• Skip to main content
  • Skip to secondary menu
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Despre
  • Concurs
    • Concurs: Eu și sportul, povestea celor mai intense experiențe!
    • Personalizează imaginea cărţii preferate
    • Schimb de cărţi
    • Mesaj pentru mama
    • Concurs fulger! februarie 2018
    • Concurs Fulger!
    • Cărți pentru tineri
  • Campanii
    • Citesc azi, pentru a povesti mâine
    • Campanie Bookzone – 1 decembrie
  • Proiecte
    • Alchimiștii cuvintelor
    • Proiecte noiembrie 2017
Cărțile Tinerilor

Cărțile Tinerilor

Un blog despre cărți, de ieri, de azi și de mâine, pentru copii și tineri

antet_cartile_tinerilor

  • Recenzii
  • RAFTUL ELEVILOR
  • Ca-n povești
  • Din lumea cărților
    • Noutăți editoriale
    • Scriitorul lunii
  • Tineri scriitori
    • Creații literare
  • Pagini de celuloid
    • Ecranizări în premieră
  • Reviews

Restul e tăcere – Carla Guelfenbein

12 decembrie 2018 de Florina Dinu

Titlu: Restul e tăcere

Autor: Carla Guelfenbein

Editura: Litera

Anul publicației: 2016

Număr pagini: 256

 

Tăcere albă, tăcere neagră

Tommy, un băieţel de doisprezece ani a participat cu tatăl său la o nuntă ce pare a fi fără sfârşit. În timp ce adulţii stau la bârfe, iar verii săi se jucau, eroul nostru decide să se ascundă sub o masă, deschizând MP3-playerul înregistrând discuţiile adulţilor. Întâmplător, cei de la masa sub care Tommy îşi găsise adăpost au dezvăluit împrejurările morţii mamei acestuia. Femeia se sinucisese deci nu fusese răpusă de boală aşa cum ştia băieţelul. Legându-se de acest detaliu important, copilul decide să pornească propria investigaţie în aflarea adevărului legat de mama sa.

Juan, tatăl lui Tommy, are o relaţie cu Alma, o femeie educată, frumoasă care la rândul ei are un copil, o fată. Bărbatul a fost nevoit să părăsească nunta, atunci când petrecerea era în toi, deoarece, medic fiind, a primit un telefon de la spital. Primiseră o inimă, iar în scurt timp urma să aibă loc transplantul de cord.

Relaţia dintre Juan şi Alma se răcea de la o zi la alta. Apariţia lui Leo, un vechi prieten al femeii, va dezechilibra complet starea de spirit a femeii. Aceasta va accepta să se întâlnească cu Leo şi chiar să se culce cu el în ciuda faptului că avea o relaţie.

Tommy a văzut-o pe Alma, într-o noapte, adusă acasă de un bărbat necunoscut. Această imagine l-a determinat pe copil să creadă că în curând femeia va pleca din viaţa sa şi a tatălui său. Cu toate astea, băiatul a păstrat secretul, fără a rosti vreun cuvânt tatălui său.

Cristóbal, băiatul care a făcut transplantul de cord, din cauza unei infecţii pulmonare, a pierdut lupta cu viaţa. Moartea tânărului pacient l-a afectat foarte mult pe Juan, determinându-l să-şi aducă aminte de ultimele clipe din viaţa soţiei sale, mama lui Tommy. Şi eroul nostru, a trecut printr-o operaţie similară, cu mulţi ani în urmă.

 Un moment de neatenţie, condimentat cu o convorbire telefonică între Alma şi Leo a fost surprins de Tommy şi înregistrat pe MP3-ul acestuia. Acum, copilului îi era clar, mama sa vitregă avea o relaţie, în paralel cu cea a tatălui său.

Timpul, apa şi războiul

Alma şi Leo au plecat în vacanţă, pe o plajă. În timp ce cei doi amanţi se distrau, Lola, fetiţa Almei era la bunica sa, iar Tommy a rămas acasă, cu bona şi cu tatăl lui.

Băiatul s-a urcat în autobuzul ce-l ducea în fiecare zi la şcoală, însă ajuns la destinaţie acesta nu a intrat la cursuri ci a luat alt mijloc de transport care l-a dus în cimitirul în care era îngropată mama sa. Timpul a zburat iar copilul nu a mai ajuns acasă, ceea ce l-a determinat pe tatăl băiatului să-l declare dispărut şi să apeleze la oamenii legii pentru găsirea odraslei.

În lipsa lui Tommy, tatăl acestuia a încercat să descopere, în camera băiatului vreun indiciu care să îi arate unde s-a ascuns micuţul sau ce l-a determinat să plece de acasă. Astfel, bărbatul a descoperit înregistrările copilului. Din ele părintele a aflat de cele zece adevăruri despre fosta soţie, descoperite de copil, cât şi de idila Almei cu Leo.

Tommy a fost găsit fără viaţă: Privesc pomeţii plini de leziuni ai fiului meu, buzele crăpate, ochii deschişi şi plini de contuzii, toracele şi braţele umflate. Laba unui picior s-a desprins şi este unită cu restul piciorului doar prin cartilaj. Osul şoldului se iveşte în carnea albă. Urechile, în schimb, sunt intacte; gâtul, de asemenea, întreg şi neted. Părul de abanos străluceşte încă. Îmi plimb degetele de-a lungul corpului rece. Acesta s-a stins din viaţă lângă mormântul mamei sale, în ziua comemorării acesteia.

Povestea de faţă este una tristă, însă o dovadă vie că un băieţel, cu mari probleme de sănătate, este capabil să înţeleagă lumea celor mari şi chiar să pună orice informaţie cap la cap până va obţine informaţiile necesare cu ajutorul cărora poate să-şi cunoască mai bine mama decedată. Dragostea mult prea mare faţă de tatăl său îl determină pe copil să păstreze secretul despre idila dintre mama sa vitregă şi celălalt bărbat. O recomand cu mare drag, fiind o lectură emoționantă în aceste zile de decembrie.

Din categoria: Recenzii Etichete: băiat, dragostea față de tatăl său, împrejurările morții mamei, Tommy

Bara principală

  • Facebook

Comunitate

Cartile Tinerilor

Articole recente

  • Nemesis – Jo Nesbø
  • Fiica Reichului – Louise Fein
  • Minciuni nevinovate – H. Hunting
  • Acces interzis – Karen Cleveland
  • Când viața bate filmul – Annabel Monaghan

De ce iubim cărțile

De ce iubim cărțile

Slide2
O carte, zece motive

Footer

Echipa

Echipa

Contact

Colaboratori

Media

Florina Dinu

Florina Dinu: Arată postările din blogul meu

Anca Spiridon

Anca Spiridon: Arată postările din blogul meu

Diana Badea

http://www.cartiletinerilor.com/diana-badea/

Copyright © 2025 · Magazine Pro on Genesis Framework · WordPress · Autentificare