Titlul: Miss Peregrine, volumul 1: Căminul copiilor deosebiți
Autor: Ransom Riggs
Editura: Grupul Editorial Art
An apariție: 2021
Număr de pagini: 400
Multe recomandări pentru o lectură captivantă sau cel puţin altceva decât am citit până acum. Ce-i drept Miss Peregrine, titlul cărţii lui Ransom Riggs, îi face pe adolescenţii pe care îi cunosc ceva mai comunicativi decât de obicei când vine vorba să fie întrebaţi de un adult ce cărţi mai citesc. Mi s-a întâmplat şi am căutat câte ceva despre carte. Până să o aduc în bibliotecă îmi intrase în cap atât: paranormal, adică mult prea puţin să mă las convinsă. Sau simplificasem eu?
Această carte e specială şi mă bucur că am citit-o, în cele din urmă. Va primi un loc privilegiat în bibliotecă alături de cărţile de poveşti, basme. Are şi tonuri întunecate, nu doar pe copertă, dar chiar şi basmele au zmei, căpcăuni.
Iar o carte specială are şi un autor special, Ransom Riggs. Până să o citesc chiar nu m-a interesat numele său, de unde vine acest nume, ce poveste are. Mi-am dorit să caut câte ceva despre el abia după ce am primit informaţii privitoare la fotografiile incluse în paginile cărţii şi pe coperta cartonată. Scriitorul precizează că fotografiile sunt autentice, doar câteva dintre imagini suferind modificări minore. Fotografiile sunt împrumutate din arhiva personală a zece colecţionari, consideraţi de autor eroi ai lumii fotografice. Aceştia şi le-au procurat scormonind prin cutii imense, pline cu instantanee, trimise în pieţe cu vechituri, târguri de antichităţi şi talciocuri private.
În fotografiile alb-greu sunt imortalizaţi copii, tineri, dar şi adulţi care arată neobişnuit sau fac lucruri bizare, iar după ce citeşti şi povestea cuprinsă între coperţile cartonate ale cărţii excepţional ilustrate, cu aceste imagini alb-negru, chiar eşti contrariat. Aşa am fost eu şi am căutat câteva date despre autor. Mi-a plăcut în mod deosebit site-ul său oficial. Merită să aruncaţi o privire. Textul şi grafica sunt aşternute direct pe imaginea de fundal – o fotografie alb-negru care acoperă tot ecranul. Bănuim că îi aparţine scriitorului Ransom Riggs, fiind pasionat de fotografie şi film. Câteva din producţiile proprii se regăsesc pe site.
Dintotdeauna i-a plăcut să scrie câte ceva. De fapt, cu simplitate se prezintă: Salut, sunt Ransom şi îmi place să spun poveşti. Uneori le spun în cuvinte, alteori în imagini, adesea în ambele variante.
Nu este de mirare. În copilărie trebuie să fi fost influenţat de locurile deschise către spectacolul naturii. A crescut la o fermă situată pe ţărmul de est al statului american Maryland, dar şi-a petrecut copilăria şi într-o căsuţă de pe plajele orăşelului Englewood, Florida, unde înota şi stătea la soare. Locul se regăseşte şi în acţiunea cărţii Miss Peregrine.
La absolvirea Universităţii California de Sud din Los Angeles se considera un om împlinit, pentru că îşi urmase visul şi studiase filmul la o facultate din cadrul acesteia. Însă s-a dovedit că nu acesta era lozul câştigător ci literatura. Cinci ani a scris pentru site-ul mentalfloss.com, contribuind şi la alte proiecte editoriale ale acestuia. În cele din urmă este remarcat de editura Quirk Books, Philadelphia. Lucrează, apoi publică prima sa carte The Sherlock Holmes Handbook. Continuă să colecţioneze fotografii, să facă filme de scurtmetraj. Este căsătorit cu scriitoarea Tahereh Mafi.
Romanul Miss Peregrine – în varianta în limba engleză Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children (2011) – a fost numărul 1 pe listele de best-seller-uri ale New York Times, tradus în 35 de limbi. Este continuat cu romanul Hollow City considerat una din cele mai bune cărţi ale anului 2014. Premiera ecranizării omonime – Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children – în regia lui Tim Burton este aşteptată în acest an.
Miss Peregrine
Cum ai mai putea, în secolul XXI, ultratehnologizat, să mai crezi în poveşti de adormit sau de înspăimântat copiii, când totul trebuie demonstrat înainte de a fi crezut şi orice supraerou sau monstru este fabricat pe calculator pentru desene animate, filme sau jocuri? Sunt atâtea tehnici, trucaje, efecte speciale cunoscute, nu mai este niciun mister.
Şi totuşi. Un adolescent, care susţinea că se numără printre cei mai comuni tineri din Florida, avea un bunic absolut ieşit din comun. Şi oricât de mult părinţii săi încercau să-i arate calea normală pentru viitorul său, într-o lume în care nu mai putea fi nici măcar explorator – totul fusese deja descoperit, darmite povestitor de întâmplări incredibile, viaţa s-a încăpăţânat să-i arate cine este de fapt şi să-l pregătească pentru o menire supranaturală.
Băiatul gusta poveştile bunicului, în copilărie, mai mult pentru că figura patriarhală a familiei era percepută de cel mic ca o legendă vie. Trăise perioada din preajma celui de-al doilea război mondial într-un orfelinat, departe de ţara natală, Polonia, unde famila sa cu origini evreieşti risca în orice moment să fie arestată de nazişti. Părinţii săi anticipaseră corect şi sumbru. Au salvat băiatul de 12 ani, trimiţându-l în Anglia şi reuşind să-l facă să fie unicul supravieţuitor din familia sa. El a ajuns, în cele din urmă, pe mica şi izolata insulă galeză Cairnholm. Bunicul îi povestea că a fost acceptat în singurul orfelinat de pe acea insulă. Acela era un loc însorit şi lipsit de griji: nimeni nu se îmbolnăvea, nimeni nu murea.
Copiii de acolo erau deosebiţi, arătau diferit, făceau lucruri ieşite din comun, se purtau altfel şi erau vegheaţi de o pasăre bătrână şi înţeleaptă. Bunicul Portman a părăsit locul în anul 1940. A încercat să aibă o viaţă absolut normală dar, pentru familia pe care şi-a format-o, viaţa sa părea în continuare aventuroasă, excentrică chiar şi deloc responsabilă. Nici măcar copiii săi nu-l aprobau. Rudele erau mult prea preocupate de chestiuni băneşti şi de ascensiunea unei afaceri prospere: deţineau un puternic lanţ de farmacii nu doar în somnorosul orăşel Englewood de la malul oceanului ci în toată Florida. Cu alte cuvinte, toţi membrii familiei, mai tineri, se jenau când venea vorba de poveştile bătrânului Abraham Portman.
Moartea violentă a bunicului a şocat toată familia. Poliţia a concluzionat că fusese atacat de o haită de câini ucigaşi. Casa lui se afla în vecinătarea unei păduri (o porţiune sălbatică, cu palmieri pitici şi tufişuri dese care se întindeau pe un kilometru şi jumătate), iar o femeie care se plimba în Century Woods fusese muşcată în altă noapte.
Jacob Magellan, nepotul care l-a găsit pe bătrân puţin înainte de a-şi da ultima suflare, avea însă o cu totul altă părere. Bunicul său fusese ucis de o fiinţă monstruoasă, cu tentacule în gură. Cel puţin asta văzuse. Şedinţele cu psihologul dr Golan l-au ajutat să descifreze ultimele recomandări transmise de bunicul său înainte de a muri. A găsit o scrisoare, într-o carte a poetului Ralph Waldo Emerson, care îi era dedicată lui de bunicul său. Aceasta fusese scrisă după mulţi ani de la plecarea bunicului său din orfelinat chiar de către directoarea aşezământului. De ce şi-ar fi dorit bunicul ca acea scrisoare să ajungă la Jacob şi de ce l-a sfătuit, înainte de a muri, să plece pe insulă?
Totuşi pentru Jacob un lucru era sigur. Scrisoarea fusese trimisă prin poştă şi mai avea încă aplicată ştampila, ce-i drept abia vizibilă. Suficient ca Jacob să desluşească locul din care fusese expediată: insula Cairnholm. Adolescentul de şaisprezece ani avea acum o destinaţie de vacanţă, insula Cairnholm –Ţara Galilor, un scop – să-i vorbească directoarei Peregrine – şi mai multe obiective – să afle de ce bunicul susţinea că el era în pericol în orăşelul din Florida. Mai dorea să i se confirme motivul admiraţiei pentru bunicul său, să păstreze intactă aura magică a celui decedat, atacată de nenumărate ori, întemeiat sau nu, de familia acestuia.
Şi-a convins tatăl să petreacă împreună vacanţa de vară pe acea insulă – un punct de atracţie pentru cei mai pasionaţi ornitologi, aşa cum era şi tatăl său. Insula era un loc izolat de continent şi preferat de ceaţă. Civilizaţia avea puteri slăbite asupra ţinutului, vremea era ploioasă, iar locuitorii deloc ospitalieri. Ce mai, era departe de poveştile paradisiace ale bunicului.
Clădirea orfelinatului fusese distrusă în cel de-al doilea război mondial de raidurile aeriene germane care ţinteau să distrugă micul depozit de arme din Cairnholm. Separată de zona locuită de o mlaştină, despre care locuitorii din Epoca de Piatră ai insulei credeau că este o poartă către tărâmul zeilor, casa copiilor orfani, se afla în prezent într-o stare deplorabilă. Fusese bombardată. Se întâmpla pe 3 septembrie 1940, ziua când bunicul său părăsise insula. Ce coincidenţă stranie care încurca şi mai mult lucrurile.
Deşi toate speranţele sale îi erau la fel de năruite precum zidurile clădirii, iar Jacob trebuia să accepte că s-a înşelat şi să revină în Florida, ceva îl determină să viziteze mai amănunţit casa. În timpul vizitei fusese surprins de voci de copii şi chiar se decise să urmărească vedenia unei fete care purta în palme o minge de foc. Pătrunse prin deschizătura unui cairn – un mormînt neolitic sub formă de turn – şi pătrunse într-un tunel al timpului.
Aşa află că locul însorit, condamnat la nemurire din poveştile bunicului, era o enclavă separată în timp şi spaţiu, guvernată de o ymbrynă – Miss Peregrine şi adăpostea copiii speciali, cei care făceau parte dintr-o ramură secretă a speciei umane – crypto-sapiens. Ymbrynii – fiinţe capabile să manipuleze timpul, aveau misiunea să îi protejeze pe copii şi pe cei asemeni lor. Mai existau bucle temporale pe Pământ. În orice caz, casa lor nu suferise nicio vătămare la bombardament şi nici copiii. Doar erau captivi în timp şi retrăiau la nesfârşit aceeaşi zi, lucru care le venea multora din ei greu de îndurat. Unii nu au mai putut suporta şi au ieşit din buclă, dar au sfârşit întotdeauna prost.
Chiar şi cu aceste date, Jacob simţea că mai sunt multe de aflat. Aşa că făcea naveta zilnic între trecut şi prezent, pentru a găsi noi răspunsuri. Un adevăr îngrozitor pândea să năruie liniştea aparentă. O facţiune a ymbrynilor au încercat să strice un aranjament din negura vremurilor. Sperau la mai mult decât la o anulare a îmbătrânirii prin puterea lor de a manipula timpul şi de a construi bucle temporale. Doreau nemurirea, doreau ca timpul să fie nu doar oprit ci reversibil. Un experiment eşuat din anul 1908 i-a transformat în nişte creaturi monstruoase – sufletele pustii. Bunicul său era singurul capabil dintre copii să vadă aceste suflete pustii şi pe ajutoarele lor strigorii. De aceea a avut curajul să părăsească bucla. Putea lupta cu ei şi a făcut-o. Totuşi la bătrâneţe, când puterile i-au fost slăbite, a fost răpus. Dar avea încredre că Jacob poate ajuta în locul lui. Pentru că Jacob îl moştenea pe bunicul său.
Ce va face Jacob? Va rămâne în trecut, alături de copiii speciali, cărora le semăna şi pe care îi putea ajuta, mai ales acum când o crimă oribilă s-a petrecut pe insulă şi anunţa ceva teribil, sau va alege, de dragul părinţilor, şi aşa îngrijoraţi peste măsură din cauza lui, să rămână alături de familia sa din prezent?
Veţi afla singuri, citind pagină cu pagină această carte palpitantă.
Nemurirea este oare doar un concept seducător sau face parte din firea noastră lăuntrică? Aceşti copii cu capacităţi extrasenzoriale ne conving că ideea unui Peter Pan, băiatul care a refuzat să mai crească este cel puţin bizară. Acumularea de experienţe se face odată cu înaintarea în vârstă, iar asta este o pură coincidenţă, tot la fel precum inocenţa şi vârsta copilăriei. Acumularea de experienţe, care poate fi scopul existenţei noastre, vine echipată cu un trup tânăr şi viguros, iar atingerea scopului conduce la eliberarea din trupul vlăguit şi consumat. Este nepotrivit şi se dovedeşte a fi periculos să umbli la acest mecanism.
Poate fi aceasta o idee a minunatei cărţi a lui Ransom Riggs? Copiii ies din buclă în final şi îşi asumă necunoscutul şi aventura. Magia însă continuă să-i însoţească.
Vă recomand să accesaţi aici, prezentate într-o formă atractivă, câteva informaţii succinte despre autor şi roman, curiozităţi şi citate din carte.