Titlul: Migdale amare
Autor: George Topîrceanu
Editura: Cartea Românească Educațional
An apariție: 2019
Număr de pagini: 76
Poezia „La Paşti” de George Topîrceanu a fost publicată în volumul de versuri „Migdale amare” apărut în anul 1928; la scurt timp, în 1931 apare cea de-a doua ediţie a volumului „Migdale amare”.
Titlul „La Paşti” sugerează tradiţia în care ouăle sunt „gătite-n haină nouă”, vestind învierea lui Iisus Hristos; culoarea roşie de pe coaja ouălor simbolizează sângele Mântuitorului, dar poate însemna şi dragostea acestuia pentru omenire. În materie de bucate, masa pascală este umplută cu: „ouă”, „pască” şi „cozonac”, la care se adaugă preparatele din miel.
Opera are un mesaj plin de umor. „Topîrceanu a fost un umorist” şi şi-a pus amprenta sufletului în tot ceea ce-a realizat.
Poezia prezintă povestea de „viaţă” a „zece ouă înroşite” ce stau „Astăzi în sufragerie” „pe-o farfurie”. În ciuda faptului că ouăle sunt îmbrăcate în haină de sărbătoare, acestea par „Necăjite”. Personificarea „Necăjite” poate sugera situaţia neplăcută şi deloc familiară în care se află sărmanele ouă.
Noua înfăţişare a ouălor l-a luat prin surprindere pe „Un ou alb, abia ouat”, care speriat şi îngrijorat de soarta suratelor, intră cu acestea în vorbă în speranţa aflării diagnosticului secret: „- Ce vă este, frăţioare/Ce vă doare?”. Nevenindu-i a crede ce vede, oul alb îşi pune întrebarea, dacă posibilele suratele îi sunt rudă sau nu: „Parcă, Dumnezeu mă ierte,/N-aţi fi ouă…”. „Parada” nu-l va ocoli nici pe oul proaspăt, căci şi dânsul va avea aceeaşi soartă.
Spre deosebire de obişnuitele ouă, cele surprinse de eul liric, pot comunica între ele cu umor şi veselie. Chiar dacă toate vor avea aceeaşi soartă „Ne ciocneşte cap în cap/ Şi ne zvârle coaja-n stradă…”, protagonistele fac haz de necaz, glumind pe seama lor; de aici rezultă că ouălele trăiesc la maxim momentul, bucurându-se de prezent. Soarta de a ajunge „omletă” este preferată de un ouşor, fiind mai puţin ruşinoasă decât cea de a li se arunca „coaja-n stradă”.
Nici în postura de ouă fierte, coloratele nu uită de menirea lor pe această lume şi anume de a scoate pui, astfel cu haz, ouăle vopsite se gândesc la posibilitatea de a fi puse „la cloşcă” şi de a da viaţă viitorului pui albastru sau violet.
Ultimele trei versuri subliniază ideea că această poezie este plină de umor şi haz şi are puterea de a face şi-o inimă de piatră să zâmbească: „Aşa galben sunt, că-mi vine/Să-mi închipui că pe mine/ M-a ouat un cozonac…”.
La Paşti
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroşite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frăţioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbindu-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’ la urmă tot nu scap!
– Ne găteşte de paradă.
– Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n strada…
– Ce ruşine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru…
– Şi eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…
