Titlul: Iubire fermecată
Autor: Tami Hoag
Editura: Miron
Număr de pagini: 224
An apariție: 2013
Atunci când a ales să compună subiecte de succes pentru cărți din categoria romance, scriitoarea americană Tami Hoag (20 ianuarie 1959) era o femeie cu un CV impresionant de joburi, care mai de care mai surprinzătoare, prin varietatea lor: dresoare de cai de spectacol, vânzătoare de accesorii de design interior pentru băi, responsabilă cu tirajul și distribuția unui ziar, fotograf asistent. Poate toate aceste experiențe variate au contribuit într-un fel la debutul ei în lumea autorilor de literatură romantică, în 1988. Este cunoscut însă faptul că din copilărie îi plăcea să compună povești.
Cu ușurința cu care schimba obiectul de activitate pe vremea când avea nevoie de un job, înainte de a deveni scriitoare, Tami Hoag a schimbat, după câțiva ani de succes în literatura de dragoste, direcția către romanele de acțiune. A format alături de alte autoare cu un parcurs similar un grup de susținere reciprocă cunoscut sub numele de Divele. În palmaresul său intră performanța de a fi reușit să figureze, cu treisprezece titluri consecutive, în lista de bestseller-uri ale publicației internaționale The New York Times.
Autoarea este cunoscută și pentru o altă pasiune a sa: echitația.
Cartea Iubire fermecată de Tami Hoag m-a impresionat într-un mod plăcut, dar m-a şi dezamăgit puţin, deoarece este foarte scurtă, predomină dialogul, ca mijloc principal de abordare a dinamicii în relația dintre cei doi protagonişti, Bronwynn şi Wade.
Nu pot spune acelaşi lucru şi despre eroină – Bronwynn; tipa este plină de viaţă, frumoasă şi nonconformistă: preferă urcatul în copac îl locul altor jocuri amuzante, patul îl înlocuiește cu iarba verde pentru scena în care ea şi Wade devin amanţi, iar hotelurile luxoase le dă pe un cort, în prima excursie alături de noul său partener de viaţă. Nu deţine un animal de companie comun, cum ar fi un papagal, o pisică ori un câine ci alege o oaie, pe nume Muffin. Un alt detaliu care o face unică este faptul că are un ochi verde şi altul albastru.
Naratoarea ne invită să luăm parte la cununia dintre Bronwynn şi Ross, însă fericitul eveniment nu se încheie cu ropote de aplauze și cu un dulce sărut dintre mire şi mireasă ci cu o despărţire. Cu câteva zile înainte de magicul moment, mireasa descoperă că viitorul său soţ o înşelase cu verişoara sa Belinda.
Îmbrăcată în rochie de mireasă, Bronwynn se îndreaptă spre o „cocioabă dărăpănată din pădurile statului Vermont”, locuinţă pe care o primise moştenire de la unchiul Duncan. O fire puternică, aceasta nu se dă în lături când descoperă înfăţișarea distrusă a locuinţei şi micile suflete care o stăpâneau, de la rozătoare până la şerpi. Îşi ia inima în dinţi şi decide să o renoveze. Aici, îl va întâlni pe Wade, care la început a părut interesat să cumpere casa cu teren cu tot, însă, vrăjit de frumuseţea proprietăresei, uită de măreţul plan şi se îndrăgostește de aceasta.
Alături de Wade, Bronwynn urma să aibă parte de iubirea perfectă la care visa. Dragostea dintre părinţii săi, o motivase să viseze şi să copieze legătura acestora.
Cum cele două personaje erau persoane publice, la scurt timp după ce Ross a anunţat presa cu privire la locul unde o pot găsi pe femeia care-l părăsise în faţa altarului, reporterii nu au mai pierdut vremea şi au mers într-acolo.
Prima conferinţă de presă a fost un dezastru, însă la cea de-a doua, presa a primit un subiect pe cinste: Bronwynn l-a cerut în căsătorie pe Wade.
O idee pe care am descoperit-o de-a lungul cărţii, mi-a atras atenţia şi mi-a rămas imprimată în minte: „Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât îmi sunt mai dragi câinii”. Eu i-aş da crezare, voi ce părere aveţi? Poate unii vor susţine că animalele, câinii, nu au suflet, însă eu cred că noi, oamenii nu avem inimă dacă rănim un suflet fără apărare.
Va invit să lecturaţi această carte!
