Titlul: Povești, amintiri, povestiri (conține Povestea lui Stan Pățitul)
Autor: Ion Creangă
Editura: Minerva
An apariție: 2019
Număr pagini: 350
Era odată demult pe când munca era muncă şi din ea chiar se putea trăi binişor, un flăcău stătut, adică întârziat. Stan, flăcăul din povestea lui Ion Creangă, era la zi cu toate, nu-i vorbă, deşi viaţa îl supuse la grele încercări. Crescuse cum necum, fiind orfan. Nu avea părinţi sau rude care să-i poarte de grijă sau să-l sprijine cu ceva.
Stan era însă harnic şi priceput şi a slujit cu credinţă ba la unul ba, la altul până când a reuşit să-şi facă un rost: și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul.
Avea peste trezeci de ani când s-a aşezat la propria sa gospodărie. Singurul lucru cu care rămăsese restant era însă însurătoarea. Era pe de-o parte exagerat de precaut şi alarmat de cele auzite de la cunoscuţi despre experienţele lor conjugale, dar încă şi mai rezervat când venea vorba de propria sa situaţie materială: Am eu semănături? am eu toate cele trebuincioase pentru casă? Tu crezi că numai așa se ține femeia… Vorba ceea: „Când se-nsoară, nu-i de moară.”.
Aşa i se confesa unui băieţandru, de vreo zece anişori, pe numele său Chirică, care insistase să-i slujească cu vreo doi ani în urmă. I se făcuse milă de copil. Întrucâtva îi amintea de el şi de copilăria lui chinuită, dar, mai mult de atât, îl plăcu pe băiat, fiindcă era foarte isteţ. Aşa că se învoi să-l primească să-l ajute la treburi timp de trei ani. Când a fost întrebat ce doreşte în schimb pentru cei trei ani de muncă, băiatul, în mod straniu, îi spuse că-şi va alege din casă ce va vrea el. Stan a fost contrariat, dar liniştit de băiat că ceea ce va lua el din casa stăpânului său nu-i va mai fi acestuia de trebuinţă, acceptă tocmeala. Tot ce avea de făcut era să-i ofere adăpost, de mâncare şi de purtat.
Timpul trecea şi Stan, zis şi Ipate, prospera văzând cu ochii. Povestitorul ne spune: Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul. Acum văzuse el ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap.
Chirică insistă ca stăpânul său să se însoare, sfătuindu-l să se gândească la posibilitatea de a avea un moştenitor care să ducă mai departe toată truda. Şi pentru că stăpânul său pretextă că nu are suficient grâu, Chirică făcu rost de la un boier de un stog zdravăn, chiar şi de bani de cheltuială, după ce într-o singură noapte îi seceră lanuri întregi de grâu, ca prin minune, ca şi cum ar fi avut alăturea sute şi mii de braţe.
Chirică îl ajută pe Stan Ipate să-şi aleagă şi viitoarea soţie, sau mai bine spus nu-l lăsă să calce strâmb. Riscul era să aleagă o femeie cu trei coaste de drac, una care îi aprinse călcâiele lui Stan la hora de duminică. Înţelept era să aleagă o fată care să aibă doar o coastă de drac, că vorba aceea: chiar și cea mai bună dintre femei încă tot mai are una.
Aşa se făcu că în cele din urmă Stan alese bine şi se însură cu cine îi plăcu. Soţia îi aduse pe lume un băiat. Timpul trecu şi se făcură cei trei ani, dar Chirică nu-l părăsi pe Stan decât după ce scoase şi singura coastă de drac din femeia lui. La schimb luă din casă o babă care o ademenise pe femeie să păcătuiască şi se tot duse. Unde oare? Vă las să citiţi povestea să aflaţi adevărata identitate a lui Chirică. Vă ofer doar două citate savuroase din poveste drept indicii:
Și apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alții; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac.
— Apoi dă, stăpâne, în ziua de azi, dacă nu-i fi și cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinții și iar nu-i bine.
Mai mult, despre viziunea lui Ion Creangă privitoare la bine şi la rău, citiţi pe blog în introducerea prezentării la „Dănilă Prepeleac”, un alt basm din acelaşi registru al fantasticului cu „Povestea lui Stan Păţitul”.
