Titlul: Cele mai frumoase povești de H. C. Andersen
Autor: Hans Christian Andersen
Editura: Corint
An apariţie: 2015
Număr pagini: 224
În copilărie, din dorinţa de a-şi rosti numele, din Carl, a ieşit Tuk şi aşa i-a rămas.
Tuk îşi împărţea timpul având grijă de surioara sa mai mică Gustavè, dar şi cu ochii în carte; avea de învăţat, pentru a doua zi, oraşele din insula Zeelanda plus alte noţiuni legate de aceasta. Venirea mamei acasă îi uşurează băiatului treaba căci femeia o ia pe micuţă, lăsându-l pe băiat captiv în cartea de geografie. Acesta se aşează la fereastră şi citeşte cât de mult poate căci seara începea să-şi facă simţită prezenţa iar mama nu-şi permitea să folosească lumânările pe orice şi oricând.
Imaginea bătrânei spălătorese cărând cu greu o găleată cu apă, zărită pe fereastră, o determină pe mama lui Tuk să-şi trimită odorul să o ajute pe femeie. Băiatul, ascultător merge să îndeplinească ruga mamei, însă la întoarcere deja se făcuse seară.
Fără a mai putea învăţa, micuţul se aşează în pătuţul său mic şi sărăcăcios şi-şi pune cartea sub cap căci auzise el că astfel informaţiile din manuale intră mai uşor în minte.
Vis sau nu, bătrâna spălătoreasă i se arată băieţelului, dornică să-l ajute pe acesta la rândul ei, după care cartea i se mişcă sub cap, iar din ea a apărut o găină din oraşul Kioge. Înaripata îi povesti micuţului despre numărul locuitorilor de aici, despre bătălia ce avuseseră loc şi multe alte lucruri importante, de reţinut.
În vis îi apăru şi un papagal din Presto. După întâlnirea cu pasărea, micul Tuk se visă călare pe un armăsar, iar în faţa sa era un cavaler îmbrăcat de gală, cu un coif lucios şi pene. Aceştia se plimbau în jurul oraşului Vordingborg, un loc de vis. Castelul se ridica măreţ dominând capitala regală.
La apariţia zorilor, toate minunăţiile au dispărut una câte una, rămânând un singur turn pe locul unde era întregul castel, iar oraşul devenise tare mic şi prăpădit.
Când a deschis ochii, micuţul băiat a crezut că totul fusese doar un vis, dar apariţia unui marinar mic şi delicat, lângă el, îi alungă această bănuială. Nou-venitul era din Korsoer. Tuk a putut astfel să descopere bogăţiile locului, de la grădinile minunate şi până la vechea biserică. Apoi toate au dispărut, iar în faţa lui Tuk se găsea acum doar o bătrână ţărancă. Aceasta venea de la Soro, unde Dumnezeu ţinea cu oamenii căci aici iarba creştea şi în piatră.
Cu toate acestea somnul micuţului Tuk se aşeza tot mai profund, iar băieţelul se visa cu sora sa, zburând peste Zeelanda.
În vis, viitorul micului Tuk a fost descris: acesta va deveni bogat şi fericit, iar de numele său mulţi oameni vor auzi. Visul s-a sfârşit repede căci se făcuse zi. Băieţelul a citit lecţia de câteva ori până ce a priceput-o, după care spălătoreasa l-a vizitat, mulţumindu-i pentru ajutorul acordat şi „promiţându-i” că visul i se va împlini.
Chiar dacă copilul uitase visul, Dumnezeu ştia de el!
Povestea de azi pune accentul pe destin şi chiar pe previziuni; un suflet bun va fi recompensat pe măsură, cu un viitor strălucitor; dar pentru asta trebuie depusă puţin mai multă muncă în ale învăţăturii!
Spor la învăţat!
