Titlul: Piciul
Autor: Alphonse Daudet
Editura: Corint
An apariţie: 2019
Număr pagini: 272
Daniel Eyssette, naratorul din romanul„Piciul” de Alphonse Daudet, s-a născut la 13 mai 18… într-un oraş din Languedoc. Tânărul a învăţat de la mama sa să scrie şi să citească, a învăţat câteva cuvinte în spaniolă şi două, trei melodii la chitară. Era fan Robinson pe care-l citea şi-l recitea după-masa sau seara, iar ziua îl juca. Imaginaţia bogată a lui Daniel l-a ajutat să facă din fabrică insulă, din bazine oceane, iar din grădină pădure. Lumea lui de basm s-a ruinat în momentul în care domnul Eyssette a vândut fabrica, iar întreaga familie a fost nevoită să plece la Lyon.
Ajunşi în noua locaţie, Daniel şi fratele său Jacques au fost înscrişi la manecanterie la biserica Saint-Nizier.
La manecanterie, Daniel nu a stat prea mult deoarece a primit o bursă de extern la liceul din Lyon. Deşi nu se putea compara cu ceilalţi elevi, căci manualele acestuia erau vechi, mucegăite, ponosite şi chiar unele foi le lipseau, iar coperţile erau lipite, acesta trebuia să muncească de două ori mai mult pentru a fi egalul colegilor. Aici, a fost poreclit „Piciul”, poreclă ce i-a rămas.
Piciul şi-a luat viaţa în mâini, a plecat în oraşul Sarlande din Ceveni unde urma să fie pedagog la un liceu. Ştiind situaţia familiei sale, Daniel s-a hotărât să muncească, să treacă peste orice obstacol al carierei sale de dascăl pentru a-şi putea reuni familia şi chiar să clădească un cămin pentru ea.
La început a fost pedagogul celor mici; prichindeii îl iubeau, iar sentimentul acesta era reciproc. Tânărul pedagog le spunea elevilor poveşti, îi ducea la plimbare în Poiană şi chiar îşi făcuse un prieten din rândul elevilor, pe Bamban. Nu aceeaşi atmosferă şi nici aceeaşi copii cuminţi, Daniel nu a găsit la clasa elevilor mijlocii; aceştia era mai mari, dar şi mai gălăgioşi şi neascultători.
Pe timpul vacanţei, liceul era mort, însă Piciul lucra, studiind filozofii greci. Lectura sa a fost stopată de o boală grea, ce l-a lovit din senin şi care l-a ţinut şase săptămâni pe patul de la infirmerie.
Din prea multă bunăvoinţă, Daniel va plăti scump; dorind să-l ajute pe prietenul său Roger, maestrul de scrimă, cu compunerea câtorva scrisori de dragoste pentru Cecilia, Piciul a fost dat afară din postul de pedagog deoarece corespondenţa celor doi îndrăgostiţi a ajuns pe mâinile tatălui fetei, domnul subprefect. Roger nu mai transcria scrisorile înainte de a le expedia, ci le trimitea direct, cu scrisul lui Daniel.
Pierderea locului de muncă la care se adaugă o mulţime de datorii îl împing pe eroul nostru la un gest extrem, vrea să-şi pună capăt zilelor. Salvarea sa vine însă din partea lui abate Germane care-l ajută atât din punct de vedere financiar, dar şi moral.
Piciul a plecat la Paris într-un vagon de clasa a treia. Călătoria a ţinut două zile timp în care eroul nostru nu a pus nimic în gură. La sosire, Piciul a fost aşteptat în gară de fratele său Jacques.
La Paris, Jacques era ca o mamă pentru Daniel, asigurându-i traiul de azi pe mâine, hainele curate şi timpul necesar pentru compunerea poeziilor sale, căci da, Piciul avea un mare talent în a scrie versuri.
Jacques s-a îndrăgostit de ochii negri, Camille, dar aceştia îl iubeau pe Daniel. Luciditatea şi maturitatea de care dă dovadă fratele eroului nostru în acest triunghi amoros este de apreciat; băiatul se dă la o parte pentru binele lui Daniel şi continuă să-l iubească, să-l protejeze şi să-l îngrijească pe Pici.
După patru luni de muncă, poemul lui Daniel a fost gata. Deşi faimosul poet Baghavat nu a avut răbdarea necesară pentru a asculta versurile tânărului aspirant, Daniel şi-a găsit publicul necesar în casa lui Pierrotte şi astfel gândurile tânărului poet au fost prezentate unor oameni selecţi ce-l pot cataloga la adevărata lui valoare literară.
Daniel a alergat zile bune la rând pe la editori în speranţa că vreunul va vrea să dea viaţă cărţii sale, dar în zadar. Cu un asemenea rezultat, tânărul poet a fost nevoit să-şi scoată volumul pe cheltuiala sa. Primul exemplar a fost dăruit ochilor negri.
Daniel s-a angajat la teatru căci vânzările volumului său nu s-au realizat, un singur volum s-a dat. Dacă cu literatura a dat-o în bară, acesta şi-a încercat norocul în dragoste cu vicleana Irma Borel, femeie rea ce i-a adus mai multă amărăciune decât bine. În viziunea mea, eroul nostru a făcut un pas greşit, încurcându-se cu Irma, căci cei doi nu se potriveau deloc, şi astfel a lăsat-o de izbelişte pe tânăra Pierrotte, fata ce-l iubea cu adevărat.
Jacques, ca de fiecare dată, l-a readus pe Daniel la realitate, i-a achitat datoriile şi l-a luat de la teatru şi din preajma acelei femei. Din nou liber, Piciul şi-a găsit un nou loc de muncă, la Institutul Ouly; de pe urma acestei activităţi eroul nostru putea să-i reducă fratelui său cheltuielile pentru întreţinerea a două guri de hrănit.
Necazurile se ţin lanţ de eroul nostru; acesta mai primeşte o lovitură grea de la viaţă şi anume moartea prematură a fratelui său, a lui Jacques. După această tragedie, trupul Piciului a clacat, zăcând trei săptămâni la pat sub supravegherea familiei Pierrotte. Şi parcă nu-i de ajuns, o altă tragedie loveşte din plin viaţa lui Daniel: mama sa, doamna Eyssette este oarbă.
Piciul nu şi-a îndeplinit marele vis de a reclădi căminul familiei sale, dar şi-a clădit o familie frumoasă şi a moştenit o afacere bănoasă: Porţelanuri şi cristaluri/ Fosta casă Lalouette/ Eyssette şi Pierrotte/ Succesori.
În comportamentul eroului nostru Daniel, cu siguranţă ne regăsim cu toţii într-o mică sau mare parte; cu toţii am făcut greşelile tinereţii din care am avut ceva de învăţat. Opera de faţă este tristă, însă mi-a plăcut mult şi o recomand cu mare drag.
