Titlu: Povești
Autor: Frații Grimm
Editura: Cartex
Număr de pagini: 160
Odată demult, pe când stătea cu nevasta sa în casă, el făcând focul, iar ea torcând, un ţăran îi spunea acesteia oful inimii: nu aveau un copil cât de mic care să le umple casa de veselie şi sufletele de bucurie. Şase luni mai târziu, femeia a adus pe lume un prunc, cu înfăţişare omenească, dar de mărimea unui deget. Părinţii l-au îndrăgit de cum l-au văzut şi i-au spus Prichindel.
Deşi era mic, ştia şi se pricepea la toate ca un om în toată firea. Tatăl micuţului a plecat în pădure, la lemne, în timp ce Prichindel aştepta momentul potrivit ca să plece cu căruţa la tatăl său. Oare vă întrebaţi cum putea un omuleţ să dirijeze un cal? Ei bine, micuţul a fost pus în urechea calului şi astfel a ajuns cu bine la destinaţie, în pădure, la părintele său.
Doi trecători miraţi de faptul că o căruţă merge corect pe drum urmând parcă instrucţiunile unei voci fără o sursă vizibilă, au decis s-o urmărească ca să descopere misterul. Cei doi necunoscuţi au ajuns în pădure, la tatăl omuleţului, cu gândul de a-l cumpăra pe micuţ. Deşi bărbatul nu a dorit să-şi dea băiatul, la rugăminţile micuţului a cedat şi astfel ţăranul a primit un ban de aur în schimbul lui Prichindel.
Micuţul a mers ce a mers pe borul pălăriei, în compania celor doi drumeţi, după care a cerut să fie lăsat jos şi dus a fost. S-a ascuns într-o gaură de şoarece unde cumpărătorii i-au pierdut urma.
După plecarea celor doi, micuţul a ieşit din ascunzătoare, decizând să-şi continue drumul pe jos. Uitându-se în jur, flăcăul a zărit o casă de melc, tocmai bună pentru a-i servi de culcuş peste noapte. Abia aţipi că şi auzi nişte voci care puneau la cale furtul banilor şi a altor bogăţii de-ale popii. Micuţul s-a oferit să-i ajute la furt şi astfel a plecat alături de hoţi spre pradă.
Ajunşi la casa popii, Prichindel a pătruns înăuntru, în timp ce hoţii aşteptau afară. De cum a pătruns în casă, micuţul a început să strige, trezind-o pe bucătăreasă.
După această zarvă, băieţelul s-a retras în hambar şi şi-a făcut un culcuş în grămada de fân. Dimineaţa, servitoarea s-a trezit şi a mers să dea fân vacii, luând tocmai mănunchiul unde se afla băieţelul adormit. Cât ai clipi micuţul a ajuns în stomacul vacii.
Acolo, în acea încăpere fără ferestre, Prichindel a început să ţipe, cerând ajutor. Strigătele sale disperate au fost auzite de servitoare pe când mulgea vaca. Speriată femeia îl cheamă pe stăpân care la rândul său dădu ordin să fie sacrificată vaca. În sfârşit, Prichindel se află la un pas de eliberare, căci burta animalului a fost aruncată. Dar ce să vezi, un lup care a simţit mirosul cărnii proaspete a înhăţat burta. Fără să-şi piardă curajul, micuţul i-a spus lupului locul unde putea găsi numai bunătăţi, casa părintească, mizând pe faptul că animalul flămând va mânca fără măsură până nu se va mai putea ridica de jos. Şi chiar aşa s-a şi întâmplat.
Auzind zarva produsă de intrus, părinţii băiatului s-au trezit, au tăiat lupul, salvându-şi pruncul.
Acum familia se reîntregise, însufleţită iar de bucuria revederii.
Povestea „Prichindel” de Fraţii Grimm se bazează pe tema aventurii, a curajului dar şi a iubirii; pentru un părinte copilul său este adevărata bogăţie care aduce zi de zi veselie, soare în inimă şi linişte în suflet. Respectaţi-vă părinţii, dragii mei copii!
