Acum câteva zile, mai exact pe 23 ianuarie, bunul meu prieten, Daniel Dumitrașcu, a adăugat în buchetul vieții sale al șaisprezecelea trandafir roditor. M-am gândit să-i fac o surpriză specială și să-i reiau, „la bani mărunți”, de această dată, volumul său de poezii, „Lumea fără mine”, Editura PIM, 2012.
Pe acest tânăr talentat l-am cunoscut prin anul 2011, prin intermediul a două publicații culturale, urmând ca pe 21 august 2013 să ne întâlnim față în față și să purtam discuții literare fără punct.
Acum, am deosebita plăcere să vă prezint și vouă, dragi prieteni, gândurile lui Daniel și să vă fac cunoștință cu prietenul meu drag și talentat.
În spatele titlului volumului de debut al poetului Daniel Dumitrașcu, „Lumea fără mine”, se ascunde o lume numai a eului liric, acolo unde acesta este omniprezent și pregătit să extragă din jur esența unui vers curat, izvorul unei stări profunde pe care nu o poate exprima la întâmplare ci numai prin metafore selectate cu grijă.
Universul liric prezentat de tânărul poet cuprinde atât elemente din spațiul cosmic (luna, stelele, galaxia, etc) cât și elemente din spațiul terestru (salcâmii, iarba, păduri, flori etc.) ceea ce denotă o arie extinsă în care creatorul, și nu numai, se poate simți grav bolnav de poezie. („Bastardul zeiței”).
Un prim atu pentru poetul Daniel Dumitrașcu este următorul fapt: în puține cuvinte acesta poate exprima multe. Afirmația mea se poate proba citind operele din ultima parte a volumului: „Propășire”, „Profetic”, „Priviri”, „Tata s-a îmbătat” etc. Nici umorul nu este exclus din operele sale; poezia „Cerșetor” mi-a adus aminte că oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu puțin sau cu ce li se oferă, mereu visând la mai mult. Poetul a exprimat acest adevăr, punându-se în pielea unui sărac care vrea mâncare, însă nu pâine sau fructe ci un pui fript la cuptor. Același mesaj ironic se întâlnește și-n versurile operei „Prietenilor falși”, care una îți spun în față, iar alta gândesc cu adevărat.
Versurile lui Daniel semnalează pași/mărunți, dar siguri, spre viitorul/încă necunoscut, dar care are semne bune și roditoare. Cu siguranță vom mai auzi de Daniel Dumitrașcu!
În încheiere, vă invit să lecturați un interviu, prin intermediul căruia îl veți putea descoperi atât pe omul cât și pe poetul – Daniel Dumitrașcu.
Interviu
Florina Dinu: Dragostea ta pentru „unchiul tău” spiritual, Nichita Stănescu (știu că așa îți place să-l numești), ți-a influențat în vreun mod propriul stil literar?
Daniel Dumitrașcu: Nichita Stănescu este, în opinia mea, cel mai important scriitor român. Este autorul a cărui operă m-a influențat în mod special, atât din punct de vedere personal, cât și al stilului literar. Dacă nu citeam Nichita Stănescu probabil n-aș fi scris niciodată poezie. Totuși, Nichita, nu este apreciat așa cum ar trebui și este ignorat de majoritatea tinerilor din ziua de astăzi, mă refer la cei care încă mai citesc. Iar asta, cel puțin pe mine, mă deranjează enorm.
F.D: În viziunea ta, ce rol joacă internetul în promovarea tinerilor talentați?
D.D: Părerea mea este că internetul, cel puțin acum, oferă cele mai ușoare căi de promovare tinerilor talentați. Totul are loc pe internet, este foarte ușor să ajungi în atenția lumii prin intermediul acestuia. Promovarea valorilor cu ajutorul internetului oferă, spun eu, cele mai multe beneficii. Am experimentat asta.
F.D: Cum şi de ce a luat naștere volumul de versuri „Lumea fără mine”? Cum vezi lumea fără tine, peste 100 de ani?
D.D: Volumul de versuri „Lumea fără mine” este categoric o imagine a copilului Daniel Dumitrașcu, iar aici nu mă refer expres la vârstă, ci și la începuturile și calitățile mele literare. Poeziile din acest volum prezintă lucruri și evenimente care m-au marcat într-un oarecare fel și pe care am vrut să le împărtășesc cu ceilalți. Nu toate poeziile mele vor avea șansa aceasta. Scriam poezie de mic, doar că atunci eram influențat de poeți clasici. Am căutat tot timpul căi de promovare a poeziei mele, nu eram conștient de calitatea ei. Acum știu că poezia scrisă atunci era foarte slabă. Tot timpul am visat să public o carte, dar n-am crezut că asta o să se întâmple atât de repede. Sunt mulți oameni care au contribuit la împlinirea acestui vis. Primul din această listă este Tudor Ursente, datorită lui am aprofundat opera lui Nichita Stănescu, am înțeles că poezia trebuie să se ridice la un anumit nivel înainte de a fi publicată și tot datorită lui, am descoperit un nou gen: Haiku. El a fost, dacă pot să spun așa, primul meu mentor. Mai târziu, prin intermediul internetului am descoperit o mulțime de oameni minunați. Aici se regăsesc: doamna Didina Sava, o persoană deosebită, care m-a ajutat enorm, datorită dumneaei, una dintre cele mai mari dorințe ale mele a prins viață. Ceea ce este minunat la doamna Sava este că n-a cerut nimic în schimb, acesta este un caracter greu de găsit în ultimul timp. Doamna Dorina Neculce, este persoana care m-a îndrumat și m-a sfătuit în majoritatea demersurilor mele literare, domnul Bogdan Baghiu, un om minunat, este cel care a scris postfața cărții mele, doamna Maia Martin, o persoană deosebită, care mi-a oferit ilustrațiile volumului. Aceștia sunt doar puțini din cei care m-au susținut, fără a avea pretenții de orice fel, și încă mă susțin și cărora le voi fi recunoscător tot timpul.
* Lumea se schimbă, evoluția se poate observa la tot pasul, dar din păcate peste puțin timp, sunt convins că acest domeniu al literaturii o să dispară ușor, ușor. Lumea fără mine n-o să existe. Scriitorii sunt eterni, atât cât opera lor există, ei trăiesc prin ceea ce au scris. Sunt fascinat de nemurire.
F.D: De citit știu că citești foarte multă poezie, însă te-aș ruga să ne mărturisești care este scriitorul tău preferat și opera care ți-a marcat viața!
D.D: Simplu. Nichita Stănescu.
F.D: În încheiere, te-aș ruga să le transmiți cititorilor blog-lui „Cărțile tinerilor” un mesaj!
D.D: Mai întâi de toate vreau să vă mulțumesc pentru interesul acordat și să vă felicit pentru toată munca depusă pentru proiectul „Cărțile tinerilor”. Mesajul meu către cititorii blogului este: Citiți! Doar asta vă oferă adevărate șanse. Scrisul (de calitate) este o valoare, nu banii, nu hainele, nu telefoanele; toate acestea sunt trecătoare. Rappa, unul dintre artiștii mei preferați, spunea: „Arta face toți banii, dar banii nu fac artă”.
