa. Întâlnirile întâmplătoare, ochii strălucitori şi zâmbetul suav ale Micaelei i-au pus inima pe jar lui Tudor, furându-i toate gândurile. Deşi naratorul a insistat să intre în vorbă cu tânăra studentă, aceasta nu a fost receptivă. Răceala expusă de tânără, l-a încurajat şi mai mult pe acesta şi chiar a recurs la un sărut forţat, în urma căruia Micaela şi-a pierdut echilibrul, căzând pe scară, dar şi la trimiterea unor scrisori pline de sinceritate şi dorinţe fierbinţi.
Scrisorile trimise de băiat fetei, în cel mai scurt timp cu putinţă se întorceau la dânsul. Acest joc nu l-a descurajat deloc, ba chiar l-a ambiţionat dându-i tăria să scrie şi să trimită până ce destinatara va ceda şi-i va păstra scrisorile, astfel scrisoarea a treizeci şi una nu s-a mai întors.
Găsind momentul bun, Micaela plecase spre cutia poştală, iar uşa camerei fetei era deschisă, naratorul îşi face curaj şi profitând de situaţie pătrunde în încăpere aşteptând-o pe stăpână. Ca un bun actor, băiatul joacă ultima carte mizând totul pe ea, începe să plângă. Lacrimile unui bărbat ar îndupleca şi inima unei stânci darmite a unei biete tinere; astfel Micaela cedează şi cei doi se sărută şi se îmbrăţişează cu foc şi cu sete.
Primul contact vizual pe care-l avuseseră cei doi avusese timp cu câteva luni în urmă, la un bal, atunci când Petrican o invitase la vals pe Micaela la îndemnul unei colege, Aurora. Deci, o simplă invitaţie la vals (de aici şi titlul romanului) a fost de ajuns ca două inimi să fie magnetizate una de alta.
Deşi nu era prima femeie din viaţa naratorului, Micaela avea ceva special ce-l încânta zi de zi pe acesta, nu-i oferea totul odată, uneori nu dorea s-o sărute sau să doarmă amândoi în acelaşi pat. Aceste mici respingeri îl atrăgeau din ce în ce mai mult pe bărbat, dorind-o şi iubind-o fără margini.
Cei doi aveau o lume a lor, acolo unde ei erau principalii actori, el – Dor şi ea – Aimée.
În plină dragoste şi fără un motiv anume, tânărul ia iniţiativa de a pune punct relaţiei cu frumoasa Micaela.
Într-o zi, la uşa tânărului îşi face apariţia o damă, Alex sora fostei sale iubite. Aceasta aduce cu ea un mare secret: Micaela era însărcinată, iar împăcarea celor doi ar fi spălat ruşinea fetei în societate.
Nunta celor doi a avut loc într-un cadru senzaţional, la Colibaşi, într-un conac spaţios, în timp ce slujba religioasă s-a ţinut în biserica Sf. Petru şi Pavel. O umbră de tristeţe se aşază peste proaspeţii însurăţei; în urma unei hemoragii puternice, Micaela pierde copilul şi odată cu el îşi pierde şi pofta de viaţă şi zâmbetul de pe buze. Cu toate acestea, tinerii căsătoriţi au avut parte şi de surprize plăcute, cu ajutorul socrilor şi-au putut cumpăra o casă, casa lui Coleşiu, casă în care naratorul stătuse în gazdă şi care păstra şi acum amintirea iubirii celor doi.
14 iunie. Ziua în care Micaela împlinea 22 de ani, ziua în care un mare adevăr va ieşi la lumină. Pe când o aştepta acasă, cu masa pusă şi cu un mic cadou, Tudor are o presimţire urâtă cum că nevasta sa ar fi păţit ceva. Această bănuială devine solidă; Micaela suferise un accident de maşină în timp ce era cu „soţul” ei Nenişor. Nenişor, numele pe care-l citisem în cartea de vizită alunecată din poşeta Micaelei. E tânărul care o ceruse de nevastă.
Actul de adulter nu a putut fi trecut cu vederea de soţul credincios, care, imediat după ieşirea soţiei din spital a anunţat divorţul, dar şi faptul că-i va lăsa drept moştenire casa lor şi o va ruga să se căsătorească cu bărbatul celălalt, cu Nenişor. Bunătatea naratorului nu se limitează la atâta, folosindu-se de relaţiile sale, îl mută pe Nenişor în minister. Un loc mai bun de muncă şi mai mulţi bani. Toate aceste gesturi măreţe aveau un singur scop şi anume s-o facă pe Micaela să regrete despărţirea şi să-i plângă zi şi noapte lipsa fostului soţ. Un plan bine pus la punct de o minte isteaţă şi vicleană. După divorţ, Tudor a continuat să cunoască succesul, faima: Ajunsesem la 28 de ani profesor universitar.
Informaţia că Nenişor s-a apucat zdravăn de jocurile de noroc, a venit ca o binecuvântare pentru narator. Fără a mai sta pe gânduri, acesta a aranjat totul şi astfel soţul Micaelei a devenit casier central al ministerului. Această nouă poziţie se baza pe faptul că odată şi odată bărbatul va băga mâna în banii statului, iar atunci salvarea familiei va veni tocmai din partea lui Tudor. Planul a mers ca pe roate, iar victima a muşcat momeala, a băgat mâna în banii statului. Acum, un singur lucru mai aştepta naratorul şi anume pe Micaela, să vină la el, să-l roage disperată să-i salveze actualul soţ.
Cu toată răzbunarea, Tudor şi-a găsit timp şi pentru căsnicie, cu o fată din lumea bună şi care fusese cândva prietena fostei soţii. La nunta sa cu Cecilia au venit oameni buni dar şi părinţii mirelui.
Ultima parte a romanului vine cu o răsturnare sinistră; Micaela şi-a pus capăt zilelor, luând o doză mare de otravă. Tânăra a luat cu ea marea de iubire purtată fostului soţ. Aceasta a murit în mândrie aşa cum a trăit o viaţă.
În scrisoarea lăsată, Micaela se semnează: Micaela Petrican, Aimée a ta, ceea ce demonstrează că a vrut să plece în lumea cealaltă legată, cu numele, de marea sa iubire. Eroina dă dovadă de o iubire fără margini ce nu poate fi stopată nici chiar de moarte.
Scrisoarea de adio este scrisă şi din ea izvorăsc lacrimi. Nu poţi rămâne indiferent, citind-o.
Invitaţia ta la vals n-a fost decât actul de naştere al acelei iubiri negre care sfârşeşte cu moartea.
