Titlul: Legendele Olimpului
Autor: Alexandru Mitru
Editura: Cartea Românească
An apariţie: 2022
Număr pagini: 288
Dăcă pe acest blog puteți citi peste 230 de recenzii, la titluri clasice sau contemporane, din literatura noastră sau universală, realizate în aproape un an, posibil asta înseamnă ceva. Și totuși cineva ar putea spune că nu înseamnă mai nimic dacă nu am vorbit, pe un blog dedicat tinerilor, despre „Legendele Olimpului” .
Cum așa? „Legendele Olimpului” este o lucrare publicată de Alexandru Mitru în a doua jumătate a secolului trecut. Scriitorul s-a dedicat popularizării în rândul tinerilor a miturilor Greciei antice și a publicat o carte în două părți – „Zeii” și „Eroii” – pentru care a primit în 1972 premiul Ion Creangă din partea Academiei. Cu o uriașă forță de sinteză și cu un real talent narativ autorul a atras atunci interesul din partea cititorilor de toate vârstele. Eu sunt încrezătoare că opera sa v-ar putea interesa și pe voi, tinerii de azi.
Nu s-a inventat încă un mijloc de transport în comun cu oamenii antichității, iar cu cei din preistorie nici atât. Timpul îl putem asemăna cu orice am dori, dar ar fi ca și cum am arde gazul de pomană dacă am închipui timpul ca pe un combustibil pentru o mașină care să ne propulseze spre epoci îndepărtate. Și totuși, din cele mai vechi timpuri, oamenii se pare că au îndrăgit poveștile, iar prin ele generațiile de demult și-au câștigat nemurirea. Iar acele povești, mituri, legende sunt expresii, simboluri străvechi ale unor adevăruri eterne.
V-ați gândit vreodată de unde provin cuvintele „heliomat”, „aselenizat” și dacă nu cumva aceste neologisme sunt suflate în aur antic? Ați auzit de expresii sau termeni precum „cornul abundenței”, „stă de pază ca un cerber”, „auroră boreală”, „jocuri olimpice”, „putere herculeană”, „muncă titanică”? Dacă ați fost invitați de un prieten să priviți cerul și vi s-au indicat constelațiile Ursa Mare, Ursa Mică, constelația Orion (o puteți admira pe tot timpul verii), steua Sirius din constelația Câinele mare, v-ați gândit că acele denumiri au legătură cu miturile și credințele vechilor greci?
În concluzie, dacă am integra experiența lecturii în activitățile noastre culturale zilnice, v-aș recomanda să începeți cu poveștile și miturile popoarelor din vechime. Chiar dacă vi se par naive, fantastice, departe de concret sau dacă nu chiar pe lângă realitate. În „Legendele Olimpului” aveți o călăuză de excepție către miturile Greciei antice.
După ce le parcurgeți veți afla că elemente din cultura vechilor greci s-au impus și amplificat chiar în cultura modernă. Un exemplu la îndemână ar fi Jocurile Olimpice. Olimpiadele – întreceri sportive atât de populare astăzi, au loc din patru în patru ani. Ele au readus la viață însă, începând din 1896, o tradiție grecească antică la fel de populară atunci ca și acum, conferind evenimentelor de acest gen un statut global în lumea modernă (în 2016, de pildă, Brazilia va găzdui prima ediție a Olimpiadei, pe continentul sud-american).
Continuând ideea, miturile vă ajută să vă apropiați de opere importante ale literaturii universale și nu numai, ale artei, în general: „Odiseea”, poem epic de mari proporții atribuit legendarului poet al Greciei antice, Homer, evocă isprăvile unui erou neîntrecut în iscusință, Ulise (Odiseu), pe drumul de întoarcere din Troia cucerită către Itaca sa natală.
Spre deosebire de Homer, scriitorul irlandez James Joyce (1882-1941) găsește un mod original de a ne raporta din perspectivă modernă la impunătorul erou antic, printr-un personaj fără pretenții, în romanul său de referință „Ulise” (1922).
Pe de altă parte, Alexandru Mitru reușește să ne motiveze să ne dorim mai mult. Ca să aducă aproape miturile grecești de mentalul și sufletul cititorului modern, a fost cu siguranță nevoit să cerceteze foarte multe surse, pe care mulți dintre noi, fără a fi inițiați și antrenați, nu cred că s-ar încumeta măcar să le deschidă. Despre zei și eroi, protagoniștii celor două cărți reunite sub titlul „Legendele Olimpului”, în antichitate circulau multe versiuni, transcrise în opere literare și interpretate ulterior de scriitorii antici, luate în discuție de oamenii de cultură ai antichității, filozofi, istorici. Pe parcursul timpului au fost studiate de mitografi sau de cei care au cercetat religiile și credințele popoarelor. Sursele cunoscute de Mitru au fost ordonate și selectate în acord cu rațiunea sa de le face accesibile publicului larg, stabilind un filtru pentru conținutul lor și un fir cronologic, o logică în evoluția acestora în eposul grecesc care închipuia geneza și evoluția universului, a divinităților și a oamenilor.
Nu îmi place să dau povețe cititorilor, pentru că niciodată nu mi-a plăcut să primesc sfaturi, dar am făcut această lungă introducere, ca să înțelegeți că fără parcurgerea miturilor, în general, poveștilor aflate, culese și prelucrate de cărturari cu patos și sârguință, trecute din zicerea și povestirea populară, în scrierea literară, apoi în film, în teatru, în animații, în artele plastice, muzică, suntem mai săraci cultural. De fapt suntem complet lipsiți de repere. Cum am putea înțelege „Odiseea” sau „Ulise”, două opere literare de valoare despre care aminteam mai sus, dacă nu știm măcar cine a fost Ulise?
Cum am putea descifra opera pictorului Vasari, „Mutilarea lui Uranus”, amintită în notele care însoțesc „Legendele Olimpului”, dacă nu știm cine a fost Uranus?
Iar atunci când spunem că ne plac comediile și mai puțin tragediile, vă pot spune cu siguranță că nu am mai avea despre ce să discutăm astăzi în lipsa cultului unei divinități numite de greci Dionisos.
Cu alte cuvinte ar fi ca și cum la finalul clasei a IV-a am constata că am învățat să scriem, dar nu știm să punem corect cratima; deși pretindem că știm de existența unui astfel de semn grafic, nu știm ce rol are.
Dacă v-am pus un pic pe gânduri și ați pierdut rânduri bune cu „teoria” mea despre lectura „Legendelor Olimpurilor”, atunci hai să spulberăm suspansul și să aruncăm o privire în conținutul celor două volume, un conținut scris cu măiestrie, când încântător și plin de poezie când ironic, moralizator. Am apreciat notele de la finalul diferitelor mituri care m-au ajutat să descrifrez sensul acestora, simbolurile ascunse în ele.
Legendele Olimpului – Zeii
Panteonul grecesc (la greci și la romani panteon însemna templu consacrat cultului tuturor zeilor; cuvântul face referire la totalitatea divinităților din credința vechilor greci, o credință politeistă) cuprinde numeroase figuri divine. Aceste zeități de prim rang sau secundare sunt prezentate de Alexandru Mitru în primul volum „Zeii”. În jurul lor s-au înfiripat multe povești. Pe unele dintre acestea scriitorul le face cunoscute în cartea sa.
Doisprezece zei olimpieni erau în fruntea ierarhiei divine: Zeus (cel mai puternic dintre nemuritori), Hera, Atena, Poseidon, Demeter, Apollon, Artemis, Hermes, Afrodita, Ares, Hefaistos, Hestia. Dar nu putem să-i uităm nici pe Hades și Persefona sau pe Eros.
Despre toți aceștia dar și despre alții aflăm în volumul „Zeii” din „Legendele Olimpului”. Romanii au cucerit în întregime teritoriile grecilor în anul 27 î. Hr., dar a rămas celebră afirmația poetului roman Horațiu: Graecia capta ferum victorem cepit („Grecia, deși cucerită, și-a luat cuceritorul prizonier”) ( sursa: ro.wikipedia.org). Romanii s-au lăsat seduși de cultura grecilor și și-au însușit zeitățile lor, schimbându-le doar denumirea: Zeus a devenit Jupiter, Hera – Juno, Atena – Minerva, Poseidon – Neptun, Demeter – Ceres, Apollon – Apollo, Artemis – Diana, Hermes – Mercur, Afrodita – Venus, Ares – Marte, Hefaistos – Vulcan, Hestia – Vesta, Hades – Pluto, Eros – Cupidon.
Din primul volum „Zeii” mă limitez la a vă povesti pe scurt două dintre miturile care personal mi-au plăcut, așa cum au fost prezentate de Alexandru Mitru: Prometeu și Eros și Psiheea.
Prometeu
Prometeu era fiul titanului Iapet. Titanii sunt divinități arhaice care îi preced în genealogia divină pe zei. Prometeu este responsabil de trei fapte extraordinare care în viziunea lui Mitru îl impun ca părinte al omenirii.
El i-a creat pe oameni din țărână pe care a udat-o cu apă proaspătă și rece, care țâșnea dintr-un izvor.
Apoi i-a învățat să aibă discernământ și să nu se lase umiliți de zei. În locul numit Mecona, legenda spune că s-au stabilit definitiv raporturile dintre oameni și zei și a fost oferit de către muritori primul sacrificiu. Dar Prometeu a fost vigilent și a știut cum să păstreze pentru oameni carnea și măruntaiele din animalul sacrificat și să impună ca parte oferită zeilor pe aceea săracă în calități nutritive: oasele și grăsimea.
Mai mult, a furat focul, accesibil până atunci doar zeilor, ascunzând un bob de jar din fierăria lui Hefaistos, în tulpina unei plante verzi – plantă de soc, pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Prometeu a cerut învoire lui Zeus, dar nu a primit-o niciodată, așa că nu a putut să îndure să lase oamenii în frig și beznă.
Pentru faptele lui, el și oamenii săi au primit pedepse crunte, dar Prometeu a rămas în memoria oamenilor ca un erou civilizator, cel care i-a creat și le-a adus progresul.
Eros și Psiheea
Despre Eros s-a spus mai întâi că reprezintă numai forța universală, care unește ființele perechi, perechi, făcându-le să se înmulțească. Apoi el a devenit fiul nebunatic și pus pe șotii al zeiței Afrodita și al cuceritorului zeu Ares, divinitatea războiului. Cu arcul său trimite în inimile oamenilor o săgeată fie muiată în miere și foc, fie în otravă și venin.
În povestea noastră Eros este trimis de mama sa Afrodita să arunce o vrajă asupra unei fete, Psiheea, frumoasa fiică a unui rege cretan. Muritoarea era neasemuit de frumoasă, oamenii considerând-o chiar mai frumoasă decât Afrodita însăși. Geloasă, zeița se simte amenințată și dorește să o pedepsească pe Psiheea. De fapt o ura de moarte. Eros execută ordinele mamei sale, dar lucrurile se încurcă tare atunci când, scotocind prin tolbă, una dintre săgeți străpunge degetul tânărului Eros, iar el însuși se îndrăgostește nebunește de fata de-acum vrăjită și nedorită de nimeni. Prins în ițele propriei povești de dragoste, zeul Eros ajunge să trăiască una din cele mai frumoase, tulburătorare și mai nobile experiențe sufletești. Nu vă spun decât că Psiheea în limba greacă înseamnă suflet. Restul poveștii și al legendelor despre zei îl veți afla citind singuri cartea. Răsturnări spectaculoase de situație, suspans, provocări nemaipomenite, tentații irezistibile îi însoțesc pe zei la tot pasul și vă vor ține cu sufletul la gură.
Zeii sunt înconjurați de aura unor nobile virtuți, sunt la adăpost în lumea lor nemuritoare, dar au și faima unor fapte josnice care le știrbesc reputația, uimindu-ne prin contradicții de tot felul. Explicații pentru acestea există. Le găsim și în cartea lui Alexandru Mitru sau dacă doriți să aprofundați vă recomand și „Istoria credințelor și ideilor religioase” de Mircea Eliade. Până atunci, eu voi reveni cu o altă recenzie la al doilea volum, din „Legendele Olimpului”, „Eroii”.
