Titlul: Migdale amare
Autor: George Topîrceanu
Editura: Cartea Românească Educațional
Număr de pagini: 76
An apariție: 2019
Poezia „Octombrie” de George Topîrceanu face parte din volumul „Migdale amare” din anul 1928 (Bucureşti) şi are la bază tema naturii; toamna se plimbă prin grădini aducând schimbări majore naturii şi nu numai: termometrul roşeşte mai puţin, soarele îşi restrânge zâmbetul larg, dealurile îşi schimbă haina verde cu cea gălbuie ori roşie, iar norii năpădesc cerul vestind vremea rea.
Substantivul din titlu, „Octombrie”, denumeşte a doua lună din anotimpul toamna. Pe parcursul acestei luni din an, se văd adevăratele modificări care au loc în mediul înconjurător; deci, putem spune că toamna şi-a intrat cu adevărat în drepturi.
Poezia „Octombrie” este alcătuită din cinci strofe, având dimensiuni diferite (prima strofă este alcătuită din opt versuri, următoarele trei au câte patru versuri, iar ultima are cinci) care dezvoltă ideea de venire a anotimpului toamna.
Prima strofă are în centru schimbările suferite de natură la venirea lunii octombrie: Octombrie-a lăsat pe dealuri/Covoare galbene şi roşii/Trec nouri de argint în valuri. Răcirea vremii este o binecuvântare pentru cocoşi deoarece aceştia cântă-a dragoste, însă nu şi pentru eul liric care se înfioară când priveşte barometrul şi soarele cum pierde din raze devenind tot mai mic.
Cerul cald aminteşte de luna mai, dar zilele pot fi văzute ca pe nişte păsări ce trec albe unele după altele nestatornice şi subtile.
Imaginea toamnei este prezentată în a treia strofă: toamna este personificată prin folosirea verbului se plimbă, dar şi datorită faptului că această marchiză poartă hlamidă (mantie făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă albă sau roșie, prinsă cu o agrafă pe umăr, purtată de vechii greci și romani în călătorii, la festivități etc) decorată cu falduri plini/ De crizanteme.
Mersul ei, care este comparat cu cel de marchiză (soție sau fiică de marchiz), este privit de întregul univers cu surpriză, cu uimire.
Mişcările acestei doamne fermecătoare par a fi de domnişoară şi au atras privirile unui liliac nedumerit care s-a zăpăcit/ Şi de emoţie-a-nflorit/ A doua oară…. Se poate deduce că frumuseţea toamnei este seducătoare căci are puterea de a readuce întreaga natură la viaţă, iar aceasta îi oferă drept răsplată bobocii florilor; aşa se pare că a păţit şi liliacul; fermecat de Toamnă a înflorit A doua oară.
Această mărturie lirică prezintă toate frământările, gândurile şi imaginile surprinse de poet. Ţesătura fină de figuri de stil face rostirea lirică să fie profundă şi expresivă, trăind o dată cu eul liric, luna octombrie.
Lirica lui George Topîrceanu este ruptă din natură şi modelată după sufletul omului care trăieşte şi simte pe propria lui piele fenomenele din mediul înconjurător. Este tipul de poet care cu un ochi râde, iar cu celălalt plânge. Merită citit indiferent de vârstă.
Octombrie
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorït
A doua oară…
