Titlul: Povești
Autor: Fraţii Grimm
Editura: Cartex
Număr pagini: 160
Trăia demult un împărat care avea doisprezece fete frumoase foc; doisprezece simbolizează numărul perfecțiunii (doisprezece ore pe ceas, doisprezece luni în an etc). Ca să se asigure că odraslele sale sunt în deplină siguranță, tatăl le încuia ușa odăii, astfel putea îndepărta orice intenție rea.
Dar într-o zi, mare i-a mai fost mirarea bărbatului să descopere încălțămintea fiicelor cu tălpile rupte și pline de praf. Dacă de la fete nu a putut obține mare lucru, acesta a dat zvon în țară că cel care va afla unde merg fetele sale pe timpul nopții va putea să o ia de soție pe una din cele doisprezece, iar, după moartea sa, va urca pe tron, conducând împărăția după bunul plac.
Primul care a spart gheața a fost un prinț. Acesta a primit o cameră lângă odaia fetelor şi sarcina de a le urmări. Dar, la miezul nopții, ca printr-o vrajă, somnul i s-a așternut pe gene, căzând astfel în lumea viselor. Aceeași soartă s-a repetat în toate cele trei zile, date de împărat la dispoziție prințului pentru supravegherea fetelor. La final, neîndeplinindu-şi misiunea, flăcăului i s-a tăiat capul. După aceea, mulți alți tineri au trecut pe la palat, însă niciunul nu a fost demn se dezlege misterul pantofilor rupți.
După aceste episoade nefericite, un soldat rănit într-o bătălie umbla de unul singur, luând în calcul posibilitatea de a-și încerca norocul la palat. Dar cum mergea el gânditor, numai ce se întâlni cu o bătrânică care-l lumină: îl sfătui pe ostaș să nu bea din vinul care i se oferă la masă, apoi îi dărui o manta care-l va face nevăzut, fiind astfel capabil să le urmărească oriunde și oricând pe cele doisprezece domnițe.
Asemenea celorlalți, soldatul a primit de la împărat haine, o cameră, iar, de la fata cea mare, vestitul vin. Dar cum sfatul bătrânei îi era de mare folos, acesta s-a prefăcut bând vinul până la ultima picătură, lichidul scurgându-se într-un burete ascuns sub bărbie, după care a mers în camera lui, prefăcându-se adormit tun și sforăind de zguduia din temelie palatul.
După ce și-au pus cele mai frumoase ținute din dulapuri, fetele erau pe picior de plecare, însă cea mică le-a mărturisit suratelor ei că inima îi spune că ceva rău se va abate asupra lor, însă, starea de somn profund a soldatului le-a determinat pe celelalte fete s-o încurajeze pe mezină. Au deschis apoi un drum nebănuit de nimeni în pământ și s-au făcut nevăzute.
Soldatul care văzuse toată scena, își puse mantia fermecată și le urmă pe copile. Minunile din tunel erau de nedescris în cuvinte aşa că soldatul, drept dovadă pentru împărat a rupt o crenguţă dintr-un pom cu frunzele de argint. Pe lângă aceştia mai erau pomi cu frunze de aur şi chiar de diamant, minuni ce nu se mai găseau pe nicăieri pe faţa pământului. După cele trei alei, la orizont se deschidea un lac, pe suprafaţa căruia erau doisprezece bărcuţe cu tot atâţia prinţi frumoşi, câte unul pentru fiecare domniţă. Ca să poată să le urmărească, în continuare, soldatul s-a așezat în barca mezinei. Pe malul celălalt se zugrăvea un imens palat din care răsuna o muzică bună care te invita la dans cât ai clipi. Dansul și voia bună au durat până la trei dimineața atunci când fetele au hotărât să se întoarcă acasă căci aveau pantofii ferfeliță. La întoarcere soldatul s-a așezat în barca fetei mai mari.
În ziua următoare soldatul nu a suflat o vorbă împăratului deoarece mai dorea să participe la petrecere și în zilele următoare.
Urmând ziua cea mare, soldatul i-a dezvăluit împăratului secretul fetelor. Acestea nu au avut de ales și au confirmat, iar drept soție, ostașul și-a ales-o pe fiica cea mare.
Astfel, soldatul a îndeplinit cerința împăratului, având parte de o nuntă mare ca-n povești.
