• Skip to main content
  • Skip to secondary menu
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Despre
  • Concurs
    • Concurs: Eu și sportul, povestea celor mai intense experiențe!
    • Personalizează imaginea cărţii preferate
    • Schimb de cărţi
    • Mesaj pentru mama
    • Concurs fulger! februarie 2018
    • Concurs Fulger!
    • Cărți pentru tineri
  • Campanii
    • Citesc azi, pentru a povesti mâine
    • Campanie Bookzone – 1 decembrie
  • Proiecte
    • Alchimiștii cuvintelor
    • Proiecte noiembrie 2017
Cărțile Tinerilor

Cărțile Tinerilor

Un blog despre cărți, de ieri, de azi și de mâine, pentru copii și tineri

antet_cartile_tinerilor

  • Recenzii
  • RAFTUL ELEVILOR
  • Ca-n povești
  • Din lumea cărților
    • Noutăți editoriale
    • Scriitorul lunii
  • Tineri scriitori
    • Creații literare
  • Pagini de celuloid
    • Ecranizări în premieră
  • Reviews

Lighioane spurcate – Roald Dahl

25 ianuarie 2023 de Florina Dinu

lighioane-spurcate-roald-dahl-doto-copertaTitlul: Lighioane spurcate

Autor: Roald Dahl

Editura: Grupul Editorial Art

An apariție: 2020

Număr de pagini: 72

comanda

Am fost, sunt și voi rămâne una dintre cititoarele fidele ale lui Roald Dahl. Chiar dacă nu mai sunt copil, operele acestui scriitor-fenomen sunt un medicament pentru orice suflet. După o zi grea de muncă, o pauză pentru operele lui Dahl are puterea de a alunga orice gând rău sau oboseală, preschimbându-le în zâmbete și bună dispoziție. Roald Dahl va fi nemuritor atâta timp cât scrierile sale sunt actuale, citite și pe placul tuturor. Un izvor de talent și imaginație, acest fost pilot de vânătoare va fi ca un magnet pentru multe generații de acum înainte. Dacă nu ai făcut cunoștință cu el încă, acum a sosit timpul!

Porcul

Un ditai porc din Anglia, deștept și cult citea tot ce era scris pe lume și știa să adune orice sumă. Însă, nu găsea răspunsul întrebării: … viața ce rost are?/Și ce motive-s – dacă sunt –/Să ne mai naștem pe pământ?

Nelămurirea a fost rezolvată dintr-o dată când și-a dat seama că șunca și carnea sa trandafirie sunt principalele motive ale existenței sale. Dar, în loc ca țăranul Vână să se bucure de cotlete și antricoate fragede, porcul s-a răzbunat, și pe îngrijitor… l-a mâncat:

Aveam, așa, o bănuială

Că m-am născut să-i fiu haleală.

Și fiindcă mă temeam de asta,

L-am halit eu pe el și basta!

Crocodilul

Crocodilul Crocky-Wock mănâncă în fiecare sâmbătă câte șase copii: trei fete și trei băieți.

Și cum acest meniu savuros nu poate fi consumat oricum, văleu, Crocodilul preferă băieții cu muștar și fetele cu sos de caramel.

Leul

Leul prezentat de Roald Dahl nu preferă mielul, vita în sos, șunca afumată, porcul crocant, carnea la tigaie, musacaua de oaie sau găinile durdulii. Ci are o delicatesă aparte de care veți fi surprinși.

Scorpionul

Scorpionul Ciup este tare Respingător, dizgrațios la trup și nu este recomandat să te împrietenești cu el. Dar cum se face că această lighioană spurcată a ajuns în patul unui copil și l-a apucat de-o bucă?

Acum îmi urcă pe picior în sus,

Îmi urcă, urcă, urcă spre chiloți…

Oprește-l tu, mămico, dacă poți!

Acuma mi-a ajuns la bucă – au!

Îl simt cu gheara cum m-apucă – AU!

Furnicarul

Roy este un copil urât și gras, necopt și netot, căruia tatăl său îi face toate poftele, achiziționându-i cele mai frumoase jucării.

Mașină, trenuleț, vagon,

Ultimul tip de avion

(Vorbim aici, ca să se știe,

De-articole de jucărie),

Televizoare în culori,

Trompete, tobe și viori

Și urși de pluș cuvântători

Și canguri săritori și ciori.

Cum jucării avea Cât pentru-o mie de copii și haine noi în fiecare zi, băiatul cel răsfățat s-a gândit să ceară și un animal de companie, mai exact un Furnicar.

Ajuns la destinației și lihnit de foame, Furnicarul a cerut de mâncare, dar Roy nu i-a oferit nimic. Când bunica a venit în vizită, animalul de companie nu a înțeles bine denumirea vizitatorului și în loc de „bunică” a perceput „furnică”, așa că a mâncat-o pe bătrână.

Porcul spinos

O fetiță s-a retras într-un colț de natură pentru a savura bomboanele și ciocolata de-abia cumpărate. Dar când să se așeze pe O moviliță moale, brună a sărit în sus ca arsă, căci se așezase de fapt pe spatele unui porc spinos.

Cu țepii în bucă, mama copilei și-a dus odrasla la dentist căci era singurul medic care se pricepea la scos.

Vaca

La început Lactocodalba a fost o vițea. Cu timpul, în spate, i-au apărut aripi de aur și argint cu care putea zbura.

Vaca a ajuns și la televizor, însă numai unu venit din Afganistan nu a dat crezare vacii zburătoare susținând că o fi boala vacilor nebune.

Cine-i mârlanul din alt continent?

A întrebat.  – Ah, ce impertinent!

Băgând viteză, a plonjat în trombă

Și a strigat: – Păzea, că pică-o bombă!

Și i-a lansat din bolta azurie

O balegă direct în scăfârlie.

Broscoiul și melcul

Un băiețel a traversat toată Anglia pe spinarea unui Broscoi. Și tot pe spinarea acestuia, copilul a ajuns în Franța. De cum l-au văzut francezii pe Broscoi au venit grămadă după el, hotărâți să-l facă friptură. Dar până acolo e cale lungă, căci apăsând pe un buton magic, Broscoiul s-a transformat în melc, apoi în pasăre.

Monstrulică din burtică

Un băiețel este îndemnat mereu de monstrul din burtică să mănânce. Tot mâncând și mâncând, copilul s-a făcut plin cât o lună.

Și-ndată, din stomac o voce vine,

Strigând: – Hei, voi, atenție la mine!

Mi-e foame, vreau mâncare de îndată –

Bomboane cât cuprinde, ciocolată!

Vreau nuci, alune, să le văd c-abundă!

Grăbește-te, că-ți fac mațele fundă!

– El e! strig eu. E monstrul din burtică!

Acum ești gata să mă crezi, mămică?

Din categoria: Recenzii Etichete: intamplari hazlii, pentru copii, rime, versuri

Bara principală

  • Facebook

Comunitate

Cartile Tinerilor

Articole recente

  • Nemesis – Jo Nesbø
  • Fiica Reichului – Louise Fein
  • Minciuni nevinovate – H. Hunting
  • Acces interzis – Karen Cleveland
  • Când viața bate filmul – Annabel Monaghan

De ce iubim cărțile

De ce iubim cărțile

Slide2
O carte, zece motive

Footer

Echipa

Echipa

Contact

Colaboratori

Media

Florina Dinu

Florina Dinu: Arată postările din blogul meu

Anca Spiridon

Anca Spiridon: Arată postările din blogul meu

Diana Badea

http://www.cartiletinerilor.com/diana-badea/

Copyright © 2025 · Magazine Pro on Genesis Framework · WordPress · Autentificare