Titlul: Memoriile unui motan călător
Autor: Hiro Arikawa
Editura: Humanitas
Colecție: Raftul Denisei
Număr pagini: 256
An apariție: 2020
Startul în poveste începe de la dubița argintie care servea drept adăpost unui motan vagabond. Din când în când un bărbat milos venea să-i aducă de-ale gurii acestui suflețel rătăcitor și uneori îl mângâia puțin. Totul avea să se schimbe însă din ziua când motanul a fost lovit de o mașină și lăbuța i-a fost ruptă. Imediat după accident, salvatorul cotoiului, Satoru Miyawaki, l-a dus la veterinar, după care l-a adoptat, oferindu-i casă și masă. Acesta a fost momentul-cheie ca între cei doi să se lege o prietenie adevărată, din care motanul s-a ales cu un stăpân bun care-l va iubi cu adevărat.
Noua viață a venit și cu botezarea motanului, care a primit numele Nana, adică șapte. Numele a fost ales după forma cozii care se asemăna cu cifra șapte.
După cinci ani de supraviețuire în doi, Satoru a decis că a sosit timpul să-i găsească lui Nana un nou stăpân. Și uite așa, omul și pisoiul au pornit într-o călătorie menită să găsească un suflet bun care să-l adopte pe patruped.
În căutarea stăpânului ideal pentru motan, cititorii vor descoperi povestea prieteniei dintre Satoru și Kosuke, faptul că cei doi au găsit, în copilărie, un pui de pisică pe care l-au adoptat. Hachi, pisica de atunci, semăna izbitor de mult cu Nana.
Cea de-a doua opțiune pe lista posibililor stăpâni pentru Nana era Yoshimine, colegul de școală al lui Satoru. Alături de acesta, stăpânul pisicii a descoperit dragostea pentru grădinărit.
Sugi și Chikako, proprietarii unei pensiuni în care vizitatorii își puteau aduce animalele de companie, fie ele pisici sau câini, au completat lista cu posibili stăpâni pentru Nana. Însă, niciunul nu a fost îndeajuns de bun pentru a intra în posesia pisicii, așa că Nana a ajuns în casa mătușii Norika, cea care l-a îngrijit pe Satoru după moartea părinților.
În opera de față, descoperim două tipuri de prietenii adevărate: prietenia dintre oameni, exprimată la nivelul personajelor prin amicii lui Satoru, dispuși să-i adopte necondiționat pisica. Cei prezentați mai sus au interacționat cu stăpânul lui Nana în școala primară, în gimnaziu, sau chiar în liceu și i-au rămas prieteni, chiar dacă distanța sau timpul le-au stat uneori în cale, fiind dispuși să se ajute atunci când unul are nevoie de celălalt. Cea de-a două prietenie este între o felină și un om. Cu orice preț, Nana vrea să-i rămână aproape celui ce i-a salvat viața, chiar dacă asta însemnă să redevină vagabond. Dragostea pentru stăpânul său este mai presus decât teama de gerul de afară și de zăpada de pe străzi.
Scena în care Satoru își dă ultima suflare, avându-l lângă patul de spital pe Nana, este sfâșietoare și nu poate fi descrisă în cuvinte. Numai un iubitor de animale poate înțelege această legătură sfântă între un suflet nevinovat și un om. Animalele știu să iubească cu adevărat și să-și prețuiască stăpânii în orice situație ar fi aceștia. Despre acest volum se pot scrie multe, însă sensibilitatea și dragostea cu care au fost scrie nu se pot descrie. Vă recomand cu mare drag această poveste minunată dintre Nana și Satoru. Cu siguranță vi se va lipi de suflet! Lectură plăcută!
