Alchimiștii cuvintelor – un nou proiect editorial al echipei
Prin noiembrie 2017 îi invitam pe cei cu activitate literară sau cu gânduri de scriitor ținute la sertar să-și facă timp respectiv curaj și să participe la cel de-al doilea proiect editorial al echipei Cărțile Tinerilor.
Un grup de trei tineri poeți, impetuoși și creativi, a pilotat primul vehicul de vise și intenții bune proiectat și pus în mișcare odată cu prima antologie, Călătorii lirice, coordonată de echipa blogului nostru. Tinerii poeți se numeau Denisa Aricescu, Dănuț Belu, Ioana Andreea Dogeanu, cu care am mai colaborat pe blog la categoria Tineri scriitori.
Se întâmpla în vara anului 2017, iar după o primă cursă reușită, o scurtă escală și o puternică infuzie de miracol, călătoriile lirice continuă pe parcursul anotimpului alb, cu o garnitură de creații literare zămislite de Alchimiștii cuvintelor.
Pentru această cea de-a doua antologie nu am avut doar o motivație puternică — vise și intenții bune — deși entuziasmul sănătos al perioadei de început nu ne-a ocolit nici de această dată. Am lansat din timp către amatorii de scris și frumos din toate colțurile țării intenția noastră, tematica și condițiile de participare, mai bine conturate decât cele de la care am pornit oarecum în joacă, la prima antologie, iar ceea ce a rezultat s-a constituit într-un florilegiu de poezie variat cu câteva pagini de proză scurtă, unele chiar aparte ca gen și formulare. Parcă dorind să ne amintească de cel mai vechi document păstrat, scris în limba română (Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, 1521) sau de tradiția românească a literaturii epistolare, doi dintre coautori au realizat un schimb imaginar de scrisori precum doi îndrăgostiți, îmbogățind cu fantezia lor epistolară conținutul de metafore revelatorii al antologiei Alchimiștii cuvintelor și, de ce nu, chiar tradiția invocată și evocată de ei.
Pentru prezenta antologie ne-am reîntâlnit pe calea poeziei cu doi dintre autorii din vehiculul de test — antologia Călătorii lirice —, cu Denisa Aricescu și Dănuț Belu, iar acestora li s-au alăturat în ordinea alfabetică a numelui: Ștefania Dobre, Cosmin Druță, Angela Irina Ghintuială, Cosmin Țîrei, ultimul din autorii enumerați pregătind pentru antologie și o poveste, Tânărul povestitor, de fapt o alegorie a poveștilor și povestitorilor și, prin extindere, a scrisului, literaturii și scriitorilor.
De remarcat între coautori este prezența cu câteva poezii a Florinei Dinu. Acestea reprezintă cele mai recente creații poetice ale coordonatoarei antologiei. Șase poezii succinte, reduse ca număr de cuvinte componente dar iradiante prin abundența de înțelesuri. Tot Florina a dat curs invitației lui Dănuț Belu de a-i fi parteneră de condei în schimbul de scrisori inspirat de un Cupidon năzdrăvan.
Ilustratoarea Bianca Ionescu ne-a fost din nou alături cu sugestii, har și solicitudine. Grație măiestriei sale mesajul scris, textul literar a fost însuflețit vizual pe coperta 1 a cărții și a deschis paginile epistolare din interior.
Serviciile de redactare, tehnoredactare și corectură au fost executate de Editura Altfel Solutions.
Vă invităm să răsfoiți on-line, mai jos, antologia Alchimiștii cuvintelor și să citiți pe blog un material realizat de Florina Dinu despre conținutul antologiei, material de asemenea cuprins în paginile cărții. Click aici pentru a lectura articolul Florinei.
Anca Spiridon