Pe Suzanne Collins, dacă aș fi întrebată, aș alege-o fără ezitare între scriitorii mei preferați, din toate timpurile. Pe mine m-a convins prin seria „Jocurile Foamei”. Nu am argumente foarte pretențioase decât observația: unele cărți mă urmăresc multă vreme după ce le reașez în bibliotecă, prin personaje de mare forță, prin subiect, prin genialitatea construcției, prin faptul că aș vrea să revin iar și iar asupra lecturii. Acele cărți care te copleșesc, fără permisiune, dar și fără obiecții.
Despre autoare
S-a născut pe 10 august 1962, în familia unui ofițer din Aviația Americană (U.S. Air Force). Familia mai avea trei copii până la acea dată. Tatăl său a luat parte la războiul din Vietnam. Cartea autobiografică ilustrată Year of The Jungle a fost publicată de Collins în 2013 și reprezintă amintirile sale din aceea perioadă, pe când avea 6 ani, iar tătăl ei a fost detașat în Vietnam. De asemenea, cariera militară a tatălui ei presupunea mutări continue ale familiei. Pe de-altă parte, experiența acestuia i-a oferit scriitoarei ocazia de a cunoaște realitățile din zonele de conflict: sărăcia, foametea, efectele războaielor.
După finalizarea studiilor (Școala de Arte din Birmingham – Arte Teatrale – 1980 și Universitatea Indiana – Teatru și Telecomunicații – 1985) și un masterat în creație dramatică New York University Tisch School of Arts, Suzanne Collins devine un nume de succes în producțiile unor show-uri de televiziune pentru copii, Clarissa Explains It All, The Mystery Files of Shelby Woo, Little Bear, and Oswald. Pentru implicarea în scrierea scenariului pentru animația Santa, Baby! a fost nominalizată Writers Guild of America.
Autorul de cărți pentru copii și ilustratorul James Proimos, cu care a colaborat într-un proiect, i-a recomandat să scrie cărți pentru copii. Așa a apărut personajul Gregor și prima sa carte cu subiect fantastic și de război – Gregor the Overlander – dintr-o serie de 5 volume The Underland Chronicles (în traducere aproximativă, Cronicile din Țara Subterană), titlurile amintind de Aventurile lui Alice în Țara Minunilor. Autoarea a pornit de la întrebarea: copiii newyorkezi ar mai putea să simtă atmosfera din Țara Minunilor, când un tunel, care pleacă din vizuina unui iepure, i-ar purta către savurarea unui ceai? Ce putea să se întâmple sub metropola New York ca să-i captiveze, să le trezească interesul? Seria publicată între 2003 și 2007 a devenit bestseller The New York Times și este tradusă în 21 de limbi (nu și în română, deocamdată. Poate reușiți să o citiți în limba engleză, credeți-mă merită).
Trilogia Jocurile Foamei (2008 – 2010)
A urmat Cronicilor și a urcat rapid în cotațiile The New York Times. Începând de la data publicării primului volum, în 2008, s-a aflat 300 de săptămâni consecutiv pe lista The New York Times a celor mai bine vândute cărți și a figurat de asemenea constant ca bestseller în topurile publicației Publishers Weekly – USA Today. Cartea a primit numeroase premii, iar autoarea a fost nominalizată, în 2010, printre cei mai influenți 100 de oameni în clasamentul Time și între Entertainment Weekly Entertainers of the Year.
Trilogia a fost publicată în 51 de limbi, iar cărțile ei s-au vândute în peste 85 de milioane de exemplare în lumea întreagă.
continuarea prezentării primului volum – Jocurile Foamei – (prima parte o puteți citi, pe blog, aici)
Jocurile Foamei puteau să înceapă. Cei doi tineri și însoțitorii lor Effie Trinket și Haymitch Abernathy au călătorit cu un tren de mare viteză până în Capitoliu. Peeta este cel care se dovedește un abil comunicator și reușește să stabilească o relație chiar și cu turbulentul Haymitch cu care ajunge la o înțelegere; acesta va încerca să rămână atât de treaz cât să-i poată ajuta. Până la urmă
sunt primele tributuri din Districtul 12, după un lung șir de mediocrități, capabile să facă impresie.
Jocurile presupun multă atenție acordată imaginii, pentru că tributurile sunt prezentate într-o ceremonie cu mare fast, defilând în fața președintelui țării. Pentru că prima impresie contează, aceasta aduce susținători, care pot face diferența între viață și moarte în arenă.
Katniss află fără entuziasm că echipa a decis să-i prezinte pe cei doi ținându-se de mână, ca o echipă. Conceptul de echipă într-o situație imposibilă este axa pe care preparatorii lor o aleg să construiască întreaga strategie de luptă. Peeta intră fără ezitare, trezindu-i lui Katniss mari suspiciuni și o sumedenie de sentimente contradictorii față de acesta. Se simte încă datoare față de el, el se poartă foarte cuviincios, dar ea știe că nu-și poate permite să aibă sentimente față de el.
Evenimentele care urmează amplifică suspasul. Au la dispoziție o scurtă perioadă de antrenamente, prilej de a-i cunoaște pe ceilalți competitori, celelalte tributuri, mai ales profesioniștii din Districtele 1, 2 și 4, care nu ezită să-și etaleze superioritatea și să înspăimânte. Brutalul Cato, băiatul din Districtul 2 și partenera lui cuțitară, dar și micuța Rue, o copilă ingenuă, de 12 ani din Districtul 11. Aceasta provine dintr-o zonă agricolă, se pricepe la plante, se cațără precum o maimuțică și este isteață foc. Dar ce contează atunci când ești bine clădit, știi să mânuiești iute arme precum: cuțitul, sulița, sabia, te pricepi la capcane precum profesioniștii. Totuși Katniss obține 11 din cele 12 puncte la evaluarea creatorilor de jocuri, pe care îi sfidează. Este primul act de sfidare, tolerat, chiar răsplătit de creatorii de jocuri.
Dar Peeta doboară orice așteptări în timpul interviurilor cu gazda tradițională a marelui show transmis în toate Districtele, care precede începerea propriu-zisă a Jocurilor. Experimentatul Caesar Flickerman, înspăimântător de neschimbat în 40 de ani de când prezintă emisiunea, vorbește cu fiecare tribut, încercând să obțină ceva senzațional pentru public. Iar Peeta reușește o premieră în atâtea și atâtea ediții: mărturisește că este îndrăgostit din copilărie de Katniss, dar că nu i-a declarat niciodată dragostea și se subînțelege că nici nu va putea să o mai facă. Spectatorii sunt în extaz, iar Katniss se prăbușește de furie și rușine, mai ales că nu și-a pus în ordine nici sentimentele față de Gale și știe că acesta este printre telespectatori.
Încep cu adevărat Jocurile. Tributurile sunt lăsate într-o arenă, un loc sălbatic din natură, înțesat însă de camere de filmat care să transmită orice mișcare făcută de ei. Fără niciun echipament decât costumul sportiv tributurile așteaptă regulamentar pe discurile lor rotunde, în câmp deschis, să se dea startul competiției. În apropiere este o pădure, în care se adăpostește Katniss.
Istețimea, cunoștințele ei de a se descurca în pădure, abilitatea de a se cățăra și ambiția o ajută să le vină de hac profesioniștilor, să le cauzeze pierderi importante și să intre chiar în posesia unui arc cu săgeți. Peeta pare că s-a aliat cu profesioniștii. Face și ea o alianță emoționantă cu micuța Rue care o ajută să rămână în viață, aruncă în aer proviziile pe care profesioniștii puseseră monopol, dar o pierde în cele din urmă pe Rue. Sfidează a doua oară Capitoliul, acoperind trupul neînsuflețit al lui Rue cu flori, gest nemaiîntâlnit în istoria Jocurilor.
Sunt anunțate schimbări în regulament. Vor fi declarați doi câștigători cu condiția de a fi din același district. Pleacă în căutarea lui Peeta grav rănit în lupta cu profesioniștii, nu pentru viața lui ci pentru a o apăra pe a lui Katniss. Aceasta realizează că este posibil ca Peeta să fi jucat un rol dublu, iar alianța cu profesioniștii să nu fi fost decât o strategie de a o proteja.
Îl găsește și îi salvează viața. Acesta îi povestește că el o iubea din copilărie, în taină. Sunt prea multe indicii că sentimentele lui Peeta sunt sincere, dar după o luptă dramatică cu brutalul Cato, singurul supraviețuitor în afară de ei, află că din nou Capitoliul a revenit la vechea regulă, a unui singur câștigător.
Katniss decide să joace o carte periculoasă. În acest caz, se vor sinucide amândoi după ce vor înghiți câteva fructe otrăvitoare culese din pădure. Katniss mizează pe faptul că i-ar putea priva pe spectatorii însetați de sânge, dar și de senzațional, de a avea un câștigător. Oricum simte că îi datorează prea mult lui Peeta pentru a-l ucide. Are dreptate. Capitoliul nu se dezminte. Alege senzaționalul și pentru prima dată în istoria Jocurilor Foamei sunt declarați doi câștigători și o poveste de iubire. O a treia sfidare, era deja prea mult.
Se pare că atitudinea curajoasă a lui Katniss provocase acte de indisciplină și revoltă în Districte. Bucuria de a se întoarce în viață acasă pentru familia sa, va fi umbrită de o amenințare permanentă care îi va schimba viața într-un coșmar. Iar povestea cu Peeta… era redusă la tăcere, ca și cum nimic nu se întâmplase, spre durerea mută a acestuia.
Titlul: Jocurile Foamei – Sfidarea (necartonat)
Autor: Suzanne Collins
Editura: Nemira
An apariţie: 2019
Număr pagini: 328
Volumul II – Sfidarea
Lectura din primul volum, cu efect asupra nivelului de adrenalină, găsește resurse să sporească suspansul în volumul al doilea. De fapt, doar Katniss se poate amăgi că totul s-a încheiat, odată cu actul final din Jocurile Foamei și declararea învingătorilor.
A avut o miză: să fie scut pentru sora sa mai mică, Primrose, și a făcut o promisiune aceleiași: să revină în viață la familia sa.
Independent de voința ei, Peeta a pus temelia unui vis: acela de a avea un viitor împreună cu ea. În loc de o frumoasă perspectivă matrimonială, Katniss simte doar o ușurare. O discuție cu Peeta în drum spre casă clarifică totul, iar Peeta suferă o mare decepție și gustă din plin din amarul dragostei neîmpărtășite.
Cu alte cuvinte, totul s-a încheiat cu bine, iar Katniss își putea relua viața de dinainte, alături de familie și de Gale, prietenul înstrăinat, dar deloc uitat.
Revin acasă încununați de glorie pentru districtul lor, de bunăstare pentru familile lor, pentru ei înșiși, pentru comunitate (districtele cu învingători primeau recompense, în mare parte constând din alimente de bază: cereale, ulei zahăr). Sunt sărbătoriți, iar după ce camerele de filmat părăsesc districtul, Katniss și Peeta devin simpli vecini în Cartierul Învingătorilor. 12 construcții cochete, spațioase și confortabile, dintre care doar 3 sunt ocupate de Peeta, de Katniss cu familia ei și de Haymitch, mentorul lor, sunt dispuse în jurul unei peluze verzi presărată cu tufe de flori, la vreo 800 de metri de piața din centrul districtului.
Gândul la vremea Jocurilor Foamei este ținut la o distanță sigură de foștii jucători: Katniss vânează, Peeta coace pâine, iar Haymitch bea vârtos. Și totuși… coșmarurile nu pleacă nicăieri, chiar dacă unul ca Haymitch încearcă să transforme ziua în noapte. Și totuși… multe lucruri s-au schimbat și continuă să se altereze. Micul paradis al pădurii de dincolo de țarcul îngrădit al districtului se destrămă. O regăsim pe Katniss, în debutul celui de-al doilea volum, după șase luni de la Jocurile Foamei, încremenită în gânduri, în pădure. Nu vrea să dea ochii cu soarele, cu care nu se poate lupta, privirea sa întâlnind cu neputință nimic altceva decât orizontul unei zile la care de mai multe luni se gândea cu groază. Acea zi care nu o lasa să uite. În acea zi se reîntâlnea cu Jocurile, echipa preparatoare, Peeta, Haymitch, reporterii, iar în următoarea pornea la drum în Turneul Triumfal.
În fiecare an, învingătorii ultimei ediții făceau un tur al districtelor. Poposeau în fiecare district și participau la o scurtă ceremonie în piața centrală a fiecăruia, primeau câte o plăcuță comemorativă, iar locuitorii îi aclamau, chiar dacă pentru unii dintre ei nu erau decât ucigașii copiilor lor, iar pentru alții, niște norocoși care s-au întors acasă teferi, spre deosebire de alți copii și tineri îngropați deja de ceva vreme.
Încet, încet Katniss realizează că Jocurile Foamei nu se vor termina niciodată. „Dacă ar fi după mine, aș încerca să uit cu desăvârșire jocurile astea. Să nu vorbesc niciodată despre ele. Să pretind c-au fost doar un vis urât. Dar e imposibil, din cauza Turneului Triumfal. Plasat strategic la jumătatea intervalului dintre Jocurile anuale, reprezintă metoda aleasă de Capitoliu pentru a menține vie o spaimă iminentă. Noi, cei din districte, nu suntem siliți doar să ne reamintim în fiecare an strânsoarea de fier a puterii Capitoliului, ci s-o și sărbătorim, iar anul acesta eu sunt una din vedetele spectacolului. Trebuie să călătoresc din district în district, să stau în fața unor mulțimi care ovaționează și care, în taină mă detestă, să privesc în ochii oamenilor cărora le-am ucis copiii…”
Senzația lui Katniss se va transforma într-un fapt de necontestat în momentul în care ajunge acasă, unde este așteptată chiar de Președintele țării, în persoana unui „bărbat mărunţel şi slab, cu părul alb ca hârtia”, cu ochii „tot atât de neiertători ca ai unui șarpe”. Această eminență cenușie a țării, acest om pe nume Snow, atât de puternic prin poziția pe care o ocupa, atât de sigur pe nemurire prin teroarea pe care o răspândea pretutindeni, a crezut că este de cuviință să-i facă o vizită privată, pentru a-i vorbi. Motivul vizitei este, așa cum Katniss bănuiește, gestul ei din arenă, atunci când, în actul final al jocurilor, a recurs la un pumn de fructe otrăvite pentru a se salva, atât pe ea, cât și pe Peeta. Atunci când practic a forțat mâna Capitoliului și a creatorilor de jocuri să declare doi învingători, împotriva regulii, care impunea o singură victorie, un singur tribut victorios. Actul ei a avut mai multe repercusiuni: Seneca Crane, conducătorul creatorilor de jocuri a fost obligat să se sinucidă, iar districtele, rând pe rând, au trecut la revoltă.
Președintele ar fi dispus imediat uciderea ei, dar devenise deja un simbol al rebelilor, fata de foc, gaița-zeflemitoare (o specie de pasăre mutant, datorită lui Katniss, simbol al revoltei). Condamnarea ei ar fi întărâtat spiritele deja încinse. Așa că se mulțumește să treacă doar la amenințări și la o expunere directă a intenților sale și a obligațiilor ce-i revin lui Katniss, față de care nu dorește nicio abatere. Katniss va trebui să joace în continuare rolul unei fete înnebunite de dragoste, care nu a știut ce a făcut, fiind orbită de iubire. Altfel, ea, familia ei, Gale – despre care Președintele știe totul, inclusiv ce înseamnă exact pentru Katniss – sunt în pericol să își piardă viața.
Însă eroul acestui al doilea volum nu mai este Katniss, de fapt scriitoarea ne surprinde pe toți când la finalul primului volum, Katniss este obligată să revadă înregistrarea jocurilor, să privească cu ochii spectatorilor faptele petrecute în arenă. Este o răsturnare interesantă a unghiului de abordare, un mod original de revelare a adevăratului erou al cărții tocmai prin intermediul personajului principal, oficial, martor, povestitor. Realizăm că adevăratele virtuți ale unui erou sunt în posesia altui personaj decât cel care ni se „declară”/„confesează”, iar acesta este Peeta, băiatul de brutar care intră în arenă cu un țel, acela de a le demonstra tuturor că nu este un pion pe tabla de joc a Capitoliului: „Numai că-mi doresc să pot găsi o cale de a… de a-i arăta Capitoliului că nu îi aparţin. Că sunt mai mult decât un simplu pion în Jocurile lor”.
Peeta o face pe Katniss să pară umană, să devină, din calculată, confuză față de angajamente strict familiale, să acționeze în slujba binelui universal, nu doar a instinctului de supraviețuire. Deși înțelege rapid ce are de făcut atunci când creatorii de jocuri anunță în arenă posibilitatea de a alege doi câștigători din același district și face tot ce-i stă în putință să-l păstreze în viață pe Peeta, chiar acceptând să se prefacă, să-i ia în seamă declarațiile de dragoste, are momente în care nu mai știe dacă joacă doar un rol. Apoi, la final, când organizatorii schimbă în ultimul moment din nou regulile, revocând rezoluția celor doi câștigători, nu poate să-l ucidă pe Peeta pentru a câștiga Jocurile și recurge în ultimă instanță la un truc riscant, acela de a iniția și a simula o dublă sinucidere care forțează mâna Capitoliului să recunoască doi învingători.
Dacă în primul volum calitățile lui Peeta sunt abia conturate, în al doilea volum el este personajul care impresionează prin fermitate, curaj, nonconformism, calități morale incontestabile.
Toate întorsăturile de situație par să-l aibă protagonist. Chiar dacă Katniss se decide să se supună orbește pretenților lui Snow și să joace impecabil rolul, Peeta răstoarnă tot ceea ce puteam prevedea….
Titlul: Jocurile Foamei – Revolta (necartonat)
Autor: Suzanne Collins
Editura: Nemira
An apariţie: 2019
Număr pagini: 336
Volumul III – Revolta
Al treilea volum din trilogia Jocurile Foamei se deschide neceremonios. Și într-adevăr este greu de presupus că cineva vreodată te poate pregăti să privești moartea în față. Katniss este în viață și se află din nou în Districtul 12, după a 75-cea ediție a Jocurilor Foamei, în care au fost retrimisă să lupte împotriva învigătorilor, în viață, din edițiile precedente, președintele sperând să fie ucisă.
Mai bine zis Katniss se află pe locul în care fusese cândva Districtul 12, așezarea în care se născuse, cu locuința din Filon, piața, Pajiștea. Totul amuțise, zăcea sfărâmat și răpus sub o mare de cenușă tăcută. Din bombardamentul care a urmat la 15 minute după încheierea Jubileului Pacificării, din oamenii locului mai rămăseseră în viață 800, adică doar 10%. Aceștia se aflau la loc sigur în Districtul 13, care le-a sărit în ajutor și i-a găzduit. Chiar eroina noastră se afla doar în vizită, urmând să se întoarcă în Districtul 13. Din ceilalți, au mai rămas doar craniile și ici colo stârvuri în descompunere. În cenușă erau și casele lor, prăvăliile, brutăria sau Palatul Justiției. Minele de cărbuni încă fumegau.
Cartierul Învingătorilor nu încasase nici cea mai mică zgârietură, fiind probabil considerat investiția Capitoliului. Trebuia cruțată și putea, la nevoie, caza delegații întregi cu diferite treburi în district.
Este timpul să aflăm ceea ce nici Katniss nici ceilalți oameni din Districtul 12 nu bănuiau. Abia când cele câteva sute de supraviețuitori din 12 s-au refugiat în pădure coordonați de Gale, care le organizase fuga în ultimul moment, conducându-i spre lacul din pădure, se produce revelația: Districtul 13 a fost distrus din temelii, dar locuitorii lui, nu. O convenție secretă între Capitoliu și Districtul 13, locul de desfășurare a programului de perfecționare a armamentului nuclear al Capitoliului intrat pe mâna rebelilor, acum 75 de ani, în timpul Zilelor Negre, a făcut ca acest District să fie spulberat doar la suprafață, adică aparent. Deoarece sub pământ exista deja „un complex subteran de mare întindere”, Capitoliul a consimțit să-l cedeze rebelilor, cu condiția ca aceștia să renunțe la alte revendicări și să trăiască izolați și neștiuți de nimeni. Probabil Capitoliul își făcuse calculele, nemaiacordând nicio șansă acestor oameni, care au rezistat atâția ani, în construcții subterane, datorită unei organizări cazone bazate pe o disciplină de fier.
Districtul 13 i-a recuperat pe refugiații din Districtul 12, iar Gale era deja un om de bază în războiul împotriva Capitoliului. Tot Districtul 13 a decis că sosise timpul să intervină în război de partea rebelilor. Însă era la fel de neînduplecat și arbitrar precum Capitoliul. Nu lăsa loc de opinii separate sau opțiuni și acest lucru îi era limpede lui Katniss.
De fapt, Katniss trebuia fără voia ei să consimtă statutul de simbol care i se atribuia și să adere cauzei rebelilor, al căror lider se revendica a fi Districtul 13. Gândul că nu i s-a comunicat nimic înainte, faptul că au ales-o pe ea și nu pe Peeta, că acesta a fost capturat de Capitoliu și probabil abandonat torturilor de tot felul nu-i dă pace.
Din Districtul 12 îl recuperează pe Buttercup, motanul care valora „cât o lume întreagă” pentru sora ei Prim, iar la întoarcere urmărește împreună cu conducătorii Districtului 13 interviul lui Caesar Flickerman cu Peeta Mellark. Deși aparent Peeta este teafăr și neschimbat, totuși declară că războiul ar trebui să înceteze, iar rebelii să depună armele. Declarația atrage critica vehemantă a celor din Districtul 13, dar Katniss este pentru moment liniștită pentru că acesta trăiește, chiar dacă este îngrijorătoare declarația lui, probabil obținută sub presiune.
După „escapada” terifiantă în Districtul 12, Katniss se hotărăște să accepte misiunea sa revoluționară de simbol al războiului, dar impune condiții. Pentru a-și juca rolul de simbol, așa cum dorește conducerea Districtului 13, înaintează o listă de condiții. Și, într-adevăr, i se acceptă tot ceea ce cere, chiar dacă lista șochează chiar și pe locuitorii districtului convocați de președinta districtului, pentru a o asigura pe Katniss că acele condiții impuse de ea sunt asumate și confirmate public de conducere. Katniss dorește să vâneze, să facă echipă cu Gale, să fie primit Buttercup ca animal de companie pentru sora sa și ceea ce nu anticipează și nici nu agrează nimeni, dorește ca învingătorii captivi la Capitoliu să nu fie judecați ca trădători de către Districtul 13, dacă acesta va câștiga războiul.
Katniss este implicată în misiuni combative ale rebelilor, dar scopul ei este de a-l salva pe Peeta din mâinile Capitoliului, de a-i convinge pe cei din 13 să se angajeze într-o misiune de salvare a acestuia și a celorlalți învingători din Jocurile Foamei – Jubileul Pacificării – capturați de Capitoliu și supuși torturilor de tot felul. Începe să-și deslușească sentimentele față de Peeta, dar și față de Gale.
Operațiunea de salvare a învingătorilor ia sfârșit. Peeta este în Districtul 13, la fel și alte vedete ale Jocurilor. Ceea ce trebuia să fie un sfârșit fericit se transformă într-un coșmar. Katniss era cât pe ce să fie sugrumată de Peeta. Acesta a suferit cea mai severă formă de maltratare din partea Capitoliului. I s-a introdus în corp o mare cantitate de venin de viespi copoi, niște insecte mutante. Înțepătura lor provoca groază, halucinație, confuzie deci afecta grav părți ale creierului, cele care controlau frica. Mai mult veninul făcea ca cel afectat să nu mai deosebească ceea ce este adevărat de ceea ce este eronat. Altfel spus, lui Peeta, fosta sa iubită, Katniss, îi inspiră acum groază, teamă, credea că ea îi dorește moartea. Procesul nu e pe deplin înțeles în Districtul 13 și nu se cunoaște remediu, dar se încearcă recuperarea lui prin orice mijloace.
Pentru a-și alunga gândul de la Peeta, Katniss se implică și mai mult în operațiunile militare ale rebelilor. Își propune ca obiectiv nedeclarat uciderea președintelui Snow.
Se formează 451, o unitate cu o misiune neașteptat de ingrată pentru membrii ei, care pătrunde în Capitoliu. Dar abia ce încep să se obișnuiască cu ideea că nu sunt decât niște figuranți în spoturi propagandistice, când unitatea se confruntă cu ceva într-adevăr îngrijorător. Este introdus în echipă Peeta. Katniss, și nu numai, își dă rapid seama ce pune la cale președinta din Districtul 13. Atâta timp cât districtele nu erau în totalitate de partea rebelilor, Katniss reprezenta motivația, care aducea noi efective de partea cauzei revoluției. Odată ce revoluția a cuprins toate districtele, Katniss îi era de prisos președintei, pe care de mai multe ori a sfidat-o. Cu alte cuvinte, Peeta era trimis pe front pentru a o ucide.
Comandantul unității este ucis, iar Katniss, fără aprobarea președintei din Districtul 13, pornește în căutarea lui Snow împreună cu ceilalți membri ai unității hotărâți să o ajute până la sacrificiul suprem.
Katniss ajunge îmtr-un loc în care poate privi de sus ce se întâmplă. Vila președintelui este apărată de trupurile copiilor din Capitoliu protejați într-un țarc. Deasupra lor apare o aeronavă care se presupune că le aduce provizii, însă de data asta sunt bombe. O parte din ele explodează ucigând copii, iar altele sunt pe cale să explodeze. O vede pe sora sa Prim (care visa să devină medic) și o echipă medicală din treisprezece încercând să acorde primul ajutor când și restul încărcăturii cu explozibil sare în aer.
Prim moare, iar Katniss vede totul nu înainte de a fi și ea grav rănită. Se reface cu greu fizic din pricina arsurilor, dar psihic nu poate depăși momentul și nimic nu o alină. Îl crede responsabil pe președinte, dar după întâlnirea cu acesta aflat în arest, după terminarea războiului cu victoria rebelilor, piesele din puzzle nu se mai potrivesc. De ce și-ar fi aruncat singur scutul uman atât de prețios în aer. Katniss începe să o bănuiască pe președinta din treisprezece, Coin, de masacrarea copiilor și de trimiterea surorii ei în echipa medicală de prim ajutor. Sora ei era minoră nu avea ce căuta într-un loc atât de periculos, era o simplă debutantă în meserie. Doar dacă moartea lui Prim nu i-ar fi servit de minune scopurilor ascunse ale președintei avidă de putere. A aruncat în aer țarcul cu copiii din Capitoliu pentru a termina mai repede războiul și s-a asigurat că simbolul revoluției, Katniss, va fi de partea sa în mod sigur.
Bănuielile lui Katniss se confirmă atunci când președinta îi cheamă pe toți învingătorii rămași în viață, după război, pentru a vota reînceperea Jocurilor Foamei folosind copii din Capitoliu, de această dată. Așa că în momentul în care este chemată să-l execute pe Snow, Katniss va ținti în inima lui Coin.
Romanul se încheie după un proces anevoios din care Katniss iese nevătămată. Pledoaria medicului este foarte convingătoare: este declarată lunatică. Este retrimisă în Districtul 12. O urmează Haymitch, alți locuitori supraviețuitori. Gale, care a scăpat în final cu viață, pleacă în Districtul doi. Nu se vor mai revedea. În schimb, după ce se reface de pe uma arsurilor grave, Peeta revine și el.
Dar Katniss nu reușește să-și ia gândul de la o sinucidere, până când reapare motanul Buttercup. Motanul străbate distanța dintre treisprezece și doisprezece pe jos. Este rănit, dar teafăr și o caută pe Prim. Reușește să o readucă însă la viață pe Katniss. Aceasta se va căsători în cele din urmă cu Peeta, vor avea doi copii, pe care speră să-i poată educa altfel și să-i crească în alte condiții.
