Poezia „Litere” de Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan, născută Coman) reprezintă definiția lirică a alfabetului; este drumul anevoios parcurs de cititorul începător de la prima până la ultima literă a alfabetului, într-o succesiune ireversibilă. Această succesiune se aseamănă cu experiențele noastre de viață la vârste diferite – din copilărie până la senectute: Dinspre A […] Până la Q, până la T,/Cei mai fericiți până la Z. Poeta întreține misterul care se ascunde dincolo de granițele alfabetului, granițe marcate de literele „A” și „Z”.
În jurul alfabetului clocotesc mai multe sentimente: spaima școlarilor de necunoscut, de a deprinde toate literele, bucuria de a parcurge întreg alfabetul, până la ultima literă, dar și dorința de a dobândi mai multe cunoștințe prin învățătură.
Prima literă cu care se deschide taina alfabetului, „A”, poate simboliza inițierea, începutul cunoașterii pentru un elev, dar și debutul în viață, în timp ce, litera „Z” poate sugera maturizarea, încheierea unei etape necesare pentru dezlegarea tainelor universului, dar și sfârșitul vieții.
Odată luată calea literelor, nu există drum de întoarcere spre prima literă, doar înainte, spre noi litere până la ultima: Dinspre A,/Niciodată spre A,/Această spaimă/De-a trece/Prin toate literele. Parcurgerea întregii familii de litere este asociată cu spaima, poate și datorită faptului că numărul literelor este mare (26), iar ordinea lor este dificilă pentru începători. Atingerea ultimei litere „Z” încununează efortul cititorului cu un final fericit: Cei mai fericiți până la Z.
Lucrurile noi sunt prezentate copiilor de dascăli, părinți ori bunici, de oamenii care le stăpânesc și sunt dornici să le facă cunoscute și urmașilor: Prin toate literele/Pe care le știi dinainte/De la ceilalți/Care le-au străbătut/Cum le-a fost norocul. Prin viu grai ori prin scris, copiii află lucruri noi, care le vor fi utile mai târziu, în viața de toate zilele.
Timpul nu poate fi dat înapoi niciodată asemeni întoarcerii în anii copilăriei. Lectura primelor litere atrage curiozitatea de a ști mai multe, însă întoarcerea la emoția descifrării primei litere este imposibilă: Dar întorși niciodată/Nici unul,/Nici unul în stare/Să sară înapoi/Peste A. Folosirea propozițiilor negative asociate cuvintelor cu rezonanță negativă (neîntorși, niciodată, nici unul) accentuează ideea imposibilei întoarceri.
Ultimele versuri adâncesc misterul deoarece poeta se întreabă ce este dincolo de limitele cunoașterii, dacă înainte și după sfârșitul alfabetului, al vieții, în afara granițelor sale se mai află totuși litere neștiute: Nici unul care să bănuiască măcar/Ce este înainte/Sau după sfârșitul alfabetului:/Tot litere?/Tot litere?/Tot litere? Repetarea întrebării Tot litere?, de trei ori, intensifică dorința de a dezlega misterul.
Poezia face parte din volumul Stea de pradă publicat de autoare în 1985, la editura Cartea Românească. Scrisă în vers alb şi exprimând un puternic sentiment de emoție, poemul „Litere” evocă drumul alfabetizării în tainele vieții.
Litere
Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le știi dinainte
De la ceilalți
Care le-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Până la Q, până la T,
Cei mai fericiți până la Z,
Dar neîntorși niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfârșitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?
