Titlul: Poezii
Autor: Al. Macedonski
Editura: Corint
An apariție: 2015
Număr de pagini: 128
Axa acestui poem este condiția omului de geniu. Poezia a fost publicată în 1901 și își are geneza într-o legendă, „Meka și Meka” publicată de Alexandru Macedonski în 1890.
Ca structură, „Noapte de decemvrie” cuprinde: partea I – versurile 1-28 – prezintă motivul artistului; partea a doua – versurile 29-39 – prezintă motivul inspirației; partea a treia – versurile 40- 227 – prezintă călătoria emirului în deșert.
În partea I ni se face cunoscută soarta unui poet de geniu, bătrân și însingurat într-un tablou hibernal, ostil. În anotimpul vitreg intuim o criză a vieții lăuntrice a poetului sau pur și simplu izolarea, concentrarea pe o idee, care îl îndepărtează de cele lumești, restrictive, limitate. Sufletului său i se arată un arhanghel, semn că un ghid din lumea de dincolo i-a fost trimis pentru a-l conduce sau pentru a-i vesti mântuirea. Poate întrezări de-acum inspirația, pe care o aștepta. Avea să fie din nou tânăr, un emir puternic pus la adăpost de frig și neajunsuri. Dar cum sufletul poetului avea acum, ca emir, tezaur,/Movile înalte de-argint și de aur, îi strică aceluia fericirea și-l îndeamnă, cu o chemare, la Meka: Cetatea preasfântă îl cheamă în ea,/Îi cere simțirea, îi cere ființa,/Îi vrea frumusețea — tot sufletu-i vrea/Din tălpi până-n creștet îi cere ființa.
Emirul își părăsește traiul îndestulat și liniștit, traversând un deșert care desparte Bagdadul de Meka. Conștient că idealul nu este ușor de atins, emirul se pregătește să-l străbată cu orice preț. Pleacă cu o mulțime de provizii, robi și roabe, dar rând pe rând aceștia sunt uciși de nemilosul deșert. Meka simbolizează mirajul absolutului, căutarea permanentă a unui ideal. Emirul simbolizează etica omului superior, care tinde către mai mult.
La fântâna de sub curmali, vede un om pocit cu privirea vicleană, care îi mărturisește că plecă și el înspre Meka. Emirul îl privește neîncrezător, cum pleacă pe-un drum ce cotește. El, în schimb, renunță la toate satisfacțiile pe care i le oferea condiția lui. Atingerea idealului apare ca o chestiune de onoare și nu admite decât drumul drept. Cetatea este de neatins și-i cere sacrificiul suprem. Emirul zărește parcă cetatea, dar nu mai ajunge la ea să-și împlinească visul. Cel care reușește este călătorul acela pocit, cerșetorul, pe care l-a întâlnit la începutul călătoriei prin deșert.
Emirul a socotit că cetatea preasfântă era doar o chestiune de maximă seriozitate, de investiție, de echipament, de bună planificare, iar călătoria lui sfârșește în derizoriu. Important este însă că a încercat, a făcut tot posibilul și a ținut calea dreaptă, spre cetatea din vise.
Oare unde-i Meka? E un loc anume pe Pământ, în care poetul, un om de geniu, s-ar simți acasă, nu s-ar mai simți neliniștit, umilit și izolat? Există acea lume perfectă? Ar putea oare să ucidă impetuosul emir din el? Cu siguranță, nu, pentru că emirul este dorința arzătoare către un ideal, dar a căuta aici, pe Pământ, este o himeră.
Clarviziunea pe care o are poetul la final ne înfățișează drama omului de geniu, dar ne apare și o cale de urmat. E adevărat, impetuosul emir din sufletul poetului a murit, dar poetul este acum conștient, mai încredințat decât oricând să urmeze, să-și asume calea cea dreaptă spre o Meka cerească, nu spre vreun templu vremelnic, la care poți ajunge și care te va primi și atunci când scurtezi drumul. Își va accepta cu stoicism și smerenie condiția, va căuta mereu și mereu și poate, cine știe, va fi, pur și simplu, fericit.
Dar luna cea rece, ș-acea dușmănie/De lupi care urlă, — ș-acea sărăcie/Ce-alunecă zilnic spre ultima treaptă,/Sunt toate pustia din calea cea dreaptă,/Ș-acea izolare, ș-acea dezolare,/Sunt Meka cerească, sunt Meka cea mare…/Murit-a emirul sub jarul pustiei.
Versurile ne spun povestea emirului. Caracterul epic al poeziei este mai pronunțat în partea a treia unde vom găsi principalele momente: mirajul cetății Meka, despărțirea de Bagdad, drumul spre întinsul fără de sfârșit, viziunea cetății și moartea emirului. Poezia este romantică prin temă și clasică prin forma desăvârșită.
Versurile sunt de 12 silabe, ritmul este amfibrahic, rima este încrucișată, iar unele versuri au valoare de refren.
„Noapte de decemvrie” este o sinteză între romantism și curentele novatoare din epocă.
Puteți citi poezia aici.
