Titlul: Năluca şi năucul
Autor: Stacey Kade
Editura: Leda
An apariţie: 2012
Număr pagini: 288
Personajul narator din opera „Năluca şi năucul” de Stacey Kade este Alona Dare, un spirit din lumea cealaltă. La o vârstă fragedă, pe când era doar o elevă, a pierdut lupta cu viaţa, fiind lovită mortal de un autobuz şcolar. Deşi instantaneu trupul fetei a luat chipul lutului, sufletul acesteia nu-şi găseşte locul, continuând să ia parte la vechea viaţă, fiind în mijlocul acţiunii chiar dacă nu poate fi văzută sau auzită de cineva. Sau, cine ştie, poate că totuşi există cineva din lumea aceasta care o vede.
Ratatul ori fraierul şcolii, conform părerii Alonei, Will Killian, întâlnindu-se cu stafia fostei majorete, maschează un zâmbet şi-i aruncă o privire directă. Comportamentul băiatului poate spune multe, deci, el o poate vedea în comparaţie cu cele mai bune prietene ori cu fostul iubit care acum se afişează fără nici un regret la braţul celei mai bune prietene a decedatei.
Will nu o putea vedea doar pe Alona, ci pe foarte mulţi răposaţi. Singura scăpare din jocul acestora, băiatul o găsea în muzică; oricând şi oriunde Will îşi punea căştile în urechi şi asculta melodiile preferate, rupându-se astfel de oamenii nevăzuţi din jurul său care i-au adus multe nenorociri soldate cu vizite la doctori de specialitate.
Pe când era în viaţă, eroina noastră nu-l avea în cercul său de prieteni pe Will, însă acum, băiatul reprezenta singura şansă de a afla ce se întâmplă cu cei doi, de pot comunica şi se pot vedea. Primul gând motivaţional al situaţiei de faţă se poate rezuma la: viii trăiesc într-o dimensiune alăturată dimensiunii celor trecuţi în nefiinţă, a morţilor, iar cele două personaje se află într-un spaţiu intermediar, între cele două lumi, între vii şi morţi. Cei din acest nou spaţiu sunt persoanele ce nu-şi găsesc un loc, ce au în continuare probleme de rezolvat.
Relaţia dintre cele două personaje a început să intre pe făgaşul normalităţii, cei doi petrec o mare parte din timp împreună, ajutându-se reciproc: tânăra îl ajută pe Will, ţinând celelalte spirite departe de băiat, în timp ce acesta o ajută să înţeleagă noua sa viaţă de după moarte. Un alt rol important pe care-l joacă Alona în viaţa lui Will este acela de spirit-călăuză.
Deşi nimeni nu se aştepta la aşa ceva, un sărut adevărat a avut loc între cele două personaje. Mă întreb dacă acest sărut s-ar fi produs în perioada când Alona ar fi trăit, cum ar fi reacţionat fata? L-ar fi răsplătit pe băiat cu o singură palmă, cu o ploaie de lovituri sau ar fi răspuns sărutului, schimbându-şi radical părerea despre Will, ciudatul?
Curajul eroului nostru de a-i dezvălui mamei sale adevărul despre harul său de a vorbi cu morţii precum şi decizia de a-i demonstra ceea ce poate sunt demne de invidiat; acest lucru poate fi catalogat drept un indiciu că între cei doi exista şi o prietenie bazată pe adevăr şi încredere, şi în acelaşi timp dovada că băiatul este perfect sănătos, deci nu are nevoie de spitale ori de psihologi. Citind această parte a cărţii, mi-a venit în minte o veche zicală pe care am asociat-o cu viaţa lui Will: nebun nu sunt eu, ci cei care nu mă înţeleg.
Opera „Năluca şi năucul” reprezintă o lectură uşoară, cu un subiect bun, însă după părerea mea, nu este exploatat la maxim de autoare, nu este expus în aşa fel încât să te captiveze, să te ţină cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii. Poate sunt eu prea exigentă, dar aş fi vrut mai multă acţiune. Cu toate acestea, romanul de faţă se poate încadra cu uşurinţă în categoria noutăţilor, ce merită încercate.