Titlul: Cronicile unui bărbat
Autor: Silviu Iliuță
Editura: Bookzone
An apariție: 2017
![]()
Cel de-al doilea volum al seriei Cronicile unui bărbat de Silviu Iliuţă ni-l prezintă pe eroul primului volum, după trecerea anilor, ca adult, în ipostaza de părinte a doi copii, o fată şi un băiat, gemeni. Avea în jur de patruzeci de ani: La patruzeci de ani, cu copii adolescenţi, nu mai faci dragoste când vrei, ci atunci când casa e liberă şi se aliniază planetele. Uneori este necesară şi prezenţa soţiei.
Povestea orfanului din cartierul în care a crescut are un deznodământ frumos. Florin a fost adoptat de un bărbat cu sufletul mare, s-a căsătorit, are copii, deci a ajuns să îşi croiască un drum în viaţă, să fie fericit şi iubit.
Un alt episod amuzant de care naratorul îşi aminteşte cu drag este cel al cununiei sale cu aleasa inimii; toate rudele sale tâmpite şi-au dorit să petreacă la cununia lui Silviu cu Amy la Mecduna (McDonald’s). La semnalul lui, toţi s-au ridicat de la masă şi au ieşit din Mecduna direct în mijlocul Bulevardului Unirea.
În zece secunde au rămas în urma lor o masă întinsă ca la parastas, nişte scaune trântite pe podea, câţiva tineri cu moace mirate şi banii noştri de frigider.
Cum toate au un rost în viaţă, naratorul a ajuns să-l cunoască pe prietenul fiicei sale: Băiatul din faţa mea seamănă cu varianta mai tânără a lui Bon Jovi, împerecheat, în mod al naibii de straniu, cu un tocilar şi cu un cocker spaniel. Un păr lung, frumos şi creţ, mai lung decât al fetei mele. Pentru a face o impresie bună, Silviu a decis să-i lase pe cei doi tineri singuri, să discute în linişte. Naratorul a preferat în schimb să iasă la o plimbare motivând că se va duce să hrănească porumbeii din parc. Dar oare poate sta liniştit ştiind că fata sa e în casă, singură, cu un băiat?
Nunta şi petrecerea dată în cinstea acestui eveniment nu se pot uita cu una cu două, ele fiind momente unice în viaţa oricărei persoane. Aşa este şi în cazul eroilor noştri; aceştia au avut parte de o nuntă aparte, cu multe momente comice pe care naratorul a ţinut să le prezinte cititorilor, aducându-le astfel voia bună în suflete şi zâmbetele pe chip.
Naratorul trece în revistă un episod al sexului la patruzeci de ani dar şi o partidă de amor cu soţia sa gravidă.
Un alt episod căruia nu îi pot descrie amuzamentul în cuvinte este acela în care şeful elveţian al lui Silviu decide să petreacă Crăciunul în stil tradiţional românesc şi astfel ajunge în familia de ciudaţi a eroului nostru. Nu vă pot descrie în cuvinte pofta cu care am râs, citind peripeţiile acestui om civilizat, la costum într-o casă de nebuni.
Finalul acestui volum este unul tragic. Amy l-a părăsit pe soţul său. Care este motivul despărţirii vă las pe voi să descoperiţi, citind opera de faţă.
Volumul doi al seriei Cronicile unui bărbat este varianta reeditată a volumului Am găsit un titlu. În curând vom prezenta şi ultimul volum al acestei trilogii. Lectură plăcută, tuturor!

