Titlu: Povești, amintiri, povestiri (conține Moș Ion Roată și Unirea)
Autor: Ion Creangă
Editura: Minerva
An apariţie: 2019
Număr pagini: 350
Unde-i unul, nu-i putere,
La nevoi şi la durere;
Unde-s mulţi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.
În 1857 se ferbea Unirea în Iaşi; la acest eveniment au luat parte boierii moldoveni liberali, dar şi oameni de frunte câte unul din fiecare judeţ. Ajunşi la Iaşi, ţăranilor li s-au dat haine bune de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit.
Un boier a vorbit mulţimii cu blândeţe, explicând motivul principal al adunării: doreau să realizeze Unirea dintre Moldova noastră şi Valahia sau Ţara Muntenească, Unire ce era dorită de sute de ani.
Deşi mulţi dădeau semne de înţelegere ori tăceau ca să nu fie priviţi cu ochi răi, Moş Ion Roată ia cuvântul, simţindu-se nelămurit; el consideră că Unirea se putea face şi în lipsa ţăranilor care ştiau doar a învârti sapa, coasa şi secerea, dar dumneavoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb.
Această afirmaţie: ştiţi a face din alb negru şi din negru alb denotă că puterea stă doar în clasa şi-n mâinile boierilor, în timp ce ţăranii nu pot schimba cu nimic cursul evenimentelor sau a dorinţelor acestora.
Însă, boierul nu fu de aceeaşi părere şi-i aduse lui Moş Roată chiar şi argumente: Astăzi toţi, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi, pentru toţi deopotrivă. Le povesti chiar cum a luat naştere poporul român şi cât de dorită era Unirea pentru care şi biserica se ruga.
Nici cu aceste argumente, Moş Ion Roată nu a ieşit de sub umbra neînţelegerii, aşa că boierul a fost nevoit să aplice o altă metodă, mult mai banală, dar pe înţelesul tuturor, pentru a explica necesitatea Unirii; îl roagă pe Moş Roată să-i aducă un bolovan mare, pe care bătrânul nu-l poate urni din loc de unul singur; însă cu ajutorul a vreo 3-4 ţărani, misiunea fu îndeplinită, iar bolovanul fu adus boierului. Acesta a fost exemplul care să-i facă pe toţi să înţeleagă beneficiile Unirii? Unirea face puterea.
Nici acum, Ion Roată nu era împăcat cu acest eveniment şi cu importanţa sa; văzându-l nedumerit, boierul îl roagă să le zică tuturor ceea ce a înţeles bătrânul Ion; acesta fără a mai sta pe gânduri, dă frâu liber gurii: bolovanul a fost cărat de ţărani, în timp ce boierul nu i-a ajutat cu nimic, fapt ce demonstrează că mereu greul va cădea pe ţărani şi nu pe boieri: la război înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală.
La auzul acestor vorbe mari, ceilalţi ţărani i-au dat dreptate lui Moş Ion Roată, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate!, timp în care boierul a tăcut molcum.
Povestirea „Moş Ion Roată şi Unirea” prezintă crudul adevăr şi trista realitate în care trăieşte clasa de jos; pe umerii acestor oameni simpli va cădea întodeauna greul ţării.
Florina Dinu
Despre evenimentul istoric din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române
Dacă azi privim relaxați sau poate chiar indiferenți față de un eveniment istoric petrecut în a doua jumătate de secol XIX, Unirea Principatelor Române sau Mica Unire, 24 ianuarie 1859, am putea face măcar un exercițiu de imaginație. Să citim o carte sau să urmărim un film, să ne imaginăm că suntem printre oamenii acelor vremuri, care în esență nu erau foarte diferiți de noi, încercând să-și trăiască prezentul, mai degrabă decât viitorul sau trecutul. Au fost oare vizionari printre ei, iar aceia chiar i-au convins pe toți românii de proiectul lor?
Ne uităm azi la state scindate intern și la jocurile marilor puteri și nu știm dacă este necesar să cunoaștem mai mult ca să înțelegem ceva, pentru că ne-ar lua timp prețios și oricum la ce ne-ar folosi. Pentru a face totuși o conversație pe un asemenea gen de subiect, dacă se cere, împrumutăm mai degrabă păreri și le dăm mai departe cam ca la piață.
Moș Ion Roată și Unirea este una din operele literare scrise cu mult tâlc, ca de altfel toate povestirile sau poveștile care îl au ca autor pe Ion Creangă.
Ideea unirii dintre Moldova și Țara Românească a avut punctul de plecare în veacul al XVIII-lea. Dar să ne întoarcem în anul 1848 când Țările Române au fost străbătute de fiorul Revoluției Franceze. Reverberația acelei mișcări sociale, avea alte conotații la noi. Puterea în exces, în mintea românilor de atunci, era reprezentată pentru Moldova de protectoratul Rusiei țariste, iar în Țara Românescă de suzeranitatea Imperiului Otoman. Un prim pas spre Mica Unire a fost realizat de domnitorul muntean Gheorghe Bibescu care desființa, în 1848, vama din Focșani, cel mai important punct vamal dintre cele două principate. Un eveniment care schimba o stare de fapt, avea probabil atunci susținători și opozanți, pentru că cineva a avut de pierdut, iar altcineva de câștigat, bănuim. Înainte de asta a avut loc o unificare a măsurilor și greutăților. Ca să înțelegem totuși importanța acelui pas pentru noi, cei din viitor, ar trebui să ne imaginăm o vamă la Focșani, adică o situație de neacceptat din principiu, darmite în fapt.
Apoi a fost un climat politic emancipat în interiorul celor două țări, permițând elitelor să se exprime – acelei partide naționale, unionișii – și un raport de forțe între marile puteri politice externe favorabil Unirii, în care a contat rezultatul Războiului Crimeii (1853-1856).
Tratatul de pace de la Paris (martie 1856) aducea noi schimbări în favoarea Unirii, între care: erau alese Adunări ad-hoc deschise mai multor categorii sociale, prin care românii își puteau exprima opinia despre unire, erau revizuite legile fundamentale, iar Congresul de la Paris din 9 august anunța primele semne și șanse concrete pentru unire: doi domni, două guverne, două Adunări legislative, dar o singură Înaltă Curte de Casație și Justiție, o Comisie Centrală la Focșani, care se ocupa de legile de interes comun ale celor două Principate, și o armată întregită.
De aici urmează să-și intre în rol inteligența unei generații de oameni politici care reușesc să găsească o portiță constituțională. Convenția de la Paris, din 1858, dintre puterile europene devenea Constituția Principatelor. Convenția prevedea organizarea de Adunări Elective, care să desemneze pe cei doi domni, din Moldova și Țara Românească. Convenția prevedea și principii de organizare și modernizare a statului unitar.
Nu era specificat însă ca cei doi domni aleși în Moldova și Țara Românească să fie persoane diferite. Reprezentantul Partidei Naționale, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales în Moldova, pe 5/17 ianuarie 1859, în unanimitate, iar în Țara Românească, după o mobilizare a maselor – locuitori ai capitalei, țărani din satele învecinate – de către mișcarea politică unionistă, pe 24 ianuarie 1859.
Rezultatele alegerilor aveau să fie recunoscute, în cele din urmă, chiar și de către cei mai îndârjiți oponenți ai Unirii, Imperiul Otoman și cel Habsburgic, în septembrie 1859, la a treia ședință a Conferinței de la Paris, o reuniune internațională.
Urmarea acelui eveniment istoric o cunoaștem: unirea politică – Parlamentul și Guvernul – realizată de Cuza în 1862 și consolidarea procesului de unificare, după 1866, când Al. I. Cuza este înlăturat și adus la tron Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Marea Unire avea să devină posibilă abia în 1918, în condiții similare: oameni politici români de excepție și un context internațional favorabil.
Din povestirea lui Creangă luăm contact și cu judecata sănătoasă a unui țăran înțelept care ne transmite că încă erau multe de făcut, iar dacă ne gândim la ce avea să se întâmple în anul 1907, la aproape 50 de ani după Unirea Mică, la sângeroasa răscoala țărănească, putem chiar să-l privim pe Creangă drept un vizionar. Apoi realizăm și că unii contemporani ai acelor evenimente erau sceptici, dacă nu chiar împotrivă. De pildă, intelectuali precum Gheorghe Asachi, Nicolae Istrate, Costache Negruzzi considerau că Moldova și Iașiul ar fi intrat într-un con de umbră în favoarea Munteniei și a Bucureștiului, iar temerile lor s-au adeverit atunci când, București, în 1862, devine capitala Principatelor Unite.
Istoria este vehiculul care ne ajută să învățăm din faptele glorioase, dar și din greșelile trecutului, mai degrabă decât să ne entuziasmăm sau să judecăm. Literatura ne spune cum, pentru că ne ajută să trăim emoțional în alt timp decât cel prezent și să privim nuanțat. Cele două fac uneori echipă bună și ne sunt utile să facem conexiuni și să ne explicăm de ce trăim ceea ce trăim astăzi.
Anca Spiridon
