Titlul: Povești pentru fetițe
Autor: Italo Calvino
Editura: Corint
An apariție: 2016
Număr pagini: 97
Cu opera de faţă „Poveşti pentru fetiţe” încheiem seria „Poveşti italiene” de Italo Calvino; din această serie mai fac parte antologiile „Desene nărăvaşe” şi „Poveşti minunate cu lucruri fermecate” ale căror recenzii le puteţi citi pe blog.
Fetiţa vândută cu perele
An de an, părul unui om producea doar patru coşuri de fructe, însă într-un an s-a întâmplat să facă doar trei coşuri şi jumătate de pere. Neştiind cum să umple şi al patrulea coş, căci erau destinate regelui, omul nostru şi-a pus în coş fiica cea mică.
Ajunsă la palat şi fiind descoperită de slujitori, fetiţa a fost numită Perişoara şi a început să se ocupe de treburile de la casa regală. Copila, a stârnit invidia în rândul slujitorilor care au început să o bârfească pe la spate, băgând zâzanie; uite aşa la urechea regelui a ajuns vorba că fetiţa s-a lăudat că vrea să fure comoara vrăjitoarelor. Acest neadevăr i-a adus multă nefericire micuţei, deoarece a fost alungată de la palat până când va veni cu comoara.
De-a lungul drumului, Perişoara s-a întâlnit cu o bătrânică căreia i-a povestit oful său; femeia i-a oferit acesteia: trei livre de osânză, trei livre de pâine şi trei livre de sorg. Aceste lucruri îi vor fi de mare folos, ajutând-o să treacă cu bine peste obstacolele apărute în cale de-a lungul drumului de iniţiere pe care copila îl va parcurge în vederea formării ei pentru a ajunge regină. Fetiţa a reuşit să aducă la palat găina cu puii de aur, iar drept recompensă, aceasta a cerut să i se dea lada cu cărbuni din pivniţă. Dar ce să vezi? În ladă se afla ascuns chiar fiul regelui care ulterior i-a devenit soţ Perişoarei.
Viţeluşul cu coarne de aur
Se povesteşte că un soţ şi o soţie aveau doi copii, băiat şi fată. Soţia muri, iar soţul îşi luă altă soţie, care avea o fiică fără un ochi.
Bărbatul se ocupa cu munca pe o moşie, în timp ce mama vitregă nu-i suporta pe cei doi copii aşa că într-o zi, i-a trimis într-o direcţie greşită, opusă locului în care lucra tatăl lor, sub pretextul de a-i duce bărbatului pâine. Cei doi fraţi s-au rătăcit, mergând la întâmplare pe câmpuri. De la atâta umblat, băiatului i s-a făcut sete.
Acesta a vrut să bea apă dintr-o fântână însă apa respectivă îl putea transforma într-un măgăruş. Apa dintr-o altă fântână avea puterea de a-l transforma într-un lup în timp ce alta în putea face viţel.
Nemaiputând suporta setea, copilul a băut din apa fântânii şi deîndată a fost transformat într-un viţel cu coarne de aur.
Drumul celor doi i-a dus la ţărmul mării, unde se afla o casă frumoasă şi unde-şi petrecea vacanţele fiul regelui. Acesta, văzând-o pe copilă a invitat-o la dânsul; fetiţa a acceptat cu condiţia să fie lăsată să vină cu tot cu viţel. Copila s-a căsătorit cu fiul regelui, trăind împreună cu viţelul.
Nu vă întristaţi dragi cititor căci povestea nu s-a încheiat aici. Copila şi-a reîntâlnit tatăl şi a avut parte de o grămadă se peripeţii. Cum sora fără un ochi şi mama vitregă au ajuns în închisoare sunt doar câteva din picanteriile care îi ţin pe micii cititori cu sufletul la gură şi pe care vă îndemn să le găsiţi răspunsul singuri.
Giricoccola
Înainte de a pleca într-o călătorie, un negustor a luat pentru cele trei fiice ale sale aur, argint şi mătase, apoi a plecat nu înainte de a le ruga să fie cuminţi. După plecarea bărbatului, fata cea mare a luat aurul de tors, mijlocia argintul în timp ce mezinei, pe nume Giricoccola, i-a revenit mătasea. Este bine să precizez că mezina era de-o frumuseţe rară şi stârnea invidia în rândul surorilor sale.
Noaptea, Luna a apărut şi le-a spus aşa fetelor: Cea care are aur este frumoasă,/ Cea care are argint e mai frumoasă,/ Dar cea cu mătasea le-ntrece pe toate./ Noapte bună tuturor, urâte şi frumoase!.
În ziua următoare, fetele au făcut schimb de materiale, dându-i mezinei argintul însă Luna, după ce şi-a făcut apariţia le-a spus câteva vorbe, din nou, fetelor: Cea care are aur este frumoasă,/ Cea care are mătase e mai frumoasă,/ Dar cea care are argint le-ntrece pe toate./ Noapte bună tuturor, urâte şi frumoase!.
A doua zi, supărarea suratelor le-a îndemnat să-i dea mezinei aurul ca să vadă ce mai are de comentat Luna. Însă, afirmaţia Lunii suna astfel: Cea care toarce argintul este frumoasă,/ Cea care are mătase e mai frumoasă,/ Dar cea care are aur le-ntrece pe toate./ Noapte bună tuturor, urâte şi frumoase!.
În cele din urmă, sătule să audă laudele aduse de către Lună mezinei, surorile mai mari au decis să o închidă în hambar pe fata cea mică. Scăparea fetei a venit din partea Lunii care a luat-o şi a dus-o la dânsa acasă.
Continuarea prezintă mari asemănări cu povestea Fraţilor Grimm „Albă-ca-Zăpada”. Pentru a vă convinge, vă îndemn să lecturaţi ambele poveşti şi să trageţi singuri concluziile, găsind asemănările, deosebirile şi să decideţi care este cea mai frumoasă poveste dintre cele două.
Apa din coşuleţ
O femeie ce avea o copilă s-a recăsătorit cu un bărbat care avea şi el, la rândul său o fetiţă. Femeia îşi iubea fata, dar o ura pe fiica sa vitregă aşa că zilnic le trimitea pe cele două copile să aducă apă; pe fiica sa o ruga să aducă lichidul cu carafa, în timp ce pe cealaltă cu coşuleţul. Într-o zi, fetei vitrege i-a scăpat coşul, ducându-se pe râu în jos.
Plecând în căutarea lui, fata a întâlnit o bătrânică care-i găsise coşuleţul. În această întrevedere fata vitregă a dat dovadă de multă modestie şi sinceritate; fiind întrebată ce alege dintre o rochie de mătase şi o alta de stambă, copila a ales-o pe ce din stambă, la fel a procedat şi când a fost nevoită să aleagă aurul sau coralul, aceasta s-a mulţumit cu coralul. Iar când a fost să-şi aleagă cerceii dintre cei de cristal sau cu diamante, copila i-a ales pe cei de cristal.
Mama vitregă, văzând copila cu atâtea bogăţii, a îndemnat-o şi pe fiică-sa să meargă să ia apa cu coşul dar să-l lase să alunece la vale. Oare şi aceasta s-a întâlnit cu bătrânica? Ce daruri o fi ales fata? Răspunsurile le veţi găsi singuri, căci sunteţi cititori deştepţi, însă vă dau un pont, la final fata cea vitregă se va căsători cu fiul regelui şi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Rozmarina
O familie de regi nu putea avea copii. Într-o zi, plimbându-se prin grădină, regina a dat peste o plantă de rozmarin. Când a văzut-o, regina s-a mirat căci planta poate avea o mulţime de odrasle, în timp ce ea, o mare regină, nu poate avea un prunc. După această întâmplare, femeia a rămas însărcinată, născând o plantă de rozmarin pe care a plantat-o într-un ghiveci şi a udat-o cu lapte.
La palat, a sosit, într-o zi, nepotul reginei, regele Spaniei. Acesta văzând planta a decis s-o fure. Zis şi făcut! Apoi a plantat-o în curtea palatului său, udând-o cu lapte de capră de patru ori pe zi.
Din floare a ieşit o frumoasă fată care i-a devenit soţie fiului de rege, după mult chin şi bătaie primite de la surorile băiatului.
Fiul regelui în coteţul de păsări
Această operă, ultima din volumul de faţă, prezintă soarta unui fiu de rege; acesta a fost răpit de zâne şi ascuns în inima pământului. Cu toate acestea, flăcăul s-a însurat cu fata unui cizmar, iar pe când tânăra soţie se pregătea să nască, a fost alungată din preajma soţului său din cauza surorilor sale care au deschis o încăpere secretă. Tânăra a născut în coteţul găinilor din curtea socrilor acesteia fără ca regii să ştie cine este fata lăuză.
Cum s-a petrecut minunea ca soţul copilei să fie eliberat din magia zânelor şi să trăiască fericit lângă soţia sa, copil şi părinţi, rămâne un mister pe care-l puteţi dezlega numai citind volumul de faţă.
Cele trei cărticele din seria „Poveşti italiene” pe lângă faptul că sunt uşor de citit, atrag cititorul, de orice vârstă, cu ajutorul desenelor ce împodobesc fiecare pagină. Recomand cele trei volume ale seriei în special părinţilor pentru a le face zilele mai frumoase copiilor. Cu siguranţă micuţii le vor primi cu braţele deschise, rugându-vă să le citiţi mereu din aceste cărţi colorate şi fermecate.
