Titlul: Povești
Autor: Frații Grimm
Editura: Cartex
Număr de pagini: 160
Titlul poveştii „Lupul şi vulpea” de Fraţii Grimm mă determină să iau în discuţie un conflict vechi de când lumea, pe viaţă şi pe moarte, dintre două animale cu caracterul tare ca de piatră; atât în vulpe cât şi în lup, se spune, că nu poţi avea încredere căci sunt şireţi, iar aparenţele lor, de cele mai multe ori, înşeală.
Cum, necum, în povestea noastră, lupul şi vulpea erau prieteni şi au pornit într-o zi împreună spre pădure. Ajunşi la destinaţie, lupul îi cere cumetrei roşiatice să-i aducă ceva de mâncare căci, în semn contrar, chiar ea îi va fi ospăţul. Vicleană din fire, vulpea cu vorbă linguşitoare, îi propune să-i aducă doi miei fragezi de la o fermă ştiută doar de ea. Fără a mai sta pe gânduri, cei doi pornesc spre locul cu pricina, vulpea înhaţă un mieluşel, după care i-l oferă cumătrului. Cât ai clipi micuţa făptură a fost devorată de lup, în timp ce vulpea şi-a luat tălpăşiţa făcându-se nevăzută.
Cu foamea încă nepotolită, lupul a luat iniţiativa de a prinde el însuşi pe cel de-al doilea miel, dar soarta nu a fost de partea lui: făcând zgomot, a atras atenţia oilor care au behăit, semnalizându-le ciobanilor că un intrus vrea să le facă rău. Oamenii au venit cu sufletul la gură, au pus mâna pe lup şi l-au bătut lăsându-l să plece pe două cărări.
A doua zi cei doi prieteni s-au întâlnit iar, păţania lupului fiind ascultată de vulpe. Ce s-a mai amuzat cumătra pe seama lupului. Şi de această dată era înfometat, iar vulpea a fost nevoită să aducă ceva de-ale gurii.
Cunoscând locurile din jur, vulpea ştia că, în seara respectivă, una din bucătăresele de la ţară avea să gătească clătite aşa că cei doi au mers glonţ la casa cu pricina. Vulpea s-a strecurat hoţeşte, a furat şase clătite, după care i le-a dat lupului, gândind că-i vor fi de ajuns. Nesătul, lupul a pătruns în casă, năpustindu-se spre vasul cu bunătăţi, dar din greşeală acesta a căzut, spărgându-se. Zarva produsă a adus şi consecinţe: oamenii bucătăresei au pus mâna pe lup trăgându-i o mamă de bătaie soră cu moartea.
Fără să înţeleagă ceva din experienţele trecute, lupul se întâlneşte în ziua următoare cu vulpea pornind împreună în căutarea hranei pentru acesta. Cumătra roşiatică îi dezvălui prietenului său că un ţăran avea în pivniţă carnea la sărat căci tocmai tăiase un porc. În pivniţă era o cantitate enormă de carne care-l atrase pe nesătulul lup. Punându-se pe înfulecat acesta observă că vulpea tot intra şi ieşea pe deschizătura ce dădea afară. Întrebând-o de ce tot dă ture în loc să mănânce, vulpea îi mărturiseşte acestuia că stă la pândă ca nu cumva stăpânul cărnii să le simtă prezenţa şi să-i prindă. Deşi nu era la primul act de trădare, lupul crede din nou în vorbele prietenei sale.
Când prezenţa celor doi intruşi a fost sesizată de ţăran, vulpea a luat-o la goană, în timp ce lupul din nou a căzut pradă oamenilor. Ţăranul l-a bătut pe făptaş până l-a omorât scăpând-o astfel pe vulpe de un prieten leneş, lacom şi prost.
Cel mai potrivit în încheierea acestei povestiri ar fi proverbul „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani am eu grijă!”. Sau şi mai potrivit: „Orice naş îşi are naşul”.
În concluzie: lăcomia te face să-ţi pierzi capul, aducându-ţi sfârşitul; cea mai bună învăţătură este cea extrasă din greşeli. Prost este cel ce repetă aceeaşi greşeală, iar deştept este cel ce învaţă din greşelile lui şi ale celor din jur.
Şi cum prietenul cel mai bun al cititorului este cartea, vă îndemn să citiţi povestea şi să fiţi cuminţi.
