Titlul: Pagini alese
Autor: Nicolae Labiş
Editura: Regis
Număr pagini: 256
Poezia „Mama” de Nicolae Labiș este alcătuită din două strofe, încărcate de o muzicalitate nostalgică, cu rimă încrucișată imperfect și cu măsura de 10-11 silabe.
Poetul Nicolae Labiș transpune cu emoție, în poezia sa dorul de casa părintească, de satul natal și dragostea nemărginită pe care i-o poartă celei ce i-a dat viață. Structurată sub forma unei scrisori, având ca destinatar ființa cea mai dragă, poezia „Mama” este încărcată de o adâncă și duioasă emoție. Adresarea directă, într-un limbaj simplu, încărcat de afecțiune, pune în evidență starea emoțională, plină de dor pe care poetul ne-o transmite prin intermediul creației sale.
Plecat din satul natal de multă vreme, timp în care nu a reușit să se mai întoarcă, eul liric primește vești despre casă și mamă de la consăteni. Își amintește cu nostalgie de frumusețea mălinului despre care află că a înflorit: Cum c-a-nflorit la noi mălinul, în timp ce, mama sa a îmbătrânit, albindu-i pletele: Și c-ai albit, mămucă, ai albit. Apelativul mămucă pune în evidență dorul poetului de vremea când acesta era acasă, în satul natal lângă mamă, dar și tristețea creatorului la gândul trecerii timpului care și-a pus amprenta asupra ființei ce i-a dat viață. Repetiția: Și c-ai albit, mămucă, ai albit, accentuează, pe de-o parte trecerea timpului, dar și dorul poetului.
În cea de-a doua strofă, apare o neliniște profundă, care nu-i dă pace creatorului. Veștile primite de la săteni nu sunt tocmai bune în ceea ce o privește pe mamă. Aceasta zăcuse la pat, fiind grav bolnavă: Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă. Starea poetului este umbrită de sentimentul îndoielii; acesta nu știe ce să mai creadă, căci din scrisorile de la mamă află că aceasta este bine sănătoasă. Ultimele două versuri: Când din scrisori eu văd precum matale/Din zi în zi mereu întinerești demonstrează grija pe care mama i-o poartă odraslei sale, ascunzându-i adevărul despre soarta sa. Bătrâna, deși a trecut prin clipe nefericite, prin boală, și chiar a zăcut la pat, momente grele în care și-ar fi dorit poate să-și aibă fiul aproape, nu îndrăznește să-i spună adevărul, ca să-l protejeze, să nu-l îngrijoreze. Din gestul mamei, cititorul înțelege că bătrâna a încercat tot timpul să-și liniștească fiul, dându-i vești bune, ascunzându-i adevărul despre sănătatea sa, pentru a nu-l tulbura, pentru a fi liniștit și fericit, departe de casă. Tăria mamei de a înfrunta singură povara bătrâneții reprezintă dovada că dragostea unei mamei pentru copilul său, nu are limite și întrece orice obstacol. Prin scrisori, bătrâna întinerește cu fiecare zi, în timp ce realitatea este cu totul alta.
Poezia „Mama” de Nicolae Labiș exprimă o iubire împărtășită de ambele părți: fiul se interesează de soarta mamei de la consăteni și ia legătura cu aceasta prin intermediul scrisorilor, în timp ce mama nu pune mare preț pe starea sa de sănătate, ca să nu-l îngrijoreze, ascunzându-i acestuia adevărul.
Mama
N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mămucă, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.
