Titlul: Mara
Autor: Ioan Slavici
Editura: Tana
An apariție: 202
Număr pagini: 280
În anul 1894, sub conducerea lui Ioan Slavici, I.L. Caragiale şi George Coşbuc, apărea revista „Vatra”. În numerele 1-24, Ioan Slavici a publicat prima parte a romanului „Mara”, care, în anul 1906, apărea integral.
Nicolae Iorga considera că titlul „Copiii Marei” s-ar fi potrivit cel mai bine acestei opere.
Romanul „Mara” este considerat cea mai înaltă creaţie a lui Slavici şi în acelaşi timp, unul dintre cele mai valoroase romane româneşti.
Cartea urmăreşte drumul în viață al Marei, personajul care dă numele operei, apoi al copiilor acesteia, care cresc şi uşor, uşor devin sprijinul femeii care le-a dat viaţă, în special Persida. Fata ei este un fel de Mara mai tânără, care cu timpul va copia înfăţişarea mamei, dar şi obiceiurile acesteia.
Ca şi „Ion”, al lui Rebreanu, romanul „Mara” prezintă lumea satului şi negustorii din zona Ardealului. Personajele operei sunt atent analizate, începând cu eroina, Mara. Aceasta era stâlpul familiei sale, un fapt care surprinde. Chiar dacă avea un dezavantaj social, prin faptul că era femeie văduvă, tenacitatea și forța ei psihică de invidiat au făcut ca orice obstacol să se prăbușească.
A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar tânără şi voinică, şi harnică, şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Era precupeaţă şi podăriţă, însă nu era zgârcită, dar era extrem de calculată astfel avea trei ciorapi în care punea zilnic câţiva bănuţi, în mod egal: unul pentru zilele de bătrâneţe şi pentru înmormântare, altul pentru Persida şi al treilea pentru Trică. Răposatul Bârzovanu a fost, mai mult cârpaci decât cizmar şi cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea în birt, în defavoarea timpului petrecut alături copii şi nevastă.
Chiar dacă autorul nu pune într-o lumină favorabilă descrierea copiilor, căci sunt zdrențuroşi, desculți, nepieptănați, nespălați, pentru mamă aceştia sunt cei mai frumoși, cei mai deștepți copii din câți copii sunt pe lume.
În ciuda faptului că mama lor este o luptătoare şi o chibzuită fără pereche, copiii acesteia sunt departe de caracterul de invidiat al acesteia; pruncii cad pradă sentimentelor şi cu greu îşi găsesc echilibrul sufletesc. Mara întruchipează tipul femeii mature, văduvă din zona muntoasă.
Fata este dată la mănăstire în grija maicii Aegidia, în timp ce băiatul, Trică, este dat ucenic la Bocioacă, cojocarul. Băiatul dă dovadă de seriozitate, este cuminte şi harnic, devine calfă, iar stăpânul îl doreşte ginere şi soţ pentru unica sa fată, în schimb tânărul refuză casătoria.
Trică va pleca pe frontul italian, unde va fi rănit şi va primi îngrijiri medicale într-un spital din Verona.
Prima încercare a Persidei de a se căsători cu Codreanu, un teolog din Arad, va da greş spre marea dezamăgire a Marei care îşi visa fiica preoteasă; a doua încercare de căsătorie nu va fi prea departe de prima, fata îndrăgostindu-se de Naţl. Acest mariaj nu era privit cu ochi buni de părinţii celor doi îndrăgostiți, din cauze etnice, sociale şi religioase, dar aceștia ajung să se căsătorească fără binecuvântarea familiilor şi pleacă împreună la Viena cu banii daţi de Huber, tatăl băiatului. Acolo Naţl va deschide un magazin cu produse de carne.
Reveninți în cele din urmă în locurile natale, Naţl ia în arendă un han. Cea care însă ajunge să conducă hanul este Persida, deoarece Naţl o ia pe căi greşite: bea, joacă cărţi şi chiar îşi bate nevasta, când aceasta îi reproşează că prietenii acestuia de pahar nu plătesc.
Noua viaţă o va schimba mult pe fata de la mănăstrire, iar chipul blând şi gingaş va fi dat uitării. Venirea pe lume a primului născut, un băieţel, îl apropie pe Huber de tinerii părinţi şi chiar îi iartă şi îi ajută. Oare şi Mara va proceda la fel cu proaspeţii părinţi?
Asemănările dintre Mara lui Slavici şi Vitoria lui Sadoveanu, sunt foarte multe: în primul rând ambele sunt văduve şi au doi copii, o fată şi un băiat, şi amândouă luptă pentru binele familiei, pentru o situaţie bună. Sunt puternice şi ţin piept vieţii cu stoicism, nu se lasă doborâte şi luptă cu necazurile.
Mara câştigă respect şi își face un nume, depășindu-și trecutul, când sărăcia o umbrea şi nu putea scoate capul în lume.
