Titlul: Poezii
Autor: George Bacovia
Editura: Cartex
An apariție: 2022
Număr de pagini: 208
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.
Poezia „Plumb” deschide volumul cu același nume, publicat în anul 1916 de marele poet simbolist George Bacovia, și-n același timp, marchează debutul acestuia. Creația este considerată capodoperă bacoviană.
Titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv, plumb. În sensul său conotativ, plumbul este un element chimic, moale și greu, maleabil, cenușiu-albăstrui, rău conducător de căldură și electricitate, însă, acesta apare în poezie, fiind un simbol. Transmite sentimente reci, de durere, tristețe, apăsare. Cuvântul-cheie apare de șase ori, și-n tot atâtea versuri din cele opt și așezat chiar în rima versului întâi cu al patrulea.
Poezia este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realului: realitatea exterioară și realitatea interioară, sufletească.
Versurile au măsură fixă de zece silabe și rimă îmbrățișată. Aceste două elemente contribuie în plus la ideea de închidere.
Prima strofă conturează un univers rece, tragic, în care creatorul se simte singuratic, părăsit. Florile care în viața de zi cu zi sugerează frumosul, gingășia și delicatețea, în poezie sunt reci, artificiale, îndepărtate de starea lor naturală. Prezența verbelor la imperfect (dormeau, stam, era, scârțâiau) sugerează acea atmosferă de izolare, o acțiune trecută dar neterminată, în continuă desfășurare încă; sugerează permanența unei stări de tulburare și a unei permanente aspirații spre un final dorit, visat, așteptat și simțit ca o eliberatoare încheiere a unui ciclu existențial.
Strofa a doua prezintă realitatea interioară. Amorul invocat de creator nu răspunde chemării, deoarece doarme întors cu fața spre moarte. Metafora aripi de plumb sugerează o prăbușire continuă și grea, fapt susținut de greutatea plumbului. Apropierea morții este accentuată de sentimentul de singurătate: Stam singur lângă mort…, propoziție care își are versul corespondent în prima strofă: Stam singur în cavou….
Elementele: sicriu, flori, funerar vestmânt, cavou, coroane, mort sunt comune universului de înmormântare lipsit de culoare și de bucurie, în care sufletul se simte stingher și rece.
Eul liric își face simțită prezența prin folosirea verbelor la persoana I (stam, am început) și pronume sau adjective la persoana I singular (amorul meu). Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. Se remarcă maxima concentrare a discursului poetic.
În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia este o artă poetică și se înscrie în lirica simbolistă modernă prin utilizarea simbolurilor, a repetiției, prin fructificarea cromaticii, a sugestiei și prin exprimarea propriei concepții despre condiția artistului într-o lume ostilă, monotonă, rece și sufocantă.
