Titlul: Motanul încălţat
Autor: Charles Perrault
Editura: PRUT
An apariţie: 2022
Număr pagini: 28
Basmul „Motanul Încălţat” de Charles Perrault a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, păstrându-se însă personajele şi finalul fericit. Deşi am încercat să caut varianta originală, am găsit doar o adaptare pe care v-o şi prezint.
Averea unui morar se limita la moară, măgar şi motan, bunuri pe care le-a lăsat mai departe celor trei fii ai săi, în ordinea prezentării de la cel mai mare la cel mai mic.
Supărarea mezinului, în urma împărţelii, a fost ascultată de motan care, încăpăţânat din fire, decise să-i ceară stăpânului său un sac şi o pereche de ciubote, obiecte ce-i vor fi de mare ajutor în aplicarea planului său măreţ de a scăpa din situaţia mult prea sărăcăcioasă în care se aflau, atât felina cât şi flăcăul. Băiatul nu a pus multă bază pe spusele Motanului însă capacitatea cu care acesta prindea şoarecii sau şobolanii, harul cum se urca în pomi sau făcea pe mortul ascuns în făină îl determină pe flăcău să-i acorde pisicii obiectele cerute.
După obţinerea darurilor dorite, felina luă drumul ce ducea spre o pădurice plină de iepuri. Ajuns la destinaţie, aşeză în tolbă tărâţe şi susai, şi, prefăcându-se mort, se întinse, aşteptând ca vreun animal tânăr şi fără experienţă să cadă pradă, vârându-se în sac ca să guste din bunătăţile puse de felină.
Nu trecu mult timp şi un iepuraş zăpăcit pătrunse în sac, iar nemilosul Motan l-a şi prins, trăgând repede băierile.
Cu prada în mâini, Motanul se duse glonţ la rege, cerând o audienţă. Ajuns în faţa Majestăţii Sale, Motanul îi dărui prada pretinzând că-i un mic dar din partea marchizului de Carabas (acesta este numele pe care felina i-l dăduse fiului de morar).
Într-o altă zi, Motanul, ascunzându-se în grâu a prins două potârnichii grase. Şi pe acestea i le-a oferit regelui. Încântat regele primi darurile şi ordonă ca Motanului să i se dea de băut, drept mulţumire pentru micile atenţii acordate.
Vreme de mai bine de două luni, Motanul îi duse regelui tot soiul de vânat, pretextând că darurile sunt din partea stăpânului său.
Zvonul că regele împreună cu fiica sa, cea mai frumoasă domniţă din lume, vor ieşi la plimbare, ajunse la urechile felinei aşa că aceasta nu stătu cu labele în sân şi puse la cale un plan măreţ care-i va aduce atât ei cât şi stăpânului său un mare avantaj. Motanul îl rugă pe flăcău să se scalde în râu, după care să lase totul în grija sa căci este isteaţă, iar planul său nu are cum să dea greş. Zis şi făcut.
Pe când caleaşca regală trecea pe lângă râu, Motanul a început să strige ca din gură de şarpe, cerând ajutor: Ajutor! Ajutor! Se îneacă domnul marchiz de Carabas!
Strigătele disperate ale pisicii au fost receptate de rege care numaidecât a cerut ostaşilor săi să sară în salvarea omului de la care zile la rând a primit vânat bogat. În timp ce băiatul era scos din apă, Motanul se apropie de caleaşca regală, dezvăluindu-i regelui că hainele stăpânului său au fost furate de nişte hoţi pe când acesta se scălda. Însă adevărul era altul, felina ascunsese ţoalele sub o piatră mare.
Recunoscător, regele ceru servitorilor săi să-i aducă flăcăului unul din cele mai frumoase costume regale. Noile haine îi veneau fiului de morar ca turnate şi aruncându-i fetei regelui câteva priviri drăgăstoase, aceasta se îndrăgosti lulea de băiat. După care regele îl pofti în caleaşcă, ca să ia parte împreună la plimbare.
Încântat, motanul o luă înainte şi ori de câte ori se întâlnea cu ţăranii care coseau câmpul ori cu secerătorii sau cu alte persoane, acesta le ordonă ca, în cazul în care cineva îi întreabă al cui este pământul pe care-l muncesc, aceştia să răspundă că-i al marchizului de Carabas. Ascultători şi mai degrabă determinaţi de ameninţările Motanului, cu toţii dădeau din cap, acceptând rugămintea felinei.
Merse ce merse motanul până ce-i apăru în faţă castelul unui căpcăun. Jupân din fire, Motanul se opri cerând să-i vorbească căpcăunului. Gazda îl pofti cu toată bunăvoinţa de care poate da dovadă un căpcăun.
Pisica auzind că gazda poate lua mai multe înfăţişări, îl rugă pe căpcăun să se transforme în leu apoi într-un şobolan.
Mândru şi dorind să-şi arate talentul, căpcăunul luă înfăţişarea celor două animale: prima dată, Motanul s-a speriat de moarte de leu, însă a doua oară pisica a înhăţat rozătoarea, mâncând-o.
La puţin timp, zgomotul asurzitor anunţa apropierea caleştii regale de palat, aşa că Motanul apăru în pragul porţilor, invitându-l pe rege în impunătoarea construcţie, proprietate personală a marchizului de Carabas.
Încântat de bogăţiile băiatului, la care se adaugă dragostea la prima vedere a fiicei sale faţă de tânăr, regele îi ceru acestuia să-i devină ginere. Aşa că, în aceeaşi zi, a avut loc şi nunta celor doi, Motanul ajungând mare senior, nemaifiind obligat să mai alerge după şoareci decât din plăcere.
Povestea ne demonstrează că geniile strategice răsar de unde te aştepţi mai puţin; mintea ageră a Motanului a depăşit inteligenţa fiinţei omeneşti, prima dată determinându-l pe fiul de morar să asculte de el, iar apoi pe rege şi pe căpcăun. Dragostea la prima vedere, în cazul fetei de împărat, mă duce cu gândul la tipul de copil ţinut din scurt, iar atunci când scapă sau mai bine zis când părăseşte locul obişnuit descoperă o altă lume fiind tentant să aleagă primul lucru care-i iese în cale.
Poveştile rămân izvorul bunei dispoziţii şi al moralei din care cu toţii avem de învăţat.
Lectură plăcută tuturor!
