Titlul: Povești despre speranță
Autorul: Heather Morris
Editura: Humanitas
An apariție: 2021
Număr de pagini: 288
Copilărie umbrită
Povești despre speranță scrise de autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz, Heather Morris, debutează cu prezentarea copilăriei scriitoarei. A crescut în Noua Zeelandă, înconjurată de familie. Aici, se bucura de pădure, râuri, pârâuri, dar și de vacile care i-au marcat copilăria.
Mama naratoarei îi mărturisea adesea că-i păruse rău că o născuse, pentru că fiind fată era condamnată la o viață de muncă grea și lipsită de libertate.
Ajunsă aproape de vârsta majoratului, cu banii economisiți, a fugit în Australia, acolo unde și-a întemeiat o familie, a absolvit o facultate și a obținut o slujbă bună.
În familia naratoarei doar Bunelul și uneori tatăl îi erau aproape, ascultând-o ori povestindu-i întâmplări vechi sau noi. Tatăl scriitoarei nu suporta bârfa, dar în schimb adora să cultive pământul și să crească animale.
Naratoarea mărturisește că a crescut într-o familie lipsită de afecțiune fizică și emoțională, iar amintirea faptului că își asculta bunicul era singurul mod în care arăta că-i mai pasă de perioada copilăriei.
Altfel despre Tatuatorul de la Auschwitz
Cartea de față poate fi privită ca pe un jurnal de culise, ce prezintă lucrurile care nu se văd în romanul Tatuatorul de la Auschwitz. Citind cartea, descoperim și unele detalii care au fost omise în romanul mai sus menționat.
Să ascultăm înțelepciunea bătrânilor noștri
Primul capitol intitulat Să ascultăm înțelepciunea bătrânilor noștri se încheie cu o serie de sugestii pentru a deschide o conversație cu o persoană în vârstă. Sunt sfaturi simple, extrase din experiența naratoarei, dar care au menirea de a lega o prietenie între două persoane care provin din generații diferite.
Capitolul doi este dedicat lui Lale, bărbatul care a inspirat tatuatorul de la Auschwitz. În paginile acestui nou capitol, cititorii vor descoperi cum scriitoarea s-a cunoscut cu Lale și cum acesta a început să-și spună povestea de viață, în speranța că musafira sa o va așterne pe hârtie, prezentând-o publicului larg. Aceste evenimente au avut loc în anul 2003, la puțin timp după ce Gita a murit.
Scriitoarea îl vizita pe tatuator de două sau de trei ori pe săptămână, stăteau la masa lui din sufragerie, cu cafea și vafe delicioase în față. El vorbea, iar musafira asculta.
Cum ascultăm
Capitolul trei intitulat Cum ascultăm pune în prim plan capacitatea ascultătorului de a fi atent atunci când cel din fața sa decide să-i facă o mărturisire. După cum mărturisește scriitoarea, elementele descrise în această operă nu vin de la un specialist, ci din propria sa experiență ca părinte, soră, soție, asistent social și scriitor.
Inițial, povestea lui Lale și a Gitei trebuia să fie scenariul unui film, în care doi actori aleși chiar de tatuator trebuiau să interpreteze rolurile principale. Însă, povestea supraviețuitorilor, o poveste a speranței și a iubirii, a prins o nouă formă, în cele din urmă.
Ușor, ușor cititorii descoperă și alte detalii despre viețile altor prizonieri cum ar fi Cilka sau cele trei surori supraviețuitoare.
Cum ne ascultăm copiii
Următorul capitol Cum ne ascultăm copiii subliniază o idee genială, și anume, dacă nu ascultăm întâmplările mărunte ale copiilor, în primii lor ani de viață, când aceștia vor crește nu vor mai mărturisi lucrurile cu adevărat importante.
Cum ne ascultăm pe noi înșine
Capitolul cinci este dedicat metodei Cum ne ascultăm pe noi înșine. Este important să avem puterea și capacitatea de a vorbi cu noi înșine, de a ne asculta și uneori de a ne face să râdem, depășind mai ușor momentele grele din viața de zi cu zi. O altă fațetă a ascultării de sine este încrederea; cu cât încrederea în noi este mai mare, cu atât reușitele vor curge precum un râu.
În capitolul următor, naratoarea își pune întrebarea retorică dacă îi face rău lui Lale, întrebându-l despre perioada petrecută ca prizonier. Mai mult ca sigur, tatuatorul a decis să-și facă cunoscută povestea din timpul Holocaustului din pricina morții soției sale. După ce povestea lor a fost spusă, el a putut pleca liniștit din această lume pentru a se întâlni din nou cu Gita. Această poveste a groazei trebuia spusă pentru a evita repetarea ei.
Călătoria Cilkăi
Capitolul șapte este dedicat Cilkăi și poveștii sale ca supraviețuitoare. Trăirile acestei speranțe vii se regăsesc și în romanul Călătoria Cilkăi, roman apărut tot sub semnătura lui Heather Morris.
Opera de față se încheie cu capitolul Prețul ascultării.
Prin ochii mei
Povești despre speranță are la bază povestea lui Lale după moartea soției sale, dar îmbrăcată într-o teorie bazată pe experiența scriitoarei. Sinceră să fiu nu prea am înțeles de ce Heather Morris a ales să îmbine propria teorie despre ascultare cu viața lui Lale, un om de mare valoare care ascunde o adevărată poveste de viață, fiind o legendă vie. Nu ai cum să prezinți ceea ce tu simți, fiind un om fără studii de specialitate, ca literă de lege. Alegând această operă m-am așteptat să descopăr cu totul și cu totul altceva, însă rezultatul m-a dezamăgit puțin. Nu este nici o poveste pe marginea romanului Tatuatorul de la Auschwitz, dar nici o lucrare de specialitate despre ascultare, ci un mozaic din care fiecare înțelege ce vrea și ce poate. Poate sunt eu prea pretențioasă în unele aspecte, totuși, dacă aveți ocazia, citiți acest volum!
