Titlul: Poezii alese (conține Motanul pedepsit)
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.Râde sub mustăţi motanul:
– Ce noroc!… Păcat să-l scap!…
Iute sus!… Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.Trist se tânguie motanul:
– Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
– Iartă-mă te rog, căci euTe-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?
Numele poetei Elena Farago ne duce cu gândul la universul copilăriei expus în versuri. Poezia „Motanul pedepsit” nu face excepție de la această regulă știută de noi toți, de la mic și până la mare.
Din titlu, ne dăm cu ușurință seama cine este personajul principal al povestioarei în versuri surprinse de ochiul atent al creatoarei. Motanul va primi o lecție bine meritată din partea prietenului său, Petrișor, pentru fapta necuvenită, pe care urma să o înfăptuiască.
Poezia are în componența sa patru strofe, cu măsura de 7-8 silabe, iar rima se întâlnește doar în versurile 2-4.
Mesajul versurilor este unul clar, patrupedul este pe cale să comită o nedreptate, însă este oprit la timp și chiar pedepsit de bunul său prieten, băiețelul. Pedeapsa este ca o armă rece și grea – o piatră-, pentru comportamentul crud al motanului, folosit în această conjunctură.
Felinele sunt cunoscute în toată lumea pentru iscusința lor deosebită în vânătoare, dar și pentru darul de a nu cheltui prea multă energie în timpul acestei îndeletniciri, pândind orice oportunitate favorabilă care li se ivește. De data aceasta cineva din preajmă se amestecă în planurile lor, stricându-le, ca-n exemplul de față.
În lipsa unui supraveghetor din curte sau a rândunicii-mamă, motanul găsește momentul potrivit pentru lansarea atacului, asupra puișorilor fără apărare. Viclenia acestuia este descrisă în strofa a doua: „Râde sub mustăți motanul: / – Ce noroc!… Păcat să-l scap!…”. Cum planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg, pe neașteptate, o piatră-l lovește drept în cap: „Iute sus!… Dar, poc, o piatră/ Îl lovește drept în cap.”
Vaietul pisoiului este completat de scuzele lui Petrișor, pentru lovitura trimisă și strângerea animalului în brațe, drept alinare a durerii. „- Miau și vai de capul meu./Petrișor îl ia în brațe:”
Cum fiecare gest firesc sau nu, cere o explicație, Petrișor se simte vinovat pentru fapta comisă și oferă explicația logică ce face lumină în situația de față: „Te-am lovit, și rău îmi pare, /Dar de bieții puișori /Ție cum nu ți-a fost milă, /Când săriseși să-i omori?”.
De data aceasta, prietenul motanului, Petrișor, cu inocența specifică copiilor, intervine salvator, ca un înger păzitor pentru cei lipsiți de apărare, dar, dacă ne gândim mai bine chiar și pentru motan, împiedicându-l să comită o faptă absolut meschină. Copilul a câștigat, de această dată, un punct prețios în fața cruzimii care stăpânește lumea, care se regăsește chiar și în noi înșine, poate prima lui bătălie importantă. Este doar începutul…
Despre autoare
Elena Farago (1878 – 1954) a fost una din prezențele feminine de marcă din cultura românească a primei jumătăți de veac XX. S-a impus în conștiința cititorilor îndeosebi prin volumele sale de versuri dedicate copiilor. Creația sa literară cuprinde însă și alte volume de versuri publicate de-a lungul vieții, dintre care amintim: Versuri (1906), Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908, Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. A condus și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).
A primit pentru activitatea sa literară și culturală importante distincții:
- Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
- Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
- Premiul Internațional „Femina” (1924)
- Premiul Național pentru Literatură (1938)
- Medalia „Bene Merenti” – clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” – Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare. sursa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_Farago).
