Titlu: Povești, amintiri, povestiri (conține Ion Roată și Vodă Cuza)
Autor: Ion Creangă
Editura: Minerva
An apariţie: 2019
Număr pagini: 35
În anul 1883, în Almanahul societăţii academice social-literare România Jună, de la Viena, este publicată povestirea „Ion Roată şi Vodă Cuza”.
Moş Ion Roată, personajul legendar, pe care-l întâlnim şi în povestirea Moş Ion Roată şi Unirea, se număra printre cei prezenţi, de la boieri, episcopi până la ţărani, la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857. Acest eveniment, aprig disputat, în Principatul Moldovei, între partida unionistă şi separatişti, a avut o mare importanţă istorică, deoarece avea ca dreaptă cauză a neamului românesc: Unirea, sfânta Unire!. Atunci, în 1857, locuitorii Moldovei se exprimau în favoarea unirii Principatelor Române, fapt care anticipa evenimentele din ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul unioniştilor moldoveni, a fost ales domnitor atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. Era primul pas spre înfăptuirea statului naţional român.
De numele primului domnitor (1859-1866) al Principatelor Unite a fost legat un amplu proces diplomatic şi administrativ care a condus la desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative. În 1862, Principatele Române au adoptat oficial numele de România și au format statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a iniţiat şi un set de reforme interne, în mai multe domenii: agricultură, educaţie, biserică, justiţie. În timpul domniei lui au fost puse bazele primelor universităţi din ţară, la Iaşi, 1860 şi Bucureşti, 1864.
Revenind la povestea lui Ion Creangă, scriitorul ne prezintă în stilul său pitoresc, condimentat cu termeni din graiul moldovenesc, tocmai raporturile tensionate dintre participanţii la Divanul ad-hoc din Moldova.
Numai atâta că boierii voiau „Unire” cu tocmală, iar tinerii „Unire” fără socoteală, cum s-a şi făcut.
Moş Ion Roată, eroul povestirii, era un om cinstit şi cuviincios, trecut prin multe. Nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea obiceiul de a-i spune omului verde în faţă, fără prea multe ocolişuri sau ezitări, indiferent de cine-i stătea înainte; deci era un ţăran mândru şi corect, fără prea multă carte.
Acesta nici la marele eveniment nu s-a astâmpărat ci a dat frâu liber gurii, rostind tot ce i-a trecut prin cap; i-a solicitat unui boier tânăr care vorbea, frumos ce-i drept, dar nu pe înţelesul tuturor, să se exprime aşa încât să fie priceput.
Imediat, în apărarea acelui tânăr şi ales vorbitor, sări un boier de prin părţile lui moş Ion Roată, un megieş puternic şi putred de bogat, care i se adresă cu răutate, jignindu-l pe ţăran: Dar ce nevoie mare este să înţelegi tu, mojicule? Tacă-ţi leoarba, dac-ai venit aici;. Replica aprigă a lui moş Ion Roată la adresa unui important cucon îl va aduce, mai târziu, în sapă de lemn şi chiar îl va face de pomină în tot satul căci boierul m-a scuipat drept în obraz, de faţă cu slugile sale şi cu alţi oameni ce se aflau atunci la curte. Ţăranul priceput şi ager era de-acum amarnic lovit în avere şi în cinste.
Cuza-Vodă, odată ajuns domnitor, a aflat de toate aceste necazuri chiar din gura lui moş Ion Roată, pe când s-a întâlnit cu oamenii la Adjud, Vrancea (Agiud). Drept compensaţie vodă i-a pus două fişicuri de napoleoni în mână şi l-a sărutat pe ambii obraji, zicându-i: Du-te şi spune sătenilor dumitale, moş Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.
Vă întrebaţi dacă moş Ion Roată, ţăranul vrâncean, a existat cu adevărat? Sigur, puteţi citi un articol interesant aici. Din articol putem afla despre viaţa, înfăptuirile, dar şi încercările prin care a trecut.
