Titul: Jurnalul Annei Frank
Autor: Anne Frank
Editura: Humanitas
An apariție: 2023
Număr de pagini: 416
Anne Frank a ținut un jurnal între 12 iunie 1942 și 1 august 1944, în care și-a exprimat limpede gândurile despre acele vremuri. Tânăra a scris acest jurnal cu intenția de a-l publica după terminarea războiului, pentru a arăta suferințele poporului neerlandez din timpurile ocupației germane. Otto Frank, tatăl scriitoarei, a fost însă cel care va realiza dorința fetei, iar de fiecare dată când este redeschis de un tânăr cititor misiunea sa este dusă la îndeplinire.
Jurnalul
Pe 12 iunie 1942, de ziua ei, Anne a primit jurnalul printre alte daruri care mai de care mai frumoase și pe placul sărbătoritei.
Ca orice adolescentă, naratoarea își prezintă colegii de clasă, familia și principalele motive pentru care ține un jurnal: la 13 ani, deși este înconjurată de foarte multe persoane, chiar și de sora sa mai mare, nu are un Prieten cu care să împărtășească chestiuni mai intime. Așa că ”hârtia” este răbdătoare cu ea și singura în fața căreia își poate deschide sufletul. Și, ca orice Prieten bun, jurnalul a fost numit Kitty.
Fiecare înscriere în jurnal începe cu indicarea datei din caledar, urmată de o formă de adresare specifică, ca de exemplu: ”Scumpă Kitty”, ”Dragă Kitty”, ”Odorul meu scump”. După redactarea conținutului, Anne folosește și o încheiere personalizată, după cum urmează: ”A ta, Anne”, ”Anne”, ”A ta, Anne Frank”, ” A Ta, Anne M. Frank”, ” A ta, Anne , recunoscătoare și fericită”, ”A ta, devotată, Anne M. Frank”.
Anne s-a născut în 12 iunie 1929, iar sora sa Margot în anul 1926.
Ascunzătoarea
După ce familia Frank a primit citația din partea SS, cu mic, cu mare, și-au făcut bagajele pentru a se muta în noua locuință care le va fi de fapt ascunzătoare. Anexa era în clădirea de birouri a domnului Frank. Familia Frank a mizat pe acest adăpost salvator în fața primejdiilor războiului.
Dar frica se strecura în sufletul Annei și nu numai. Tânăra mărturisește că în Anexă nu aveau voie să se uite pe geam, la ferestre erau prinse draperii ce nu trebuiau date la o parte, se temeau să asculte radioul, mergeau în vârful picioarelor, iar Margot avea interzis să tușească, chiar dacă era foarte răcită. Orice sunet perceput de vecini îi putea demasca, iar naziștii le-ar fi dat de urmă. Aici zilele se scurg într-o liniște totală. […] Ai zice că suntem niște șoricei, așa de puțin zgomot facem.
Deși trăiește într-o ascunzătoare care nu îi permite să facă mare lucru, Anne continuă să studieze, să citească și chiar să traducă, ceea ce denotă că pentru aceasta, dar și pentru familia sa, educația și învățătura sunt litere de lege ce nu merg anulate sau amânate.
Chiar dacă sunt la adăpost, membrii familiei Frank sunt la curent cu evoluția războiului și cu faptul că evreii sunt adunați și duși în lagăre. Chiar dacă nimic nu este sigur, fugarii mai acceptă în mijlocul lor alte suflete și astfel numărul celor din Anexă ajunge la opt.
Anne este distantă față de mama sa și foarte apropiată de tatăl său. Alături de părinte se roagă, și în fața acestuia discută liber și chiar se sfătuiesc.
Un lucru este de notat: ca un om de fală al societății anilor 1943, domnul Frank nu își uită gradul de om de afaceri și continuă să poarte cravata și în izolare. Zilele de naștere ale clandestinilor erau sărbătorite, în limitele impuse de locul în care se aflau, însă pentru câteva momente, sărbătoritul uita de griji și de locul în care se afla, bucurându-se de moment și de faptul că era în viață lângă cei dragi.
În jur se aud bombardamente, dar fugarii au speranța că totul va trece și vor veni vremuri mai bune. Această speranță le ține trează pofta de viață și dorința de a trece cu bine peste război.
Viața în Anexă
Singurele distracții din Anexă, pentru fugari, erau: lectura, studiul și radioul.
Naratoarea susține că se teme să nu-i înțepenească fața și să-i apară cute în jurul gurii de-atâta seriozitate. Sunt opt clandestini, și cu toții au uitat să râdă.
În jurul vârstei de nouă ani, Anne a primit în dar un stilou cu peniță de aur; obiectul de scris a fost băgat din greșeală, în soba din Anexă, acolo unde și-a încheiat viața dedicată scrisului. După acest episod, Anne a mărturisit că își dorește să fie incinerată, după moarte, asemenea stiloului său. Totodată, naratoarea visează să fie o mamă altfel, care să nu ia în serios tot ce spun copiii săi.
Dussel, ultimul locatar venit în Anexă, este foarte egoist și răutăcios. Când vine vorba de mâncare, își umple farfuria, chiar dacă îi lasă pe alții cu mai puțin sau deloc, iar în condițiile existente cei opt fugari ar trebui să aibă drepturi egale.
Timpul i-a apropiat pe Anne și Peter. Cei doi tineri petrec mult timp împreună, povestind ori citind, iar în Anexă, ceilalți camarazi, discută deja de o eventuală căsătorie între cei doi adolescenți. Dar, până la cununie este cale lungă și un război de încheiat. Naratoarea nu simte nevoia să grăbească lucrurile cu Peter, dar în fața acestuia are curajul să spună mai ușor lucrurile pe care nu le împărtășește altcuiva.
Anne își dorește să fie utilă societății în care trăiește și, pe lângă viitoare mamă și soție, să aibă posibilitatea de a se dezvolta. Cum scrisul o liniștește și reprezintă principalul mod în care se putea exprima, tânăra visa să devină jurnalistă sau scriitoare.
La capitolul hobbyuri, Anne avea: scrisul, arborii genealogici, istoria, mitologia Greciei și a Romei, starurile de cinema și fotografiile de familie.
La jumătatea lunii aprilie 1944, atracția dintre Anne și Petre s-a concretizat într-un sărut. Entuziasmul și bucuria cu care naratoarea prezintă acest moment pun în valoare farmecul primului sărut, care nu se poate uita niciodată și care reprezintă poarta spre maturizare și spre seriozitate.
Anne își propusese să publice, după război, o carte intitulată ANEXA, având la bază experiențele menționate în jurnal: mâncarea puțină și proastă, tensiunea, atmosfera mizerabilă, speranța, disperarea, fuga, teama ce accentuează vremurile grele prin care trec cei opt clandestini pentru a câștiga o zi în plus în viață.
***
Pe 4 martie 1944, cei opt clandestini au fost arestați. Chiar dacă bănuiți un deznodământ tragic, vă recomand să citiți jurnalul Annei Frank, pentru ca tot ceea ce a visat cândva pentru el tânăra lui scriitoare să se împlinească aievea.
