Titlul: Povești
Autor: Frații Grimm
Editura: Cartex
Anul apariției: 2020
Număr de pagini: 160
Demult trăia un rege fericit alături de fiicele sale – niște copile frumoase.
În apropierea palatului regal se afla o pădure iar în mijlocul ei era un lac (există și o variantă a poveștii în care lacul este înlocuit cu o fântână adâncă). Fata cea mică a regelui venea aici mai mereu, jucându-se cu o minge de aur.
Într-o zi, mingea copilei a întristat-o pe aceasta deoarece . O broască urâtă auzi plânsul fetei și decise să o ajute cu condiția: tot ce vreau eu este să mă iubești tot restul vieții și să mă accepți ca soț: să stăm la aceeași masă, să mâncăm din aceeași farfurie de aur, să bem din același pahar și să împărțim același pat.
Fata îi acceptă propunerea însă gândea ca nu o va respecta căci o asemenea făptura urâtă și murdară nu avea ce cauta în lumea bună din care făcea ea parte.
De cum își văzu iar mingea, fata a și pornit în goană spre palat, uitând de promisiune și chiar uitând să-i mulțumească vietății pentru ajutor.
A doua zi, broscoiul merse la palat ca să-și ceară recompensa, însă fata cea mică a împăratului i-a oferit în schimb o ușă trântită în nas.
Văzându-și copila tristă, regele o întreabă ce o apasă și astfel află de promisiunea fetei făcută, pe malul lacului, unei broaște. Regele, om cinstit și de cuvânt, îi ordonă fiicei sale să-l poftească înăuntru pe broscoi și să-și îndeplinească promisiunea făcută.
Ajuns în palat, broscoiul a stat la masa regală mâncând tot din farfurie, în timp ce mezina înghițea cu noduri. După terminarea mesei, musafirul a dorit să se întindă în pat, așa că a rugat-o pe fată să-l ducă în camera sa.
Pierzându-și răbdarea fata luă broscoiul și îl aruncă de perete. Dar cum atinse peretele, broscoiul se transformă într-un prinț fermecător, care, la scurt timp, prin încuviințarea împăratului, îi deveni soț prințesei.
Prințul broscoi i-a povestit alesei sale despre soarta sa nefericită – fusese transformat în broască de o vrăjitoare rea.
În ziua următoare o caleașcă trasă de opt cai cu pene de struț pe cap și hamuri de aur atârnându-le de pe umeri se afla în curte pregătită să-i ducă pe cei doi îndrăgostiți la propriul lor regat.
La finalul acestei povești frumoase am tras următoarea concluzie: nu promite nimic cuiva atâta timp cât nu ești capabil să te ții de cuvânt, pentru că nu întotdeauna în spatele unui broscoi se află un prinț frumos.
